Ieri s-a încheiat al treilea capitol al cărții Apocalipsa din Enigmele Bibliei. Daniel și Apocalipsa – Șofarele morții.
Dacă dorești să participi și la concurs, iată link-ul pentru test – https://forms.gle/eswVQUV8dbdDTjKc6
Nu uita că ai la dispoziție doar 24 de ore pentru a trimite testul completat.
Astăzi vom continua lectura cu subîmpărțirea Partea a II-a – Cerul este roșu. Următorul test va fi pe 15 mai.
Ne bucurăm că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!
Această ultimă viziune a „Dumnezeului care vine” ne aduce chiar în mijlocul Apocalipsei și reia în ecou prima viziune a cărții (Apocalipsa 1:1-10). Ca și în cazul cărții lui Daniel, structura Apocalipsei are o viziune centrală (Apocalipsa 12 - 14) care se concentrează pe timpul sfârșitului și pe judecată (Daniel 7)1. După furtunile puternice din istoria bisericii, norul se disipează pentru a face loc culorilor speranței (Matei 16:2). Balaurul de pe pământ, care atacă femeia (primul semn, Apocalipsa 12) și care cheamă în ajutor forțele mării și ale pământului (semnele al doilea și al treilea, Apocalipsa 13), primește răspuns, din mijlocul cerurilor care încă răsună de imnurile speranței (interludiul, Apocalipsa 14:1-5), din partea a trei îngeri, ce au un mesaj de speranță (semnele al patrulea, al cincilea și al șaselea, Apocalipsa 14:6-13). La încheierea acestei triple vestiri, prezența lui Dumnezeu umple cerurile (al șaptelea semn, Apocalipsa 14:14-20).
KIPPUR
Înainte de a începe această nouă serie, viziunea, ca de fiecare dată, ne duce pentru o clipă înapoi în sanctuar: „Și Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis” (Apocalipsa 11:19). În centrul atenției se află chivotul legământului aflat în Locul Preasfânt. Suntem, așadar, în contextul Zilei Ispășirii (Kippur, în ebraică), singura zi din an în care preotul putea intra în Locul Preasfânt. Yom Kippur este, astfel, sărbătoarea iudaică ce introduce următoarea viziune.
Ziua Ispășirii venea la 10 zile după Sărbătoarea Trâmbițelor (Leviticul 23:26-32). În timpul acestor 10 zile, israeliții trebuiau să se pregătească pentru marea zi a judecății (a 10-a zi a celei de-a 7-a luni, tișri). Sărbătoarea Trâmbițelor [la care se face aluzie în secțiunea anterioară – n.r.] era încărcată de mesajul pregătirii pentru judecata lui Dumnezeu, mesaj pe care biserica trebuia să-l ducă lumii, plecând de la moartea și învierea lui Isus Hristos. În mod asemănător, Ziua Ispășirii este încărcată acum de mesajul sosirii acestei judecăți, mesaj care trebuie dus lumii de biserica timpului sfârșitului.
Nu este nicio coincidență că, în viziunea aceasta, chivotul este în prim-plan, din moment ce el avea un rol central în contextul Zilei Ispășirii. În ziua aceea, preotul îl stropea cu sângele jertfei (Leviticul 16:14,15). Așezat în zona din spate a Locului Preasfânt și având pe el doi heruvimi, chivotul reprezenta, în mintea israeliților, tronul ceresc al lui Dumnezeu2, fiind identificat cu YHWH Însuși (Numeri 10:35,36).
Stropirea sângelui deasupra chivotului reprezenta atât judecata lui Dumnezeu (sângele amintindu-le oamenilor că animalul murise din cauza păcatelor lor), cât și harul Lui (faptul că El Își asumase vina și că acum îi ierta). Harul este cuplat aici cu dreptatea. Nu primim harul iertării decât în măsura în care acceptăm și dreptatea legii. Dreptatea și harul sunt cei doi poli ai chivotului legământului.
În mod semnificativ, chivotul conținea legea, toiagul înfrunzit al lui Aaron și o mostră de mană3. Pe de-o parte, legea simboliza dreptatea, slujind drept criteriu pentru pedeapsă. Pe de altă parte, toiagul înfrunzit și mana din pustie erau semne ale harului lui Dumnezeu, care poate crea viață din țărână. Misticismul iudaic a păstrat lecția acestei asocieri, interpretând cei doi heruvimi ai chivotului ca personificări a două atribute ale lui Dumnezeu – dreptatea și harul4.
Faptul că, pentru iertare, a fost nevoie de sângele lui Isus Mesia este o dovadă a dreptății lui Dumnezeu. Faptul că Isus a consimțit să moară este o dovadă a dragostei lui Dumnezeu. Iar faptul că acest act incomparabil de dragoste consumat la cruce nu este suficient, ci necesită și o judecată a lui Dumnezeu, ne arată încă o dată că mântuirea depinde atât de dragostea divină, cât și de dreptatea divină. În jurul acestui mesaj se concentrează viziunea cu care începe a doua secțiune a Apocalipsei (11:19). Cerul deschis, care dezvăluie chivotul legământului și proclamă iertarea lui Dumnezeu, este în același timp întunecat de „fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ și o grindină mare”, o amintire dulce-amară a faptului că Apocalipsa conține un mesaj dublu pentru locuitorii pământului: un mesaj al judecății și al speranței.
NOTE
1. Vezi Doukhan, Daniel: The Vision of the End, ediție revizuită, Berrien Springs, Michigan, Andrews Unviersity Press, 1989, p. 3-7; Enigmele Bibliei – Daniel, p. 107-126.
2. Isaia 6:1-3; Ezechiel 1:4-28.
3. Evrei 9:4; Exodul 16:33,34; Deuteronomul 10:5.
4. Talmudul babilonian, Baba Bathra 93a; Talmudul babilonian, Yoma 54a.