ETAPA RĂNII DUREROASE
Primul potir îi are ca subiecți pe cei ce au fost însemnați cu semnul dumnezeului străin (Apocalipsa 16:2). Rana este în strânsă legătură cu nelegiuirea care a dus la apariția ei. Astfel, semnul fiarei devine o rană care seamănă cu blestemul leprei din Vechiul Testament (vezi Deuteronomul 28:27; cf. Leviticul 13) și acționează ca un semn exterior al unei corupții interioare.*
Lecția din spatele acestui limbaj simbolic este aceea că pedeapsa este inclusă în păcatul care a cauzat-o. Închinarea la fiară, subjugarea care rezultă de aici și înstrăinarea închinătorilor ei poartă în sine semințele morții.
Ironia acestei prime plăgi este că amintește de a șasea plagă din Exodul, care i-a afectat și pe egiptenii de rând, și pe preoții lor (Exodul 9:11). Rana erupe atât pe închinătorii fiarei, cât și pe fiara în sine. Ea îl demască pe dumnezeul Babelului după cum rana din Egipt i-a demascat pe zeii egipteni ca fiind niște zei falși. Rana nu scutește pe nimeni – pe toți îi cuprinde mâncărimea. Dumnezeul fiarei pur și simplu nu există. Chiar și preoții devin victimele propriei religii.
Primul potir, asemenea primului șofar, afectează pământul. Doar că, de data aceasta, plaga lovește oamenii. Ceea ce, până acum, devastase numai pământul acum pătrunde adânc în trupurile oamenilor. Distrugerea adusă de primul șofar este completată acum de primul potir.
Rana anunțată de primul șofar reprezenta starea de devastare de după războaiele dintre biserică și barbari, când biserica lupta pentru supremație. Profetul Apocalipsei descrie ultimele momente ale istoriei omenești sub forma unei lupte pentru putere similare celei din perioada de început a bisericii. Dacă însă, în istoria creștinismului, disputele s-au dus la un nivel local, în timpul primului potir, ele vor lua proporții globale. Răul a atins cote alarmante și s-a întins peste tot pământul. Din moment ce rana încă este menționată în perioada celui de-al cincilea potir, presupunem că va ține până atunci.
În timpul primei etape a potirelor, biserica subjugă întregul pământ. Profetul Daniel văzuse deja lucrul acesta. La finalul capitolului 11 din cartea sa (Daniel 11:42,43), el prezicea că, în timpul sfârșitului, puterea religioasă reprezentată de Babilon va conduce întreaga planetă5.
Biserica nu a renunțat la ambițiile sale, nici în plan religios, nici în plan secular6. În lumina unor astfel de evenimente, profețiile din Daniel și Apocalipsa încep să capete și mai mult sens.
Următoarele două potire sunt turnate asupra apelor pământului. Al doilea potir lovește marea, iar al treilea afectează râurile și izvoarele. Plaga care urmează este similară primei plăgi din Egipt – apa se transformă în sânge (Exodul 7:17-21). În contextul Egiptului antic, ea avea o semnificație profundă. Faraonul, pe care egiptenii îl considerau un zeu pe pământ, trebuia să se asigure că Nilul uda pământul și că Egiptul rămânea fertil; aceasta era responsabilitatea lui. Egiptul era aproape complet deșertificat, iar viața exista doar datorită apelor Nilului. Un atac asupra fluviului era echivalent cu o contestare a divinității faraonului și a întregului sistem de credințe al Egiptului.
Experiența prin care trec cei din urmă dușmani ai lui Dumnezeu se aseamănă cu cea a egiptenilor, care și-au dat seama că dumnezeul căruia i se închinaseră și în care își puseseră încrederea, cel despre care credeau că le-a dat viață, era de fapt un dumnezeu al morții. Încă o dată, plaga apocaliptică urmează legea reciprocității. „Fiindcă aceștia au vărsat sângele sfinților și al prorocilor, le-ai dat și Tu să bea sânge” (Apocalipsa 16:6). Pedeapsa este, încă o dată, inerentă păcatului. Exact moartea pe care au adus-o altora este cea care vine acum ca o otravă asupra lor.
NOTE
5. Enigmele Bibliei – Daniel, p. 180-186.
6. Vezi Malachi Martin, The Keys of This Blood: The Struggle for World Dominion Between Pope John Paul II, Mikhail Gorbachev, and the Capitalist West, New York, Simon and Schuster, 1990.
* Dacă, în traducerea Cornilescu, rana rea și dureroasă i-a „lovit” pe oameni, sugerând astfel o acțiune din exterior, în NIV și BVA, ea „s-a ivit” (BVA), sau „a erupt” (NIV), sugerând o acțiune din interior. (n.r.)