III. „Se vor amesteca prin legături omenești” (vers. 43). Relația este acum una pozitivă, sugerând o tentativă de alianță între cele două elemente. Apoi, „în vremea acestor împărați, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție” (vers. 44).
De asemenea, această perioadă este singura din cadrul viziunii în care au loc acțiuni. Până la acest punct, explicațiile inspirate s-au concentrat numai asupra unei stări de fapt sau a unei calități: „împărțită” (vers. 41), „tare” și „plăpândă” (vers. 42). Dacă cele două caracteristici descriu o stare care durează până la sfârșitul lumii, acțiunea descrisă acum are loc chiar în vremea sfârșitului.
Pentru prima oară, cuvântul este la plural și desemnează o serie de „împărați” (vers. 44). Până aici, împărăția fusese una singură, în ciuda divizărilor ei (vers. 41), a părților sale mai slabe sau mai puternice (vers. 42). Viziunea descrie un zor febril în vremea sfârșitului de a încheia alianțe care nu vor funcționa niciodată cu adevărat. Nu avem cum să nu ne gândim la episodul Babel. Deja versetul 41 face aluzie la Turnul Babel prin folosirea rădăcinii plg „împărțit”. Tradiția biblică leagă, în general, această rădăcină, de la care vine numele Peleg, de evenimentul de la Babel: „Pentru că pe vremea lui s-a împărțit pământul” (palag, Geneza 10:25; 1 Cronici 1:19). Profeția lui Daniel anunță, așadar, un eveniment care are legătură cu Turnul Babel. În istoria din Geneza, Dumnezeu coboară din ceruri în momentul în care popoarele pământului, de frica unei noi distrugeri, se unesc pentru a ridica un turn și pentru a-și face un nume (Geneza 11:4). În mod asemănător, Dumnezeu intervine la vremea sfârșitului, atunci când puterile lumii, tot de frica distrugerii, încearcă să se unească prin „legături omenești”.
Dacă vremea sfârșitului va fi caracterizată de o preocupare reînnoită pentru unitate, atunci această trăsătură este uimitor de relevantă în zilele noastre. Niciodată în istoria omenirii nu au fost atât de multe tentative de unire. Este o trăsătură distinctă a politicilor noastre moderne. Pentru prima oară în istorie, puterile pământului simt nevoia de a se uni unele cu altele, încurajând astfel alianțe la toate nivelurile: politic (NATO, ONU, Uniunea Africană etc.), economic (piața comună, CEE, OPEC etc.), religios (mișcarea ecumenică) sau politico-religios (unele ideologii de dreapta).
Recent însă, omenirea a pregătit o alianță și mai îndrăzneață. Trecând dincolo de simplele alianțe continentale sau ideologice, de la căderea comunismului încoace, puterile lumii îndrăznesc să viseze la politici globale, cum ar fi Noua Ordine Mondială.
E posibil oare ca profeția să facă referire chiar la vremurile pe care le trăim azi?
2. PIATRA
Trecem acum la secțiunea cea mai importantă a viziunii, care ocupă cea mai mare parte din visul împăratului și care pare să fie punctul spre care tind să conveargă toate lucrurile. Suntem în a doua parte a visului, a cărui explicație urmează aceeași structură bipartită ca și expoziția (vezi mai sus). Mai devreme, Daniel își începuse explicația cu o referire la „Dumnezeul cerurilor”, care dă stăpânire (2:37). Ca atare, profetul începe și a doua parte cu un nou comentariu la adresa „Dumnezeului cerurilor”, care, de data aceasta, întemeiază o împărăție (vers. 44). Această paralelă a secțiunilor introductive pune implicit în contrast cele două părți ale visului. În prima parte, împărățiile le sunt date oamenilor, în timp ce, în a doua parte, „Dumnezeul cerurilor” instaurează o împărăție care rămâne sub controlul Lui. De fapt, această ultimă împărăție este cu totul diferită de primele, opunându-li-se pe toate palierele.
Materialul din care e alcătuită piatra. Putem pune în contrast unitatea pietrei cu diversitatea metalelor din care este alcătuită statuia. Această nouă ordine (descrisă în partea a doua a visului) cuprinde o singură împărăție, în timp ce prima constă în mai multe. În general, Scriptura folosește imaginea pietrei în contextul unei alianțe făcute de om cu Dumnezeu: pentru a construi un altar (Exodul 20:24), un monument de aducere-aminte (Deuteronomul 27:4) sau templul (1 Împărați 6:7) și ca tablă pe care să fie inscripționate poruncile alianței dintre Dumnezeu și Israel (Exodul 24:12). Acest lucru explică și interdicția de a folosi unelte la tăierea pietrelor necesare construirii unui altar (Exodul 20:25), pentru că aceasta ar fi putut degenera ușor în cioplire de idoli (Leviticul 26:1). Piatra, în forma ei brută, ca material de construcție, a ajuns să simbolizeze dimensiunea divină și, prin extensie, pe Dumnezeu Însuși și pe Mesia (Psalmii 118:22; Isaia 28:16; Zaharia 3:9; Faptele apostolilor 4:11).
Pe de altă parte, imagistica biblică asociază adesea metalele cu fabricarea idolilor și face trimitere la o religie de inspirație omenească. Cartea lui Daniel leagă întotdeauna metalele, în special pe cele din structura statuii, de acte de închinare idolatre (Daniel 3:5; 5:4,23). Piatra simbolizează împărăția lui Dumnezeu, în timp ce metalele reprezintă împărății omenești. Cât despre lut, el ar trebui să facă referire la dimensiunea religioasă, dar, în asociere cu fierul, își pierde prerogativele biblice și ia forma unor acte de idolatrie.