Asocierea dintre judecată și creație constituie esența Zilei Ispășirii. Atât ritualurile de Kippur, prescrise în Leviticul 16, cât și rugăciunile iudaice tradiționale confirmă această dublă aluzie la judecată și la creație. Simbolismul biblic al ritualului de Kippur are implicații care se întind dincolo de destinul individual. Nu doar că poporul israelit este iertat de toate păcatele (Leviticul 16:21,22), ci și sanctuarul în sine este curățit de toate păcatele și se face ispășire pentru el (vers. 16,33). Pentru evreii din vechime, această „ispășire” a sanctuarului era mai mult decât o curățenie de primăvară. În gândirea biblică, ea simboliza ispășirea întregului pământ, pentru că evreii din vechime considerau templul și cortul un „microcosmos” al creației10.
Legătura explicită dintre creație și sanctuar apare în psalmi: „Și-a zidit Sfântul Locaș ca cerurile de înalt și tare ca pământul pe care l-a întemeiat pe veci” (Psalmii 78:69)11. Aceeași legătură este dezvoltată și în procesul de construcție a sanctuarului, relatat într-un fel care reflectă istoria creației. Ca și pasajul referitor la crearea lumii (Geneza 1:1 – 2:4), pasajul despre sanctuar urmează o progresie în șapte etape, încheind a șaptea etapă cu aceeași expresie ebraică: „A isprăvit (…) lucrarea” (Exodul 40:33; cf. Geneza 2:2)12. Este interesant că și relatarea construcției Templului lui Solomon urmează aceeași progresie în șapte etape, întinzându-se pe durata a șapte ani și încheindu-se cu același limbaj: „s-a isprăvit toată lucrarea” (1 Împărați 7:51). Este deosebit de semnificativ faptul că, din toată Biblia, expresia apare numai în aceste trei pasaje, făcând astfel legătura între sanctuar și creație.
Pe de altă parte, legătura dintre creație și sanctuar apare și în sens invers, creația fiind descrisă în termeni care amintesc de sanctuar: „El întinde cerurile ca o maramă subțire și le lățește ca un cort, ca să locuiască în el” (Isaia 40:22)13. Aceeași legătură este exprimată implicit în Evanghelia după Matei, unde distrugerea templului de la Ierusalim apare ca fiind echivalentă cu distrugerea cosmosului (Matei 24:1-39), iar sfâșierea perdelei din templu corespunde despicării pământului (Matei 27:51).
Ritualul Kippurului, prin faptul că simbolizează purificarea întregului pământ, face aluzie la re-crearea lumii. Din acest motiv, Scriptura leagă crearea viitoare a unui „cer nou și un pământ nou” de crearea „Noul[ui] Ierusalim” (Apocalipsa 21:1,2; cf. Isaia 65:17,18). Și profetul Daniel descrie Kippurul cosmic (Daniel 8) în termeni care amintesc de creație: „seri și dimineți” (Daniel 8:14) este o expresie întâlnită doar în relatarea creației (Geneza 1:5,8,13,19,23,31).
Tradiția iudaică, de asemenea, echivalează judecata Kippurului cu creația. Într-unul din cele mai vechi comentarii iudaice la Geneza, nașterea Kippurului coincide cu cea a universului: „A fost o seară, a fost o dimineață, o zi. Aceasta înseamnă că Sfântul – binecuvântat fie El! – le-a dat [israeliților] o zi, care nu este alta decât ziua de Kippur.”14
Rugăciunile rostite în această zi și reflecțiile teologice care le-au inspirat sugerează aceeași asociere a judecății cu creația. „Binecuvântat ești Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, Împăratul universului, care deschizi porțile harului Tău și ochii acelora care așteaptă iertarea Celui ce a creat lumina și întunericul și toate lucrurile.”15
„Cum va fi omul socotit drept înaintea Creatorului Său, din moment ce stă gol înaintea Lui?”16
„Trebuie să acordăm acestei zile toată sfințenia care i se cuvine, pentru că este o zi de frică și de tremur. În această zi, domnia Ta va fi întemeiată și tronul Tău va fi întărit. (…) Pentru că Tu ești judecătorul, acuzatorul și martorul, cel ce scrie și sigilează. Și Îți vei aduce aminte de lucruri de mult uitate și vei deschide cartea aducerii-aminte. (…) Atunci va suna marele șofar și se va auzi vocea tăcerii, iar îngerii vor fi cuprinși de frică și de tremur și vor zice: «Iată, Ziua Judecății!»”17
„Răspândește temerea de numele Tău, Doamne, Dumnezeul nostru, asupra tuturor făpturilor, astfel încât toți oamenii să se teamă de Tine și să se plece înaintea Ta toți aceia pe care i-ai creat Tu. (…) Căci știm, Doamne, Dumnezeul nostru, că suveranitatea și puterea sunt în mâinile Tale. Fie ca numele Tău înfricoșat să fie proclamat tuturor făpturilor Tale!”18
Acest concept, așa cum apare el atât în Biblie, cât și în liturgica iudaică, constituie fundalul pe care se grefează cuvintele primului înger din Apocalipsa 14.
Profeția se aplică, din punct de vedere istoric, unei mari mișcări care, începând cu secolul al XIX-lea, se definește exact în termenii judecății și ai creației. Această mișcare religioasă nu doar dă mărturie despre Kippurul ceresc, ci îi și avertizează pe locuitorii pământului cu privire la iminenta revenire a Fiului omului, pregătindu-i pentru o lume nouă.
NOTE
10. Această asociere între templul de la Ierusalim și „cerurile și pământul” are și alte paralele în Orientul Mijlociu. În Sumeria antică, templul era numit Duranki „locul cerului și al pământului”, iar în Babilon s-au găsit dovezi ale unui altar numit Etenanki „casa temeliei cerului și a pământului” (vezi Jon D. Levenson, Creation and the Persistence of Evil, New York, Harper & Row Publishers, 1987, p. 78-99; cf. G. W. Ahlstrom, „Heaven of Earth—at Hazor and Arad”, în Birger A. Pearson (ed.), Religious Syncretism in Antiquity, Missoula, Montana, Scholars Press, 1975, p. 68).
11. Cf. Psalmii 134:3; 150:1,6.
12. Vezi P. J. Kearney, „Creation and Liturgy: The P Redaction of Ex 25-30”, Zeitschrift für altestamentliche Wissenschaft, 89, 1977, p. 375; cf. J. Blenkinsopp, „The Structure of P”, Catholic Biblical Quarterly, 38, 1976, p. 276-278.
13. Cf. Iov 9:8; Psalmii 104:2; Isaia 44:24; Ieremia 10:12.
14. Midraș Rabba, Geneza 4.10.
15. Yoțer leyom Kippur.
16. Mosaf leyom Kippur.
17. Traducerea autorului din cartea de rugăciuni Mahzor min roș hașana weyom hakippurim, prima parte, p. 31.
18. șulkhan Arukh, p. 514.