Cuvintele acestea înseamnă mai mult decât curăţire trupească. Hristos vorbeşte şi de o curăţare mai înaltă, care este simbolizată prin cea umilă, a picioarelor. Acela care venea de la baie era curat, dar picioarele din sandale se umpleau repede de praf şi trebuiau să fie spălate din nou. La fel şi Petru şi fraţii lui fuseseră spălaţi în marele izvor deschis pentru păcat şi necurăţie. Hristos îi recunoştea ca fiind ai Lui. Dar ispita îi dusese la rău şi încă aveau nevoie de harul Lui curăţitor. Când Iisus S-a încins cu ştergarul pentru a spăla praful de pe picioarele lor, El dorea ca prin acest lucru să spele înstrăinarea, gelozia şi mândria din inimile lor. Lucrarea aceasta era mult mai de valoare decât spălarea picioarelor lor prăfuite. Cu spiritul pe care-l aveau atunci, niciunul dintre ei nu era pregătit pentru părtăşia cu Hristos. Până când nu erau aduşi la umilinţă şi iubire, nu erau pregătiţi să ia parte la cina pascală sau să fie părtaşi la slujba de amintire, pe care Hristos era gata să o instituie. Inima lor trebuia să fie curăţită. Mândria şi interesul egoist dăduseră naştere la dezbinare şi ură, dar Iisus îndepărtase toate acestea la spălarea picioarelor. Se făcuse o schimbare de sentimente. Privind la ei, Iisus putea să zică: „Voi sunteţi curaţi.” Acum se restabilise legătura dintre inimi, precum şi iubirea unul faţă de altul. Ei deveniseră umili şi gata să primească învăţătura. În afară de Iuda, fiecare era gata să cedeze locul cel mai de frunte celuilalt. Acum, cu inima supusă şi recunoscătoare, puteau primi cuvintele lui Hristos.
La fel ca Petru şi fraţii lui, şi noi am fost spălaţi în sângele lui Hristos, dar adesea curăţia inimii este întinată prin atingerea de cele rele. Trebuie să venim la Hristos pentru harul Lui curăţitor. Petru se îngrozea la gândul că mâinile Domnului şi Învăţătorului lor ating picioarele lui murdare, dar de câte ori nu atingem noi, cu inimile noastre păcătoase şi întinate, inima lui Hristos! Cât de dureroase sunt pentru El caracterul nostru rău, deşertăciunea şi îngâmfarea noastră! Totuşi trebuie să aducem la El toate slăbiciunile şi faptele noastre murdare. Numai El ne poate curăţi. Noi nu suntem pregătiţi pentru părtăşia cu El decât atunci când suntem curăţiţi prin puterea Lui.
Iisus le-a spus ucenicilor: „Voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.” El spălase picioarele lui Iuda, dar inima acestui ucenic nu I se predase. Ea nu era curăţită. Iuda nu se supusese lui Hristos.
După ce a spălat picioarele ucenicilor, Hristos Şi-a luat veşmântul, S-a aşezat la masă şi le-a spus: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel care l-a trimis.”
Hristos voia ca ucenicii Săi să priceapă că, deşi le spălase picioarele, aceasta nu-I lua nicidecum ceva din demnitate. „Voi Mă numiţi Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt.” Şi, fiind cu mult superior, El a dat acestui serviciu frumuseţe şi însemnătate. Nimeni nu era atât de înălţat ca Hristos şi, cu toate acestea, El S-a coborât să facă lucrarea cea mai umilă. Pentru ca poporul Său să nu fie rătăcit de egoismul care se află de obicei în inima firească şi care se întăreşte prin slujirea de sine, Hristos Însuşi a dat exemplul umilinţei. El n-a vrut să lase lucrul acesta pe seama omului. L-a socotit atât de important, încât El Însuşi, Cel egal cu Dumnezeu, le-a slujit ucenicilor. În timp ce ei se certau pentru locul cel mai de frunte, Acela înaintea căruia trebuie să se plece orice genunchi, Cel pe care îngerii slavei Îl slujesc cu cinste, S-a plecat să spele picioarele acelora care Îl numeau Domn. El a spălat chiar şi picioarele celui care L-a vândut.
În viaţa şi învăţăturile Sale, Hristos a dat un exemplu desăvârşit de slujire neegoistă, care îşi are originea în Dumnezeu. Cel Preaînalt nu trăieşte pentru Sine. Prin faptul că a creat lumea şi că menţine toate lucrurile, El slujeşte fără încetare altora. „El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5:45). Dumnezeu a încredinţat Fiului Său acest ideal al slujirii. Lui Iisus I s-a dat să stea în fruntea omenirii, pentru ca, prin exemplul Său, să-i înveţe pe alţii ce înseamnă să slujească. Întreaga Lui viaţă a fost condusă de legea slujirii. El i-a slujit pe toţi, a servit tuturor. În felul acesta, El a trăit Legea lui Dumnezeu şi, prin exemplul Său, ne-a arătat cum să ascultăm de ea.
Deseori, Iisus încercase să stabilească principiul acesta între ucenici. Când Iacov şi Ioan ceruseră să li se dea locul de frunte, El a spus: „Oricine vrea să fie mai mare între voi să fie slujitorul vostru” (Matei 20:26). În Împărăţia Mea n-are loc principiul preferinţei şi al supremaţiei. Singura măreţie este măreţia umilinţei. Singura deosebire este dată de devotamentul cu care le slujim altora.
Acum, după ce spălase picioarele ucenicilor, El a zis: „V-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.” În cuvintele acestea, Hristos nu recomanda doar simpla ospitalitate. Era de înţeles mai mult decât simpla spălare a picioarelor oaspeţilor de praful drumului. Hristos instituia acum o slujbă religioasă. Prin fapta Domnului, ceremonia aceasta a umilinţei a devenit una dintre rânduielile consacrate. Trebuia să fie practicată de ucenici, ca să păstreze întotdeauna în minte învăţătura Lui despre umilinţă şi slujire.
Această orânduire a fost instituită de Hristos ca o pregătire pentru Cina Domnului. Câtă vreme se cultivă mândria, discordia şi lupta pentru întâietate, inima nu poate să intre în părtăşie cu Hristos. Noi nu suntem pregătiţi să primim împărtăşirea cu trupul şi sângele Lui. De aceea, Hristos a rânduit ca mai întâi să se comemoreze scena umilinţei Sale.
Când vin la acest act, copiii lui Dumnezeu trebuie să-şi aducă aminte de cuvintele rostite de Domnul vieţii şi al slavei: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat vă spun, că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis. Dacă ştiţi lucrurile acestea, ferice de voi dacă le faceţi.” În om există tendinţa să se preţuiască pe sine mai mult decât pe fratele lui, să lucreze pentru sine, să caute locul cel mai de frunte şi, deseori, aceasta are ca rezultat bănuieli rele şi amărăciune. Orânduirea care precedă Cina Domnului are ca scop să îndepărteze neînţelegerile acestea, să-l scoată pe om din egoismul lui, să-l coboare de pe picioroangele înălţării de sine, să-l aducă la umilinţa inimii, care îl va face să-l slujească pe fratele său.
Cel Sfânt, care veghează din cer, este prezent la această ocazie pentru a ne ajuta să ne cercetăm inimile, pentru a ne convinge de păcat, dar şi pentru a ne da asigurarea iertării păcatelor. Hristos este acolo în plinătatea harului Său, pentru a schimba curentul gândurilor care au alergat pe drumurile egoismului. Duhul Sfânt înviorează simţurile acelora care urmează exemplul Domnului lor. Când ni se reaminteşte cât de mult S-a umilit Mântuitorul pentru noi, gândurile se leagă între ele; un lanţ de amintiri este redeşteptat, amintiri despre marea bunătate a lui Dumnezeu şi despre bunătatea şi duioşia prietenilor de pe pământ. Binecuvântări uitate, îndurări de care s-a abuzat, bunătate trecută cu vederea sunt readuse în minte. Rădăcinile de amărăciune, care au înăbuşit planta scumpă a iubirii în inimile noastre, ies la iveală. Defectele de caracter, neglijarea datoriilor, nerecunoştinţa faţă de Dumnezeu, răceala faţă de fraţii noştri ne sunt reamintite. Păcatul este văzut în lumina în care-l priveşte Dumnezeu. Gândurile noastre nu sunt gânduri de mulţumire de sine, ci de mustrare aspră şi umilire. Mintea este umplută de energie, pentru a dărâma orice piatră ce a provocat înstrăinarea. Gândurile rele şi vorbirea de rău sunt îndepărtate. Păcatele sunt mărturisite şi sunt iertate. Harul îmblânzitor al lui Hristos pătrunde în fiecare suflet şi iubirea lui Hristos atrage inimile într-o binecuvântată unire.
Când, în felul acesta, s-a învăţat ceea ce trebuia din serviciul pregătitor, se trezeşte dorinţa după o viaţă spirituală mai înaltă. La dorinţa aceasta va răspunde Martorul divin. Sufletul va fi înălţat. Noi putem lua parte la împărtăşire, având convingerea că păcatele ne sunt iertate. Lumina neprihănirii lui Hristos va umple cămările minţii noastre şi templul sufletului nostru. Noi Îl privim pe „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29).
Pentru cei care primesc spiritul acestei slujiri, niciodată serviciul pregătitor nu poate deveni o simplă ceremonie. Învăţătura lui neîntreruptă va fi: „… slujiţi-vă unii altora în dragoste” (Galateni 5:13). Spălând picioarele ucenicilor, Hristos a dovedit că ar dori să îndeplinească orice slujire, oricât de umilă, care ar putea să facă din ei moştenitori împreună cu El ai bogăţiei veşnice din tezaurul cerului. Săvârşind acest ritual, ucenicii se angajau să-i slujească în acelaşi fel pe fraţii lor. Ori de câte ori ritualul acesta este îndeplinit aşa cum trebuie, copiii lui Dumnezeu sunt aduşi într-o sfântă părtăşie, prin care fiecare este ajutat şi binecuvântat. Ei promit să-şi dedice viaţa unei slujiri neegoiste. Şi aceasta nu numai între ei. Câmpul lor de lucru este tot atât de întins ca al Domnului lor. Lumea este plină de oameni care au nevoie de slujirea noastră. Oamenii săraci, nevoiaşi, ignoranţi se găsesc peste tot. Cei care au avut părtăşie cu Hristos în camera de sus vor merge să servească aşa cum a făcut El.
Iisus, Cel slujit de toţi, a venit să fie Slujitorul tuturor. Şi datorită faptului că a slujit tuturor, El va fi din nou slujit şi onorat de toţi. Iar cei care vor să aibă parte de însuşirile Lui dumnezeieşti şi să se împărtăşească de bucuria Lui de a vedea suflete mântuite trebuie să urmeze exemplul Lui de slujire neegoistă.
Toate acestea sunt cuprinse în cuvintele lui Hristos: „Pildă v-am dat, ca să faceţi aşa cum v-am făcut Eu.” Acesta a fost scopul serviciului stabilit de El. Şi El zice: „Dacă ştiţi aceste lucruri”, dacă vă este cunoscut scopul învăţăturii, „ferice de voi dacă le faceţi”.