O CARTE IUDAICĂ
Apocalipsa este, prin urmare, mult mai iudaică decât oricare altă carte a Noului Testament. Conține mai mult de 2 000 de aluzii la Scripturile ebraice (Vechiul Testament), inclusiv 400 de referințe explicite și 90 de citări literale din Pentateuh și Profeți. În ce privește citările textuale, Apocalipsa este mult mai fidelă originalului ebraic al Vechiului Testament decât traducerii în greacă, Septuaginta. Ernest Renan observa că „limba Apocalipsei este calchiată după ebraică, este gândită în ebraică și cu greu poate fi înțeleasă de cei care nu cunosc ebraica”6. Această caracteristică ne invită să analizăm fundalul și perspectiva evreiască a cărții. Pentru a înțelege Apocalipsa, trebuie să o citim în lumina Scripturilor ebraice. Aceasta este principala perspectivă a comentariului de față. Pe măsură ce căutăm să deslușim intențiile autorului, vom analiza referirile la Scripturile ebraice în contextul lor ebraic și iudaic. Interpretarea noastră va include deci nu doar o exegeză directă a Scripturilor ebraice, acolo unde este necesar, ci va lua în considerare și lumea iudaică în sine și tradițiile iudaice specifice pe care le reflectă Apocalipsa.
O TAINĂ DESCOPERITĂ
De la bun început, cartea este înrădăcinată în „tainele lui Daniel”. Chiar primul cuvânt al ei, „descoperirea”, ne aduce în prezența unei taine care este pe cale să fie descoperită. „Descoperirea”, sau „apocalipsa”7, vine de la grecescul apokalypto „a descoperi cuiva un secret”. Acest verb, „a descoperi”, se întâmplă să fie tocmai unul din cuvintele-cheie ale cărții lui Daniel (glh), unde apare de șapte ori. Ca și primul cuvânt al Apocalipsei, și ebraicul glh introduce viziunile profetice8 și este asociat cu un alt cuvânt – razah „taină”. Acest ecou al cărții lui Daniel în primul cuvânt al Apocalipsei sugerează o conexiune specială între cele două texte profetice. „Descoperirea lui Ioan” ne trimite înapoi la „tainele lui Daniel”.
Mai mult, Apocalipsa începe cu o fericire care reia ca un ecou ultima fericire din cartea lui Daniel: „Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii și păzesc lucrurile scrise în ea, căci vremea este aproape!” (Apocalipsa 1:3). Daniel, la rândul său, scria: „Ferice de cine va aștepta și va ajunge până la o mie trei sute treizeci și cinci de zile! Iar tu, du-te, până va veni sfârșitul; tu te vei odihni și te vei scula iarăși odată în partea ta de moștenire, la sfârșitul zilelor” (Daniel 12:12,13)9.
Încă de la început, autorul Apocalipsei se plasează în aceeași perspectivă ca aceea din profeția lui Daniel, după cum ne-o sugerează titlul – „Apocalipsa”, sau „Descoperirea” – și prima fericire, care constituie o introducere a cărții și care îl orientează pe cititor. Apocalipsa conține mai multe aluzii la cartea lui Daniel decât la oricare altă carte a Scripturilor ebraice10. Chiar și expresia tehnică: „Eu, Ioan”, pe care profetul o folosește pentru a-și introduce viziunea11, este un ecou al expresiei: „Eu, Daniel”12. Ambele cărți au o frazeologie similară. Și ambele conțin aceleași viziuni, aceleași teme, aceleași implicații etice și aceeași perspectivă profetică, acoperind aceeași perioadă de timp13.
NOTE
6. Ernest Renan, Antichrist: Including the Period from the Arrival of Paul in Rome to the End of the Jewish Revolution, traducere în limba engleză și ediție de Joseph Henry Allen, Boston, Roberts Brothers, 1897, p. 17.
7. Cuvântul „apocalipsă” a dat numele unui important curent literar, și în tradiția iudaică, și în cea creștină, și se aplică deopotrivă surselor biblice și nebiblice. În Scripturile ebraice, printre exemple se numără Daniel, Ezechiel, Hagai, Zaharia și unele secțiuni din Isaia; în Noul Testament, găsim acest gen în Matei 24, Marcu 13, 1 Tesaloniceni 4:13-18; 2 Tesaloniceni 2:1-12; 1 Corinteni 15:20-26,51-53. Dintre textele necanonice (scrieri apocrife sau pseudepigrafice), în aceeași categorie putem include textele: 1 Enoh, 2 Enoh, Apocalipsa ebraică a lui Ezra, 2 Baruh, Înălțarea lui Moise, Apocalipsa lui Avraam, Apocalipsa lui Adam, Apocalipsa lui Ilie, Cartea jubileelor, Testamentul celor doisprezece patriarhi și unele texte din manuscrisele de la Marea Moartă. Dintre textele creștine, sunt considerate apocaliptice: Apocalipsa lui Petru, Apocalipsa lui Pavel, Apocalipsa lui Isaia etc. Trebuie să remarcăm totuși că clasificarea acestor scrieri ca „apocaliptice” rămâne arbitrară și artificială. Mai mult, Apocalipsa păstrează anumite caracteristici care o diferențiază de alte scrieri „apocaliptice” (intenția profetică, implicațiile etice, optimismul, autorul [al cărui nume nu este un pseudonim al vreunui predecesor mai ilustru] etc.).
8. Daniel 2:19,22,28-30,47; 10:1.
9. Apocalipsa conține șapte fericiri (Apocalipsa 1:3; 14:13; 16:15; 19:9; 20:6; 22:7,14). Toate șapte fac aluzie la Dumnezeul care vine.
10. Vezi Henry B. Swete, The Apocalypse of St. John: The Greek Text with Introduction, Notes and Indices, ediția a 3-a, Londra/New York, Macmillan, 1917, p. cliii.
11. Cf. Apocalipsa 1:4,9; 22:8.
12. În cartea lui Daniel, această expresie apare de șapte ori, introducând viziunile apocaliptice (Daniel 7:15,28; 8:15,27; 9:2; 10:2,7).
13. Pentru paralelele și conexiunile dintre Daniel și Apocalipsa, vezi Richard Lehmann, „Relationships Between Daniel and Revelation”, în Frank B. Holbrook (ed.), Symposium on Revelation—Book 1, Daniel and Revelation Committee Series, vol. 6, Silver Spring, Maryland, Biblical Research Institute, General Conference of Seventh-day Adventists, 1992, p. 131-144. Cf. Jean-Pierre Ruiz, Ezekiel in the Apocalypse: The Transformation of Prophetic Language in Revelation 16, 17-19, 10, European University Studies, Series XXIII, Theology, vol. 376, Frankfurt am Main/New York, Peter Lang, 1989, și Gregory K. Beale, The Use of Daniel in Jewish Apocalyptic Literature and in the Revelation of St. John, Lanham, Maryland, University Press of America, 1984.