Singurul pasaj din Biblie care combină cele trei motive (muntele, Meghido și Ierusalimul) apare în cartea lui Zaharia. Este, de asemenea, singurul pasaj unde cuvântul „Meghido” apare într-o formă specială, cu „n” final: „În ziua aceea, va fi jale mare în Ierusalim, ca jalea din Hadadrimon [lui Hadad Rimon, NIV, NTR – n.r.] în valea Meghidonului” (Zaharia 12:11)14.
Pasajul folosește „Meghidon” în loc de „Meghido” din două motive15:
1. Primul motiv este unul poetic – pentru ca „Meghidon” să rimeze cu „Hadad Rimon”, o procedură obișnuită folosită în cazul numelor biblice16.
2. Al doilea motiv este unul retoric – dorința de a folosi forma mai veche „Meghidon” în locul formei mai recente „Meghido”, pentru a face aluzie la trecutul istoric17.
Profetul Apocalipsei asociază soarta muntelui sfânt (har) cu cea a văii Meghidon, dând naștere, așadar, compusului Har Meghidon, muntele Meghidon. Muntele sfânt este, așadar, o amintire legată de valea Meghidon. Expresia Har Meghidon este la forma de genitiv al calității (un fel de complement al numelui), funcție similară cu adjectivul calificativ din gramatica noastră. De exemplu, în ebraica literală, expresia „muntele sfânt” este redată sub forma „muntele sfințeniei” (Daniel 11:45); tot la fel, sintagma „cumpene drepte” este redată sub forma „cumpene ale dreptății” (Leviticul 19:36) etc.
Mai mult, termenul apocaliptic Armaghedon face aluzie la termenii care apar în pasajul din Zaharia (Hadad Rimon și Meghidon) și printr-un joc al asonanțelor (paronomasie), formă frecventă de asociere utilizată în Biblie18:
Har Meghidon
Hadad Rimon Meghidon
Expresia „muntele Meghidon” (Armaghedon) sugerează deja locul unde va fi câmpul de luptă. Totuși, fiind un „munte”, nu se poate aplica văii Izreel și bătăliilor care s-au dus acolo, cum ar fi cea dintre Barac și Sisera (Judecătorii 5:19) sau cea dintre Iehu și Ahazia (2 Împărați 9:27). Nu poate fi vorba nici de muntele Carmel sau, prin extensie, de conflictul dintre Ilie și profeții lui Baal (1 Împărați 18:20-40), deoarece muntele Carmel este la peste 13 km depărtare de Meghido.
Profetul vorbește despre un „munte” Meghidon (Armaghedon), având în minte în mod specific Ierusalimul. Locul bătăliei nu este valea Izreel, ci, așa cum profetizase Daniel, „muntele cel slăvit și sfânt” (Daniel 11:45). Împărații pământului – puterile adunate aici – nu au alt obiectiv decât acela de a obține controlul asupra Ierusalimului.
Nu este vorba de orașul Ierusalim, din statul modern Israel. Atunci când citim Apocalipsa, trebuie să înțelegem „Ierusalimul” în sens simbolic. Cartea lui Daniel identifică adesea muntele cel slăvit și sfânt cu împărăția cerească a lui Dumnezeu. În Daniel 2, un munte uriaș, reprezentând împărăția cerească (Daniel 2:35,44,45), invadează împărățiile pământești. Mai mult, Daniel 11:45 vorbește despre „muntele cel slăvit și sfânt” cu referire clară la Ierusalim.
Ierusalimul și muntele Sionului sunt motive-cheie în modul biblic de exprimare a speranței. Scriptura plasează Sionul speranței sus în ceruri (Psalmii 48:2; cf. Isaia 14:13), numindu-l locuința lui Dumnezeu (Psalmii 78:68; 132:13) și asemănându-l cu Grădina Edenului (Ezechiel 47:1,2; Ioel 3:18; Zaharia 13:1; Apocalipsa 22:1,2). Și în Vechiul Testament, și în Noul Testament, Ierusalimul a devenit numele cetății lui Dumnezeu (Galateni 4:26), promisiunea bucuriei și a prezenței veșnice a lui Dumnezeu (Evrei 12:22).
Pe acest Ierusalim simbolic doresc să-l cucerească forțele lumii. Ca și constructorii vechiului Turn Babel, ei speră să creeze împărăția cerească aici, pe pământ. Omenirea și-a deviat speranța spre ceea ce este omenește posibil, iar dumnezeul Babelului L-a înlocuit pe Dumnezeul cerurilor.
O astfel de mentalitate nu apare din senin. Ca să respingi împărăția cerurilor, e nevoie, așa cum a fost și în cazul faraonului egiptean, de o serie lungă de refuzuri „hotărâte, întărite, încăpățânate”. Cu toții putem avea acest tip de atitudine și trebuie să fim atenți ca nu cumva, treptat, să uităm că speranța noastră este dincolo de lumea aceasta.
Din acest motiv, Ioan schimbă tonul. Profeția devine o lecție care ne privește pe fiecare în parte: „Iată, Eu vin ca un hoț. Ferice de cel ce veghează și își păzește hainele, ca să nu umble gol și să i se vadă rușinea!” (Apocalipsa 16:15). Este un mesaj adresat celor care au ajuns să-și pună speranțele și încrederea în dumnezeul vizibil al Babelului. Dar mesajul profetului nu-i are în vedere doar pe atei și pe materialiști, ci și comunitatea „sfinților”, ultima legătură cu Dumnezeul din ceruri, biserica zilelor din urmă. Este semnificativ faptul că această urare reia în ecou ultimele cuvinte din scrisoarea către laodiceeni (Apocalipsa 3:18).
NOTE
14. Iosua 12:21; 17:11; Judecătorii 1:27; 5:19; 1 Împărați 4:12; 2 Împărați 9:27 etc.
15. Vezi Andrzej Strus, Nomen-omen: La stylistique sonore des noms propres dans le Pentateuque, Analecta biblica, vol. 80, Roma, Biblical Institute Press, 1978, p. 199, 200.
16. Vezi, de exemplu, Deuteronomul 32:15 (Wayișman/Yeșurun); 2 Împărați 8:28,29 (Yoram/Aram).
17. Vezi, de exemplu, folosirea numelui antic Șinear în Daniel 1:2; vezi Enigmele Bibliei – Daniel, p. 17.
18. Izreel, de exemplu, este compus din zara „sămânță” și El „Dumnezeu” pentru a exprima faptul că Dumnezeu va da sămânța (Osea 2:22,23); vezi Moshe Garsiel, Biblical Names: A Literary Study of Midrashic Derivations and Puns, Ramat Gan, Israel, Bar-Ilan University Press, 1991, p. 229.