Ieri s-a încheiat ultimul capitol al cărții Daniel din Enigmele Bibliei. Daniel și Apocalipsa – Victoria Ierusalimului.
Dacă dorești să participi și la concurs, iată link-ul pentru test – https://forms.gle/oTjL38iv66DUSuQN8
Nu uita că ai la dispoziție doar 24 de ore pentru a trimite testul completat.
Astăzi vom continua lectura cu prefața cărții Apocalipsa din Enigmele Bibliei. Daniel și Apocalipsa – O carte ciudată. Prefața și Introducerea din cartea Apocalipsa nu vor fi urmate de teste. Următorul test va fi pe 14 aprilie.
Ne bucurăm că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!
*
În Mișna, se povestește că patru înțelepți faimoși au ajuns în Pardes, paradisul mistic din viziunea apocaliptică1. Totuși niciunul nu a rămas întreg în urma vizitei. Primul a murit pe loc, al doilea și-a pierdut credința, iar al treilea, mințile. Cât despre al patrulea…, ei bine, a ajuns să se creadă Mesia.
Această parabolă ne transmite – desigur, cu un surâs amar – un avertisment foarte important: conceptul de apocalipsă este unul cu adevărat periculos. Este înconjurat de o aură de moarte, de nenorocire, de frică. Uneori, frica devine atât de paralizantă, încât unii nici măcar nu suportă să se gândească la ce scrie în această carte. Cineva spunea cândva că „apocalipsa ori te găsește gata nebun, ori te face nebun”. De la David Koresh, din Statele Unite ale Americii, la Shoko Asahara, din Japonia, Luc Jouret, din Europa, și toți „misticii” care încă dau fuga la Ierusalim2 ca să-L găsească pe Mesia sau să devină Mesia, conceptul de apocalipsă a fost sursa multor nebunii și a și mai multor deliruri.
Așadar, înainte de a ne aventura în cartea biblică Apocalipsa, trebuie să ne pregătim și să ne asigurăm că o vom citi și o vom înțelege așa cum a dorit Dumnezeu să fie înțeleasă. În acest scop, primele trei versete ne indică tocmai natura cărții și servesc de repere, ca să știm cum să o abordăm pentru a ne bucura de ea și a-i supraviețui.
Mai întâi de toate, autorul ei este evreu, pe numele său ebraic Yohanan „YHWH este plin de har”, un nume destul de obișnuit în poporul său, care apare încă din vremurile biblice3; Josephus Flavius menționează 17 persoane diferite care purtau acest nume. Este, de asemenea, numele unor faimoși rabini din Antichitate, precum Yohanan ben Zakkai (secolul I) sau Yohanan Făcătorul de Sandale (secolul al II-lea). Yohanan al nostru este, probabil, aceeași persoană care a scris Evanghelia după Ioan – Yohanan ben Zebedeh „Ioan, fiul lui Zebedei”, fratele lui Iacov și ucenicul iubit al lui Isus (sau Yeșua). Tradiția creștină a acceptat în unanimitate acest lucru. Polycrates, episcop al Efesului (130-196 d.Hr.), atestă în mod clar prezența lui Ioan în Efes, ceea ce ar explica grija deosebită a autorului pentru bisericile din Efes și Asia4. Autorul cărții Apocalipsa este deci o persoană reală. Locul unde se afla, Patmos, este o mică insulă de peste 40 km2, în Marea Egee (cuvântul „mare”, thalassa în limba greacă, apare de 25 de ori în Apocalipsa). Conform tradiției, Domitianus, primul împărat roman (81-96 d.Hr.) care și-a luat în serios divinitatea și le-a cerut oamenilor să i se închine ca unui zeu, l-a exilat pe Ioan pe această insulă și l-a condamnat la muncă silnică în carieră. Întrucât refuzau să-i recunoască divinitatea, evreii și creștinii, pe care el îi numea „ateii ăștia”, îl deranjau. Conform lui Hieronymus5, romanii l-au deportat pe Ioan la 14 ani de la persecuția lui Nero și l-au eliberat la moartea lui Domitianus (96 d.Hr.). Astfel de deportări erau obișnuite sub regimul roman și implicau, în general, personalități politice. Prizonierii își pierdeau toate drepturile civile și proprietățile. În introducerea la Apocalipsa, Ioan se identifică drept un martor, un martus (Apocalipsa 1:2), care suferă „în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu” (vers. 9). Dezrădăcinat de trecutul său, de familie, de prieteni, de casă și de locurile cunoscute, zdrobit de munca grea și de umilința la care era supus, nemairămânându-i decât speranța, autorul cărții Apocalipsa a fost un „martir” care a ajuns la Kidduș ha-Șem „sfințirea numelui” în manieră tradițională iudaică. Iar nostalgia după ținutul natal și confruntările zilnice cu opresorii săi nu au făcut decât să-i consolideze identitatea iudaică.
NOTE
1. Talmudul babilonian, Hagiga 14b; cf. Talmudul de la Iersualim, Hagiga 2:1, 77b.
2. Vezi Yair Bar-El, Rimona Durst, Gregory Katz, Josef Zislin, Ziva Strauss și Haim Y. Knobler, „Jerusalem Syndrome”, The British Journal of Psychiatry, 176, 2000, p. 86-90.
3 1 Cronici 3:15; Neemia 12:23; Ieremia 40:16 etc.
4 Polycrates, From His Epistle to Victor and the Roman Church Concerning the Day of Keeping the Passover (Ante-Nicene Fathers, vol. 8, p. 773), citat în Eusebius, Church History 5.24.3 (Nicene and Post-Nicene Fathers, Second Series, vol. 1, p. 242).
5. Hieronymus, Lives of Illustrious Men 9 (Nicene and Post-Nicene Fathers, Second Series, vol. 3, p. 364, 365).