Bineînțeles, numărul 24 este simbolic. Are legătură cu numărul 12, care este numărul legământului (4, numărul pământului, înmulțit cu 3, numărul lui Dumnezeu). Cele 12 seminții ale Israelului, ca și cei 12 ucenici ai lui Isus, au aceeași conotație, foarte clar atestată în Apocalipsa (Apocalipsa 21:12,14). Numărul 12 reprezintă poporul legământului, rămășița, întregul Israel, Israelul Apocalipsei. Numărul 24 evocă, de asemenea, cele 24 de cete de preoți care slujeau la templul din Ierusalim (1 Cronici 24:1-19). O „căpetenie” conducea fiecare ceată (1 Cronici 24:5). Aspectul interesant este acela că Mișna îi numește „bătrâni”4. Ca și preoții, cântăreții erau împărțiți tot în 24 de cete (1 Cronici 25:1-31) și, asemenea „bătrânilor” din Apocalipsa, Îl adorau pe Dumnezeu cântând la harpe (Apocalipsa 5:8; cf. 1 Cronici 25:1,6,7). Activitățile bătrânilor nu reprezintă altceva decât o slujbă cerească de închinare, în raport cu care slujbele de la templul pământesc erau simple reflexe5.
Marea de sticlă, limpede ca cristalul, pare să se extindă la infinit înaintea tronului (Apocalipsa 4:6), evocând astfel dimensiunea cosmică a situației. De asemenea, imaginea tronului lui Dumnezeu suspendat deasupra apelor transmite puterea pe care o are Dumnezeu asupra elementelor din natură. Apocalipsa Îl prezintă aici pe Dumnezeu în calitatea Lui de Creator. Geneza descrie crearea lumii ca o victorie asupra apelor, simbol al pustiului și al întunericului6.
Tema aceasta din urmă apare și în cartea Psalmilor7 sau în cea a lui Isaia8. Psalmul 104 așază tronul lui Dumnezeu deasupra apelor, pentru a scoate în evidență suveranitatea Lui asupra creației: „Cu apele Îți întocmești vârful locuinței Tale” (Psalmii 104:3). Probabil că această imagine l-a inspirat pe Solomon să facă templului pe care l-a construit o mare de aramă (2 Cronici 4:2). Judecătorul divin, Împăratul universului, este astfel identificat drept Creator9.
Este interesant de remarcat că referirea la Duhul lui Dumnezeu (Apocalipsa 4:5), agentul activ al creației (Geneza 1:2), precedă marea de cristal, simbolul creației. Mai mult, descrierea celor patru făpturi vii, care reprezintă pământul, urmează după imaginea mării de cristal. În Biblie, ca și în restul Orientului Apropiat din vechime, numărul 4 simbolizează dimensiunea terestră. Ne aducem aminte de cele patru puncte cardinale10 și de cele patru colțuri ale pământului11. Profetul Daniel vorbește despre cele patru vânturi ale cerului (Daniel 7:2), care, de asemenea, reprezintă pământul în totalitatea lui. Tot el repovestește istoria omenirii (Daniel 2 și 7) prin simbolismul a patru împărății.
Ceea ce șochează cel mai mult la cele patru făpturi vii este înfățișarea lor. Prima seamănă cu un leu, a doua, cu un bou, a treia, cu un om și a patra, cu un vultur. Într-o veche poveste evreiască, regăsim același limbaj. Conform lui Rabbi Abahu, există patru făpturi foarte puternice: vulturul (cea mai puternică pasăre), boul (cel mai puternic dintre animalele domestice), leul (cel mai puternic dintre animalele sălbatice) și omul (cel mai puternic dintre toate animalele)12. Conform acestei tradiții, aceste patru făpturii vii reprezintă întreaga creație, în timp ce grupul celor 24 de bătrâni simbolizează în mod specific omenirea. Apocalipsa plasează crearea universului în centrul viziunii tronului.
Liturghia psalmodiată de cei 24 de bătrâni ca răspuns la incantațiile celor patru făpturi vii face, de asemenea, aluzie la creație. Mai întâi, cele patru făpturi vii zboară deasupra tronului, intonând într-un metru triplu: „Sfânt, sfânt, sfânt (…), care era, care este, care vine” (Apocalipsa 4:8). Acest paralelism sugerează că sfințenia lui Dumnezeu se manifestă în cele trei componente ale timpului și ale istoriei: trecutul, prezentul și viitorul. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este sfânt dintotdeauna. Profetul Isaia a primit o viziune similară (Isaia 6:1-3), în care sfințenia lui Dumnezeu era subliniată tot de trei ori: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui” (vers. 3).
Apoi, cei 24 de bătrâni se prostern în adorare, aruncându-și coroanele înaintea tronului. Și ciclul se reia: cele patru făpturi vii continuă să cânte sfințenia lui Dumnezeu, iar liturghia lor nu ia sfârșit niciodată.
NOTE
4. Vezi Taanith 2.6; Sukka 5.6-8; Yoma 1.5.
5. Vezi Exodul 25:40; cf. Evrei 8:5; 9:23.
6. Vezi și Ezechiel 26:19-21; Iona 2:6; Habacuc 3:10; cf. Philippe Reymond, L’eau, sa vie, et sa signification dans l’Ancien Testament, Supplements to Vetus Testamentum, vol. 6, Leiden, Brill, 1958, p. 231. Imaginea apare și în alte culturi contemporane și în diferite mituri. Un text babilonian descrie originea lumii în termenii victoriei lui Marduk, zeul Babilonului, asupra lui Tiamat, zeul apelor.
7. Psalmii 136:6.
8. Isaia 27:1; 40:12.
9. Psalmii 74:12,13; 89:13-15.
10. Ieremia 49:36; Daniel 7:2.
11. Apocalipsa 7:1; 20:8
12. Hermann L. Strack și Paul Billerbeck, Kommentar zum Neuen Testament aus Talmud und Midrasch, München, Beck, 1922-1961, vol. 3, p. 799.