„Oricine se face pe sine împărat este împotriva cezarului”, au continuat ei. Aceasta l-a atins pe Pilat în punctul slab. El era deja bănuit de autoritatea romană şi era conştient de faptul că un astfel de raport despre el ar fi însemnat ruina lui. Ştia că, dacă li se împotrivea iudeilor, atunci toată mânia lor avea să se întoarcă împotriva lui. Ei nu se vor da înapoi de la nimic pentru a se răzbuna. El avea înaintea sa un exemplu al îndârjirii, cu care căutaseră să ia viaţa Aceluia pe care Îl urau fără motiv.
Pilat şi-a ocupat locul pe scaunul de judecător şi L-a prezentat din nou pe Domnul Iisus poporului, spunând: „Iată Împăratul vostru!” Din nou s-a auzit strigătul turbat: „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!” Cu un glas ce s-a făcut auzit de toţi, Pilat a întrebat: „Să răstignesc pe Împăratul vostru?” Dar de pe buzele profane şi hulitoare au ieşit cuvintele: „Noi n-avem alt împărat decât pe cezar!”
Alegându-şi un conducător păgân, iudeii au renunţat la teocraţie. Ei Îl respinseseră pe Dumnezeu ca Împărat al lor. De aici înainte, nu mai aveau niciun eliberator. Nu aveau alt împărat decât pe cezar. La aceasta îl conduseseră preoţii şi învăţătorii pe popor. De aceea erau răspunzători şi de teribilele consecinţe ce aveau să urmeze. Păcatul naţiunii şi ruina ei se datorau conducătorilor religioşi.
„Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: «Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!»” Plin de teamă şi condamnându-se singur, Pilat a privit la Mântuitorul. Între toate feţele acelea neliniștite, numai El era netulburat. În jurul capului Său părea că străluceşte o lumină blândă. Pilat şi-a spus în inima sa: „El este Dumnezeu.” Întorcându-se spre mulţime, Pilat a declarat că este nevinovat de sângele Său. „Luaţi-L şi răstigniţi-L. Dar reţineţi, voi, preoţi şi conducători, eu am declarat că El este un om drept. Fie ca Acela despre care spune că este Tatăl Său să vă judece pe voi şi pe mine pentru cele întâmplate astăzi.” Apoi, I-a spus Domnului Iisus: „Iartă-mă pentru fapta aceasta. Nu Te pot salva.” Şi, după ce a pus să-L bată pe Iisus din nou cu nuiele, L-a dat să fie răstignit.
Pilat dorea foarte mult să-L elibereze pe Domnul Hristos, dar şi-a dat seama că nu va putea face acest lucru şi totuşi să-şi păstreze poziţia şi onoarea. În loc să-şi piardă puterea lumească, a preferat să aleagă sacrificarea unei vieţi nevinovate. Câţi nu îşi sacrifică principiile în acelaşi fel, pentru a nu pierde ceva sau pentru a nu suferi! Conştiinţa şi datoria arată o cale, iar interesele personale, o altă cale. Curentul merge cu putere în direcţia rea, şi acela care acceptă compromisuri cu răul este spulberat în întunericul dens al vinovăţiei.
Pilat a cedat în faţa cerinţelor gloatei. Ca să nu-şi piardă poziţia, L-a dat pe Domnul Hristos să fie crucificat. Dar, în ciuda măsurilor sale de precauţie, lucrul de care se temea cel mai mult s-a abătut după aceea asupra lui. I s-au luat toate onorurile şi a fost îndepărtat din înalta sa poziţie şi, ros de remuşcări şi cu mândria rănită, şi-a sfârşit viaţa nu la mult timp după crucificarea Domnului. În acelaşi fel, toţi aceia care fac compromis cu păcatul nu vor culege decât necaz şi ruină. „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte” (Proverbele 14:12).
Când Pilat s-a declarat nevinovat de sângele Domnului Hristos, Caiafa a răspuns în mod sfidător: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.” Aceste cuvinte îngrozitoare au fost preluate de preoţi şi conducători şi repetate de mulţime într-un urlet inuman de voci. Întreaga mulţime a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.”
Copiii lui Israel făcuseră alegerea. Arătând spre Domnul Hristos, ei spuseseră: „Nu pe Omul acesta, ci pe Baraba.” Baraba, un tâlhar şi un ucigaş, era reprezentantul lui Satana. Domnul Hristos era reprezentantul lui Dumnezeu. Domnul Hristos a fost lepădat, Baraba a fost ales. Ei aveau să aibă parte numai de Baraba. Făcând această alegere, l-au acceptat pe acela care de la început a fost un mincinos şi un ucigaş. Satana era conducătorul lor. Ca naţiune, vor acţiona la porunca sa. Vor face faptele lui. Vor trebui să îndure stăpânirea lui. Aceia care l-au ales pe Baraba în locul Domnului Hristos aveau să simtă cruzimea lui Baraba de-a lungul tuturor timpurilor.
Privind la Mielul înjunghiat al lui Dumnezeu, iudeii strigaseră: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.” Strigătul acela îngrozitor s-a urcat la tronul lui Dumnezeu. Sentinţa aceea pronunţată de ei a fost scrisă în ceruri. Cererea aceea a fost ascultată. Sângele Fiului lui Dumnezeu a căzut asupra copiilor lor şi asupra copiilor copiilor lor, ca un blestem permanent.
Îngrozitoare a fost împlinirea lui la distrugerea Ierusalimului. Îngrozitor s-a manifestat în situaţia naţiunii iudaice de-a lungul veacurilor, de atunci încoace – o mlădiţă tăiată, despărţită de butuc, o ramură moartă, lipsită de roade, ce urmează a fi strânsă şi aruncată în foc. Din ţară în ţară, în toată lumea, şi din veac în veac, morţi, morţi în vinovăţie şi păcat!
Îngrozitor va fi împlinită rugăciunea aceea în ziua cea mare a judecăţii! Când Domnul Hristos va veni iarăşi pe pământ, nu ca un arestat înconjurat de drojdia societăţii, oamenii Îl vor vedea ca Împărat al cerului. Domnul Hristos va veni în slava Sa, în slava Tatălui Său şi în slava sfinţilor îngeri. De zece mii de ori zece mii şi mii de mii de îngeri, fiii minunaţi şi biruitori ai lui Dumnezeu, de un farmec şi o slavă inegalabile, Îl vor însoţi în drumul Său. Apoi, El va sta pe tronul slavei Sale şi înaintea Sa vor fi aduse toate naţiunile pământului. Atunci orice ochi Îl va vedea, chiar şi cei care L-au străpuns. În locul unei coroane de spini, El va purta o coroană de slavă – coroană în coroană. În locul acelei vechi haine regale de purpură, El va fi îmbrăcat cu haine de cel mai imaculat alb, „de o albeaţă pe care niciun nălbitor de pe pământ n-o poate da” (Marcu 9:3). Pe haina şi pe coapsa Lui va fi scris un nume: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” (Apocalipsa 19:16). Aceia care şi-au bătut joc de El şi L-au lovit vor fi şi ei prezenţi. Preoţii şi conducătorii vor privi iarăşi scena din sala de judecată. Fiecare amănunt va fi adus înaintea lor, ca şi când ar fi scris cu litere de foc. Atunci, aceia care s-au rugat: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri” vor primi răspuns la cererea lor. Iar lumea întreagă va şti şi va înţelege. Îşi vor da seama împotriva cui au luptat ei, nişte fiinţe sărmane, slabe şi trecătoare. Într-o agonie şi o groază teribilă, vor striga la munţi şi la stânci: „Cădeţi peste noi, şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului, căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui şi cine poate sta în picioare?” (Apocalipsa 6:16,17).