Pedeapsa primită este proporțională cu crima săvârșită – „și sunt vrednici” (vers. 6). Îngerul de la altar, care este asociat cu victimele ce strigă după dreptate, reia ca un ecou vorbele îngerului apelor: „Da, Doamne Dumnezeule atotputernic, adevărate și drepte sunt judecățile Tale!” (vers. 7).
Șofarele al doilea și al treilea anunțaseră, de asemenea, plăgi care urmau să cadă asupra apelor (Apocalipsa 8:8-11). La momentul respectiv, blestemul fusese unul de natură spirituală. Biserica devenise atât de preocupată de succesul material, încât nu se mai îngrijea de nevoile esențiale ale credincioșilor ei. Viața spirituală, simbolizată de ape7, secase.
Dacă șofarele loviseră cu blestem doar o treime din ape, vinul mâniei conținut de al treilea potir se amestecă cu toate apele pământului. De data aceasta, transformarea apei în sânge nu se mai limitează doar la mare (Apocalipsa 16:3), ca în cazul șofarelor (Apocalipsa 8:8), ci afectează și izvoarele și râurile de pe uscat (Apocalipsa 16:4).
Starea spirituală a cetățenilor Babelului este tragică. Pentru profetul exilat pe Patmos, apele transformate în sânge au o semnificație deosebită. De pe țărmul insulei sale înconjurate de mare, profetul vede orizontul pătat de o moarte viitoare. Poporul Babelului nu mai are niciun motiv de speranță – nici măcar nu mai cunosc gustul apei.
Al patrulea potir nu face altceva decât să accentueze devastarea produsă de cel de-al treilea. O arșiță teribilă se adaugă acum lipsei de apă. Pe cer nu se vede urmă de nor și de sus nu curge strop de ploaie. Seceta spirituală devine aproape de nesuportat.
Din nou, pedeapsa derivă din nelegiuirea în sine. Al patrulea șofar anunțase o eclipsă de soare. Acum însă soarele devine o vâlvătaie mortală. Oamenii devin victime tocmai ale acelui zeu căruia i-au adus închinare, considerându-l sursa vieții lor.
Al cincilea potir lovește în miezul problemei, afectând tronul fiarei (Apocalipsa 16:10). Plaga care urmează ne amintește de al cincilea șofar. Întunericul acoperă scena. În cadrul celui de-al cincilea șofar, întunericul venise din abis, din adânc – tehom, simbolul respingerii lui Dumnezeu care a caracterizat umanismul secular propriu Revoluției Franceze (Apocalipsa 9:1,2). Atunci însă, întunericul acoperise doar o treime din teritoriu (Apocalipsa 8:12). Acum, întunericul cuprinde întreaga împărăție a fiarei (Apocalipsa 16:10). Atunci, o putere antireligioasă Îi uzurpase autoritatea lui Dumnezeu. Acum, negarea lui Dumnezeu este chiar în miezul religiei. Ca să-l cităm pe profetul Daniel, Nordul a cucerit acum Sudul (Daniel 11:43)8. Babelul își întemeiază suveranitatea pe negare, pe respingerea lui Dumnezeu, exact trăsăturile care îl caracterizaseră pe oponentul său,
Egiptul.
Din nou, judecata este proporțională cu păcatul comis. Întrucât oamenii s-au închinat fiarei și tronului ei întunecat, sunt invadați acum de acel întuneric. Devin încă o dată victime ale propriei lor religii a morții.
Plaga este similară celei de-a noua plăgi din Egipt, care a precedat intervenția lui Dumnezeu aducătoare de moarte asupra primilor născuți ai egiptenilor. Cartea apocrifă Înțelepciunea lui Solomon (secolul I î.Hr.) a dat acestei plăgi a întunericului o dimensiune cosmică. Întunericul care iese din tărâmul morților reprezintă pedeapsa supremă și ultimă, care le include și le încheie pe toate celelalte9.
La fel, al cincilea potir conține toate blestemele anterioare. Rănile sunt încă vii, marea este ca sângele, iar oamenii continuă să bâjbâie prin întuneric. Odată cu durerea, a crescut și ura față de Dumnezeu. Idolatria (Apocalipsa 16:2) i-a făcut pe oameni să blesteme „Numele lui Dumnezeu, care are stăpânire peste aceste urgii” (vers. 9) și, în final, să-L hulească pe „Dumnezeul cerurilor” (vers. 11).
Mai mult, oamenii își dau seama că liderii lor spirituali i-au mințit. Însă, în loc să se schimbe, ei se afundă și mai mult în eroare și se întorc cu brutalitate împotriva Aceluia pe care ar fi trebuit să-L recunoască. Ceea ce, cândva, fusese confuzie religioasă devine acum o ură conștientă și deliberată la adresa lui Dumnezeu. Comportamentul lor este similar cu cel al faraonului egiptean. Pus față în față cu dovada copleșitoare a existenței lui Dumnezeu, a fost prea mândru să admită înfrângerea și a continuat să-L nege orbește pe Dumnezeu. Din acel moment încolo, conflictul a fost inevitabil.
NOTE
7. Psalmii 36:8,9; Ieremia 17:8 etc.
8. Enigmele Bibliei – Daniel, p. 180, 183, 184.
9. Înțelepciunea lui Solomon 17.