Ai terminat de citit capitolul 85 – Din nou la mare, așa că nu uita să completezi formularul de evaluare: https://forms.gle/RjrF1knMAV8DRxj19
După ce trimiți răspunsurile tale, întoarce-te la textul aferent acestei zile, capitolul 86 – „Duceţi-vă şi învăţaţi toate neamurile!”.
Ne bucurăm că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!
Fiind numai la un pas de tronul Tatălui Său, Hristos le-a dat ucenicilor Săi însărcinarea de a lucra. „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ”, a zis El. „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile” (Matei 28:18,19). „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16:15). Cuvintele acestea au fost repetate iar și iar pentru ca ucenicii să le poată înţelege. Lumina cerului trebuia să strălucească în raze clare şi puternice asupra tuturor locuitorilor pământului, de sus şi de jos, bogaţi şi săraci. Ucenicii aveau să fie conlucrători cu Răscumpărătorul în lucrarea de mântuire a lumii.
Însărcinarea aceasta fusese dată celor doisprezece când Hristos Se întâlnise cu ei în odaia de sus, dar, de data aceasta, trebuia să fie încredinţată unui număr mai mare. La adunarea de pe munte, în Galileea, au venit toţi credincioşii care au putut fi chemaţi. Hristos Însuşi arătase locul acesta, precum şi timpul întâlnirii, chiar înainte de moartea Sa. Îngerul de la mormânt le reamintise ucenicilor făgăduinţa Lui de a Se întâlni cu ei în Galileea. Făgăduinţa aceasta fusese repetată credincioşilor care erau adunaţi în Ierusalim în cursul săptămânii Paştelui şi, prin ei, a ajuns la mulţi dintre cei răspândiţi, care deplângeau moartea Domnului lor. Ei aşteptau întâlnirea aceasta cu un mare interes. Au mers la locul întâlnirii pe căi ocolite, venind din toate părţile, pentru a evita bănuiala iudeilor invidioşi. Cu inima nerăbdătoare, veneau vorbind despre veştile care ajunseseră la ei cu privire la Hristos.
La timpul stabilit, aproximativ cinci sute de credincioşi erau adunaţi în mici grupuri pe coasta muntelui, doritori să afle tot ce se putea de la aceia care Îl văzuseră pe Hristos după înviere. Ucenicii treceau de la un grup la altul, spunând tot ce văzuseră şi auziseră despre Iisus şi aducând dovezi din Scriptură, aşa cum făcuse El cu ei. Toma povestea mereu cum se întâmplase cu necredinţa lui şi arăta cum i se spulberaseră toate îndoielile. Deodată, Iisus Se arătă în mijlocul lor. Nimeni n-ar fi putut să spună de unde sau cum venise. Mulţi dintre cei de faţă nu-L mai văzuseră înainte, dar în mâinile şi picioarele Lui au observat semnele răstignirii. Chipul Lui era asemenea chipului lui Dumnezeu şi, când L-au văzut, au căzut la pământ şi I s-au închinat.
Dar unii se îndoiau. Aşa va fi întotdeauna. Sunt unii oameni cărora le este greu să-şi exercite credinţa şi care se aşază de partea îndoielii. Ei pierd mult din cauza necredinţei lor.
Aceasta a fost unica întâlnire a lui Iisus cu un grup mare de credincioşi după învierea Sa. El a venit şi le-a vorbit zicându-le: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” Ucenicii I se închinaseră chiar înainte de a fi vorbit, dar aceste cuvinte, venind de pe buzele acelea care fuseseră închise de moarte, îi impresionau cu o putere deosebită. El era acum Mântuitorul cel înviat. Mulţi dintre ei Îl văzuseră cum Îşi foloseşte puterea pentru a-i vindeca pe bolnavi şi a ţine în frâu puterile demonice. Ei au crezut că El are putere să-Şi stabilească împărăţia la Ierusalim, să înfrângă orice opoziţie şi să biruiască puterile naturii. El liniştise apele înfuriate; umblase pe valurile cu coama înspumată; înviase morţi. De astă dată, El spune că „toată puterea” I-a fost dată. Cuvintele Lui au îndreptat mintea ascultătorilor Săi de la lucrurile pământeşti şi trecătoare la cele cereşti şi veşnice. Au fost ridicaţi la cea mai înaltă înţelegere a demnităţii şi slavei Lui.
Cuvintele lui Hristos, rostite pe coasta muntelui, anunţau că jertfa Lui pentru binele omului fusese deplină şi desăvârşită. Condiţiile ispăşirii fuseseră împlinite, lucrarea pentru care venise în această lume fusese săvârşită. El era pe calea către tronul lui Dumnezeu, pentru a fi onorat de îngeri, stăpâniri şi puteri. El începuse să săvârşească lucrarea Sa de mijlocire. Îmbrăcat cu puteri nemărginite, El le-a dat ucenicilor Săi această însărcinare: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:19,20).
Iudeii fuseseră făcuţi depozitarii adevărului sacru, dar fariseismul făcuse din ei poporul cel mai exclusivist şi cel mai bigot din toate neamurile. Tot ce era legat de preoţi şi conducători – îmbrăcămintea, obiceiurile, ceremoniile şi tradiţiile – i-a împiedicat să fie lumina lumii. Considerau că ei înşişi, naţiunea iudaică, reprezintă lumea întreagă. Dar Hristos i-a însărcinat pe ucenicii Săi să vestească lumii acel fel de credinţă şi de închinare care să nu depindă de vreo castă sau de vreo ţară, o credinţă care să fie potrivită pentru toate popoarele, toate neamurile şi toate clasele de oameni.
Înainte de a pleca de la ucenicii Săi, Hristos le-a arătat în mod clar care este natura Împărăţiei Sale. Le-a readus în minte ceea ce le spusese mai înainte despre ea. Le-a declarat că scopul Lui nu era acela de a întemeia în lumea aceasta o împărăţie trecătoare, ci o împărăţie spirituală. El nu trebuia să domnească pe tronul lui David ca un împărat pământesc. Le-a deschis din nou Scripturile, arătându-le că toate prin câte trecuse El fuseseră rânduite în cer, în consfătuirile dintre Tatăl şi El Însuşi. Totul fusese prevestit de bărbaţi inspiraţi de Duhul Sfânt. „Vedeţi”, a zis El, „că tot ce v-am spus cu privire la lepădarea Mea ca Mesia s-a împlinit. Tot ce am spus cu privire la umilirea şi la moartea de care trebuia să mor s-a făcut întocmai. A treia zi am înviat. Cercetaţi Scripturile cu mai multă atenţie şi veţi vedea că, în toate aceste lucruri, cele spuse de profeţie cu privire la Mine s-au împlinit.”
Hristos i-a împuternicit pe ucenicii Lui să îndeplinească lucrarea pe care le-o încredinţase, începând din Ierusalim. Ierusalimul fusese scena uimitoarei Lui bunăvoinţe faţă de neamul omenesc. Acolo suferise, fusese lepădat şi osândit. Ţinutul Iudeei era locul naşterii Lui. Acolo, îmbrăcat în trup omenesc, a umblat printre oameni şi puţini şi-au dat seama cât de aproape era Cerul când Iisus era printre ei. În Ierusalim trebuia să înceapă lucrarea ucenicilor.
Gândindu-se la tot ce suferise Hristos acolo şi la lucrarea neapreciată pe care o făcuse, ucenicii ar fi putut să ceară un câmp mai promiţător, dar ei n-au făcut o astfel de cerere. Ucenicii trebuiau să cultive chiar terenul acela unde El răspândise sămânţa adevărului, şi sămânţa aceasta urma să aducă un seceriş bogat. În lucrarea lor, ucenicii aveau să sufere persecuţia venită din cauza geloziei şi a urii iudeilor, dar lucruri de felul acesta îndurase şi Învăţătorul lor şi ei nu voiau să fugă de ele. Cele dintâi revărsări de har trebuiau să vină asupra ucigaşilor Mântuitorului.
În Ierusalim erau mulţi care crezuseră pe ascuns în Iisus şi mulţi care fuseseră duşi în rătăcire de preoţi şi conducători. Şi acestora trebuia să li se prezinte Evanghelia. Ei trebuiau să fie chemaţi la pocăinţă. Adevărul minunat că numai prin Hristos se putea obţine iertarea de păcate trebuia să fie făcut clar. În timp ce tot Ierusalimul era frământat de întâmplările zguduitoare din ultimele săptămâni, predicarea Evangheliei urma să producă impresiile cele mai adânci.
Dar lucrarea nu trebuia să se oprească acolo. Trebuia să se întindă până la marginea pământului. Hristos le-a zis ucenicilor Săi: „Aţi fost martori şi aţi văzut viaţa Mea de jertfă pentru binele omenirii. Aţi fost martori ai lucrării Mele pentru Israel. Cu toate că nu au vrut să vină la Mine şi să aibă viaţă, cu toate că preoţii şi conducătorii au făcut cu Mine ce le-a plăcut, cu toate că M-au lepădat, aşa cum au profetizat Scripturile, totuşi să mai aibă un prilej de a-L primi pe Fiul lui Dumnezeu. Aţi văzut că, pe toţi aceia care vin la Mine, mărturisindu-şi păcatele, Eu îi primesc cu drag. Pe cel care vine la Mine nicidecum nu-l voi da afară. Toţi cei care doresc aceasta pot să fie împăcaţi cu Dumnezeu şi să primească viaţa veşnică. Vouă, care sunteţi ucenicii Mei, vă încredinţez această solie de har. Întâi trebuie să fie dată lui Israel şi apoi tuturor popoarelor şi limbilor. Trebuie dusă şi iudeilor, şi neamurilor... Toţi cei care cred trebuie să fie adunaţi într-o singură biserică.”
Prin darul Duhului Sfânt, ucenicii urmau să primească o putere minunată, mărturia lor urma să fie întărită prin semne şi minuni. Urmau să fie săvârşite minuni nu numai de către apostoli, dar şi de către aceia care primeau solia. Iisus zice: „În Numele Meu vor scoate afară draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi” (Marcu 16:17,18).
Pe vremea aceea, otrăvirea era o practică des întâlnită. Oamenii fără scrupule nu ezitau să-i îndepărteze pe aceia care stăteau în calea ambiţiilor lor. Iisus ştia că viaţa ucenicilor Lui va fi amenințată în felul acesta. Mulţi gândeau că-L slujesc pe Dumnezeu dacă îi omoară pe martorii Lui. De aceea, El le-a făgăduit că-i va apăra în vremuri de primejdie.
Ucenicii urmau să aibă aceeaşi putere pe care o avea Iisus, de a vindeca „orice boală şi orice neputinţă care era în norod”. Vindecând în numele Lui bolile trupului, dădeau dovadă că El avea puterea să vindece sufletul (Matei 4:23; 9:6). Li s-a făgăduit şi un dar nou. Ucenicii urmau să predice printre neamuri şi trebuiau să primească puterea de a vorbi în alte limbi. Apostolii şi tovarăşii lor erau oameni fără multe studii, dar, prin revărsarea Duhului în Ziua Cincizecimii, vorbirea lor, fie că era în limba lor, fie într-o limbă străină, a fost curată, simplă şi fără greşeală atât în cuvânt, cât şi în accent.