2. PRĂBUȘIREA COPACULUI
Cerul intervine (vers. 23), ca în vechea istorie a Turnului Babel (Geneza 11:4,5), și pune capăt subit dezvoltării copacului. Prima scenă a visului a fost vizuală și statică, constituind o descriere a unui copac impresionant. Cea de-a doua scenă capătă în plus sunet și dinamism, împăratul văzând mișcările unor ființe cerești și auzindu-le vocile poruncitoare. Prima scenă, liniștită și maiestuoasă, contrastează puternic cu cea de-a doua, tumultuoasă și tulburătoare. De la calmul descrierii inițiale trecem acum la o activitate violentă.
Identitatea acestor fiinţe cerești sugerează deja o schimbare a destinului împăratului: „unul din cei ce stau de strajă/veghe” (Daniel 4:13,17,23, în traducere literală). Sunt singurele locuri din Biblie în care apare o astfel de fiinţă. Visul vorbește aici pe limba împăratului. Conform unei credinţe babiloniene vechi, atestată în comentariul zoroastrian Zend-Avesta, marele zeu a pus patru străjeri cerești în cele patru colţuri ale cerurilor să vegheze asupra mișcărilor astrale4.
Nebucadnețar înțelege, din prezența acestor ființe cerești, că marele Dumnezeu al cerurilor îi hotărăște destinul. Visul însă zugrăvește aceste ființe în conformitate cu tradiția biblică, vorbind despre un „străjer sfânt” și despre „sfinți”*, termen aplicat îngerilor în mai multe texte biblice (Iov 5:1; 15:15; Psalmii 89:7,8; Zaharia 14:5). Septuaginta urmează această linie de interpretare atunci când, pentru „străjer”, folosește termenul „înger”. „Străjerul”, sau îngerul din ceruri, anunţă destinul împăratului prin două sentinţe.
Prima sentință constă într-o serie de porunci care privesc copacul (Daniel 4:14,23). Odată tăiat, copacul iese din scenă. Dezgolit de ramuri, de frunze și de fructe, își pierde funcția de adăpost și sursă universală de hrană (vers. 14,21). Profeția înseamnă că împăratul va fi „izgoni[t] din mijlocul oamenilor” (vers. 25).
A doua sentință conține o singură poruncă, ce privește starea copacului după ce este distrus (vers. 15). Prăbușit și gol, este legat de pământ pentru a nu se mai putea dezvolta. Folosirea unor lanțuri de fier și de aramă, cunoscute pentru rezistența lor (2 Cronici 24:12), este o garanție că nu va mai crește. Verbul folosit („legați-l”) sugerează un copac „întemnițat” (asar) într-o condiție animalică. Limbajul visului identifică trunchiul copacului cu o fiară sălbatică. De fapt, chiar are înfățișare de animal. Își are locuința printre „fiarele câmpului” (Daniel 4:25), doarme alături de ele, este „udat de roua cerului” (vers. 15,23), mănâncă „iarbă” ca boii (vers. 25), ba chiar ajunge să gândească întocmai ca un animal: „Inima lui de om i se va preface într-o inimă de fiară” (vers. 16).
NOTE
4. Vezi Albert Barnes, Notes, Critical, Illustrative, and Practical on the Book of Daniel, New York, R. Worthington, 1881, p. 213.
* În KJV, în Daniel 4:13, se folosește expresia „un străjer și un sfânt”, însă în versetul imediat următor (vers. 14), se folosește un pronume la singular, „el”, cu referire la „străjerul și sfântul” din versetul 13, ceea ce sugerează că în expresia respectivă nu ar trebui să vedem o coordonare de două substantive, ci o echivalență: „un străjer, (adică) un sfânt”. Apropiat de această interpretare este modul în care este redată expresia în GBV: „un veghetor, unul sfânt”. Aceeași structură este prezentă și în versetul 17: „Hotărârea aceasta este prin porunca veghetorilor, și cererea este prin cuvântul sfinților” (GBV), literal: „prin porunca veghetorilor hotărârea și prin cuvântul sfinților cererea”. În textul original, verbul „a fi” lipsește, iar termenul aramaic redat prin „cuvânt” este echivalentul termenului ebraic tradus prin „poruncă” în Estera 9:20. Echivalența dintre cele două părți ale frazei este evidentă: „prin porunca veghetorilor hotărârea și prin porunca sfinților cererea”. Prin urmare, textul nu vorbește de două grupe distincte, „străjerii” și „sfinții”, ci de una singură – cea a „străjerilor/sfinților”, ambele substantive fiind echivalente. (n.r.)