Cine uită istoria e condamnat să o repete. Dacă nu rămâne vigilentă, orice biserică își pierde rațiunea de a fi. Păzitorii cetății au adormit. „Veghează!” este apelul scrisorii divine. „Întărește ce rămâne, care e pe moarte!” (Apocalipsa 3:2). „Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț” (vers. 3).
O serie întreagă de imperative detună în scrisoarea către Sardes: „veghează!”, „întărește!”, „adu-ți aminte!”, „ține!”, „pocăiește-te!”. Un astfel de limbaj caută să-i trezească pe cei care, asemenea locuitorilor din vechime ai Sardesului, se complac la adăpostul bogăției și al confortului.
„Totuși”, suspină Autorul scrisorii, sunt „în Sardes câteva nume”, persoane care au rămas credincioase originilor lor și care „nu și-au mânjit hainele” (vers. 4). Avem, așadar, o minoritate care rămâne. Conceptul de „rămășiță” este atotprezent în tradiția biblică. De la Set, al treilea fiu al lui Adam, până la constructorii templului din vremea lui Ezra și a lui Neemia, de la patriarhii Avraam, Isaac și Iacov la cei șapte mii de bărbați din vremea lui Ilie, istoria legământului lui Dumnezeu cu poporul Său este în mod constant reorganizată în jurul acestor prețioși „câțiva”, al acestei „rămășițe” supraviețuitoare.
Dumnezeu i-a făcut aceeași promisiune, a unei rămășițe supraviețuitoare, și profetului Isaia, care a proclamat-o în numele unuia dintre fiii lui, Șear-Iașub (însemnând „o rămășiță se va întoarce”), ca un semn pentru poporul său adormit (Isaia 7:3). Ioan, la rândul lui, profită de numele Sardes pentru a-și transmite, printr-o aliterație, apelul profetic la trezire și veghere (sterison; Apocalipsa 3:2). În numele Sardes, putem auzi răsunătorul strigăt sterison, menit să-i trezească pe cei amenințați de somnul morții.
FILADELFIA
La răsărit de Sardes, la numai 65 km distanță, se întindea cetatea Filadelfia, purtând urmele nenumăratelor cutremure care i-au marcat istoria. Marele platou vulcanic care o înconjura purta numele Katakaumena „pământ ars”. Cetatea a fost fondată în timpul domniei regelui Attalus al II-lea (159-138 î.Hr.) de coloniști din Pergam, care au vrut să ducă mai departe cultura și limba greacă. Filadelfia (însemnând „dragoste frățească”) își trage numele de la dragostea deosebită pe care regele i-o purta fratelui său, Eumenes al II-lea. A mai avut însă și alte nume de-a lungul timpului. În cinstea lui Tiberius (împărat roman care a domnit între anii 14 și 37 d.Hr.), care a ajutat la reconstrucția cetății după o serie de cutremure devastatoare, cetatea a adoptat numele de Neo-Cezareea „noua cetate a cezarului”, schimbat mai apoi în Flavia, în cinstea împăratului Flavius Vespasianus (69-79 d.Hr.). Scrisoarea către biserica din Filadelfia reflectă trecutul ei zbuciumat. Încă o dată, profeția se folosește de detalii istorice pentru a-și ilustra mesajul. Asemenea cetății Filadelfia, și biserica profetică Filadelfia a fost întemeiată tot de coloniști. Filadelfia este biserica misiunilor creștine, care s-au extins dincolo de frontierele europene, spre Africa și Americi (sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea). Este caracterizată de o revigorare a spiritului creștin și de entuziasmul și zelul începuturilor: „Ai puțină putere și ai păzit Cuvântul Meu și n-ai tăgăduit Numele Meu” (Apocalipsa 3:8).
Cei aleși din Filadelfia calcă pe urmele rămășiței din Sardes. Și ei au păzit Cuvântul. Doar că biserica din Filadelfia este într-o stare mai bună. Deși avea o rămășiță neprihănită, biserica din Sardes era îndemnată să „întărească” ce mai rămăsese din Cuvânt. Scrisoarea către biserica din Filadelfia conține însă numai laude pentru răbdarea și rezistența celor care au „păzit” Cuvântul (vers. 8, 10). Situația din Filadelfia a progresat în raport cu cea din Sardes. Ceea ce pentru credincioșii din Sardes era un vis în biserica din Filadelfia devine realitate. În Sardes, venirea lui Mesia era asemănată cu venirea unui hoț – nimeni nu așteaptă, și cu atât mai puțin își dorește, venirea unui hoț. În scrisoarea către Filadelfia, mențiunea referitoare la venirea lui Mesia nu are conotații negative, iar topica sugerează că credincioșii așteaptă evenimentul cu nerăbdare: „Eu vin curând!” (vers. 11).