Un alt indiciu legat de momentul în care va avea loc această pecetluire este manifestarea mâniei lui Dumnezeu, când El toarnă cele șapte potire ale mâniei asupra pământului. Apocalipsa tocmai a descris mânia lui Dumnezeu drept un mare teasc în care strugurii sunt transformați în sânge. Pasajul de față vine ca o împlinire a acestei viziuni. Vinul mâniei lui Dumnezeu se scurge acum din marele teasc în potirele acestei lumi. Limbajul este din nou simbolic. Imaginea potirului derivă din Vechiul Testament. Iosif folosea un astfel de pahar pentru a prezice viitorul (Geneza 44:5). Ieremia a văzut într-un potir destinul viitor al popoarelor: „Așa mi-a vorbit Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Ia din mâna Mea acest potir plin cu vinul mâniei Mele și dă-l să-l bea toate neamurile la care te voi trimite. Vor bea și se vor ameți și vor fi ca niște nebuni la vederea sabiei pe care o voi trimite în mijlocul lor!»” (Ieremia 25:15,16)3.
Închiderea templului coincide cu devastarea adusă de potire (Apocalipsa 15:8). Mânia lui Dumnezeu, deja anticipată de a șasea pecete și de al șaptelea șofar (Apocalipsa 6:17; 11:18,19), a fost anunțată de îngerul al treilea: „Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui” (Apocalipsa 14:9,10).
Cele șapte potire ale mâniei urmează, așadar, proclamării celor trei îngeri și încep să fie turnate atunci când fiara își consolidează pe deplin puterea și poziția. De la primul potir, profetul ne informează că ele au de-a face cu „oamenii care aveau semnul fiarei și care se închinau icoanei ei” (Apocalipsa 16:2).
Cele șapte potire sunt de fapt o reluare a pedepselor celor șapte șofare:
Ca și șofarele, cele șapte potire urmează într-o succesiune care amintește de istoria creației din Geneza 1 (pământ, mare, izvoare, soare). și aici pedeapsa are proporții cosmice.
Doar că, în timp ce șofarele au devastat doar a treia parte din orice, potirele distrug totul – pământul, marea și soarele. Pedeapsa potirelor o completează pe cea a șofarelor. Este ultima pedeapsă a lui Dumnezeu. Dacă cele șapte șofare au vizat nelegiuirile bisericii, cele șapte potire se concentrează acum asupra ultimelor zile ale istoriei.
Pedeapsa divină are loc în două etape:
Primele cinci potire constituie prima etapă (Apocalipsa 16:1-11), etapa rănii dureroase. Această etapă trebuie să fie una extrem de scurtă, din moment ce victimele celui de-al cincilea potir încă suferă în urma rănii provocate de primul potir. Caracterizată de o pedeapsă inerentă stării de păcat, în această fază funcționează „legea reciprocității”4. Potirele al șaselea și al șaptelea constituie a doua etapă (Apocalipsa 16:12-21). Fiind perioada Armaghedonului, ea implică o pedeapsă în cadrul căreia este nevoie ca Dumnezeu să intervină pentru a contracara mobilizarea popoarelor.
NOTE
3. Cf. Isaia 51:17; Zaharia 12:2.
4. Jacques Ellul, Apocalypse: The Book of Revelation, traducere în limba engleză de George W. Schreiner, New York, Seabury Press, 1977, p. 183, 184.