CELE ȘAPTE PECEȚI
În joc este destinul universului. Chiar de la primele cuvinte, glasul ca de trâmbiță o spusese clar: „[Î]ți voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri” (Apocalipsa 4:1). În acest sens, viziunea celor șapte peceți este diferită de cea a celor șapte biserici. În scrisorile către biserici, profetul văzuse și „lucrurile care sunt”, nu doar „cele care au să fie după ele” (Apocalipsa 1:19)21. Însă viziunea celor șapte peceți reprezintă un punct de cotitură în Apocalipsa. De acum înainte, viziunile au de-a face în principal cu viitorul.
Pasajul face deja o aluzie în acest sens. Dumnezeu ține sulul de carte în mâna dreaptă – mâna care deține controlul desfășurării istoriei22. Apocalipsa nu ne spune conținutul sulului23, ci doar ne indică forma lui. Este un „opistograf”, un manuscris scris pe ambele părți, așa cum erau majoritatea documentelor legale din vremea aceea24. De asemenea, toate pecețile trebuiau desfăcute pentru ca sulul să poată fi deschis. Abia la cea de-a șaptea pecete vom înțelege scopul sulului, și numai atunci speranța va căpăta adevărata ei însemnătate.
„Vino!”, laitmotivul care apare în cele șapte peceți, sugerează o progresie în timp, similară celei din scrisorile către biserici:
Prima pecete: „Vino!” (Apocalipsa 6:1)
A doua pecete: „Vino și vezi!” (vers. 3)
A treia pecete: „Vino și vezi!” (vers. 5)
A patra pecete: „Vino și vezi!” (vers. 7)
A cincea: „Până când?” (vers. 10)
A șasea pecete: „a venit” (vers. 17)
A șaptea pecete: tăcere (Apocalipsa 8:1)
Acest „vino!” repetat de fiecare din cele patru făpturi vii nu-l implică pe Ioan și este doar parțial adresat cailor care apar în acel moment. În realitate, acest „vino!” Îi este adresat Mielului și implică a doua venire a lui Mesia, parusia. Verbul grecesc erchesthai este termenul tehnic folosit în Apocalipsa pentru a desemna revenirea lui Mesia25. Forma de imperativ a acestui verb, erchou, tradusă cu „vino!” la ruperea primelor patru peceți, apare și la finalul cărții, ca o implorare (Apocalipsa 22:17,20). În cadrul celei de-a cincea peceți, strigătul: „Până când?” (Apocalipsa 6:10) vibrează de urgența momentului. Este strigătul celor care se apropie de sfârșit26. Începând cu a șasea pecete, Ioan trăiește venirea ca pe un eveniment prezent: „a venit”. În cele din urmă, a șaptea pecete nu mai conține nicio aluzie la „venire”, ci numai tăcere – cu adevărat, momentul a venit.
Cele șapte peceți punctează astfel desfășurarea istoriei, pregătind calea pentru revenirea Mielului. Ca și în cazul celor șapte biserici, pecețile trebuie interpretate într-o perspectivă profetică.
Viziunea peceților se desfășoară în paralel cu cea a scrisorilor. Ambele seturi de șapte prezintă aceeași istorie, însă au accente diferite. Dacă cele șapte scrisori denunțau ereziile bisericilor, cele șapte peceți condamnă opresiunea, violența și persecuția de care au dat dovadă.
NOTE
21. Apocalipsa 1:19 explică expresia „după aceste lucruri” (Apocalipsa 4:1), unde „aceste lucruri” reprezintă perioada celor șapte biserici într-un sens literal; „după aceste lucruri” vizează perioada de după era primilor creștini, contemporani cu Ioan. De notat de asemenea că NIV a tradus aceeași sintagmă grecească prin „mai târziu” în Apocalipsa 1:19 și prin „după aceasta” în Apocalipsa 4:1.
22. Exodul 15:6-12; Iov 40:9; Psalmii 17:7; 45:4; Isaia 48:13; Luca 6:6; Faptele apostolilor 3:7 etc.
23. Există câteva elemente care indică faptul că sulul are de-a face cu domnia viitoare a lui Mesia, care rămâne sub autoritatea superioară a Aceluia care deține controlul istoriei, după cum „cartea legământului” îi lega pe regii Israelului de suzeranul lor în momentul înscăunării (vezi mai sus). O altă paralelă cu un pasaj din Ezechiel care menționează un astfel de sul – ținut de o mână dreaptă care ieșea din tronul lui Dumnezeu (Ezechiel 1 – 3) și scris, de asemenea, „pe dinăuntru și pe dinafară” (Ezechiel 2:9,10; cf. Apocalipsa 5:1) – confirmă această interpretare. Pasajul din Ezechiel mai menționează că sulul conținea „bocete, plângeri și gemete” (Ezechiel 2:10), interpretate ca pedepse și avertismente cu privire la viitorul Israelului (vezi Ezechiel 3). În mod asemănător, Ioan vede în sulul din viziunea sa o serie de avertismente și pedepse care vizează poporul lui Dumnezeu în timpul domniei lui Isus Mesia. Probabil că profetul este martor în avans al pedepselor care vor fi descoperite pe deplin abia mai târziu în Apocalipsa. Cele două documente, Apocalipsa în sine și „sulul” din capitolul 5, sunt desemnate prin același termen, biblion (care se referă la Apocalipsa în Apocalipsa 1:11; 22:7,9,18,19 și la sul în Apocalipsa 5:1,2,3,4,5,7,8). Isus Mesia le oferă pe amândouă pentru a face cunoscute „lucrurile care au să se întâmple în curând” (Apocalipsa 1:1; cf. 22:6). Faptul că Apocalipsa nu este pecetluită primește o interpretare escatologică, pentru că acest lucru are legătură cu afirmația că „vremea este aproape” (Apocalipsa 22:10). În acest sens, putem compara Apocalipsa cu cartea lui Daniel, care este, de asemenea, pecetluită „până la vremea sfârșitului. Atunci, mulți o vor citi și cunoștința va crește” (Daniel 12:4; cf. vers. 9, 10).
24. Vezi sulurile descoperite la Qumran printre scrisorile din perioada Bar Kokhba. Yigael Yadin, The Finds from the Bar Kokhba Period in the Cave of Letters, Judean Desert Studies, Ierusalim, Israel Exploration Society, 1963, p. 118; cf. Frank M. Cross, „The Discovery of the Samaria Papyri”, The Biblical Archaeologist, 26, 1963, p. 111-115.
25. Apocalipsa 1:4,7,8; 2:5,16; 3:11; 4:8; 16:15; 22:7,12,17,20.
26. Vezi Enigmele Bibliei – Daniel, p. 193-197.