Ai terminat de citit capitolul 68 – În curtea de afară, așa că nu uita să completezi formularul de evaluare: https://forms.gle/eHH7X1b1CZe5ttbh6
După ce trimiți răspunsurile tale, întoarce-te la textul aferent acestei zile, capitolul 69 – Pe Muntele Măslinilor.
Ne bucurăm că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!
Cuvintele adresate de Hristos preoţilor şi conducătorilor: „Iată că vi se lasă casa pustie” (Matei 23:38) au stârnit groază în inima lor. Ei se arătau nepăsători, dar în mintea lor persista întrebarea cu privire la importanţa acestor cuvinte. Părea că-i ameninţă o primejdie nevăzută. Era oare posibil ca templul măreţ, slava naţiunii, să fie curând prefăcut într-o ruină? Temerea de ceva rău era împărtăşită şi de ucenici şi, nerăbdători, ei aşteptau o declaraţie mai clară din partea lui Iisus. Când au ieşit din templu, I-au atras atenţia asupra trăiniciei şi frumuseţii lui. Pietrele templului erau din marmura cea mai curată, de un alb nepătat, şi, unele dintre ele, de o mărime grandioasă. O parte din zid rezistase atacurilor oştirii lui Nebucadneţar. Clădirea avea o structură perfectă şi părea construită dintr-o singură piatră solidă, tăiată întreagă din carieră. Ucenicii nu puteau să înţeleagă cum s-ar fi putut dărâma aceste ziduri puternice.
Care vor fi fost oare gândurile neexprimate ale lui Hristos, Cel lepădat, când I s-a atras atenţia asupra măreţiei templului? Cu adevărat, priveliştea din faţa Lui era frumoasă, dar El a zis cu tristeţe: Văd totul. Zidurile sunt cu adevărat minunate. Voi arătaţi la zidurile acestea care, în aparenţă, sunt indestructibile, dar ascultaţi cuvintele Mele: Vine ziua când „nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată”.
Hristos vorbise unei mulţimi de oameni, dar, când a rămas singur, Petru, Ioan, Iacov şi Andrei au venit la El, pe când stăteau pe Muntele Măslinilor, şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” Iisus le-a răspuns ucenicilor fără să facă vreo deosebire între distrugerea Ierusalimului şi ziua cea mare a venirii Sale. El a amestecat descrierea acestor două evenimente. Dacă le-ar fi descoperit ucenicilor evenimentele viitoare, aşa cum le vedea El, ei n-ar fi putut suporta priveliştea. Din milă pentru ei, El a amestecat descrierea celor două mari crize, lăsându-i pe ucenici să cerceteze ei înşişi înţelesul. Făcând aluzie la distrugerea Ierusalimului, cuvintele Lui profetice au trecut de la acest eveniment la lupta finală, care va avea loc în ziua când Domnul Se va ridica din locul Său să pedepsească lumea pentru nelegiuirea ei şi când pământul va lăsa să se vadă sângele lui şi nu-şi va mai acoperi morţii. Toată această cuvântare a fost ţinută nu numai pentru ucenici, ci şi pentru aceia care vor trăi în timpul ultimelor momente ale istoriei pământului.
Întorcându-Se către ucenici, Hristos a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva! Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: «Eu sunt Hristosul!» Şi vor înşela pe mulţi.” Mulţi hristoşi mincinoşi se vor arăta, pretinzând că fac minuni şi declarând că a sosit timpul eliberării naţiunii iudeilor. Aceştia îi vor duce pe mulţi în rătăcire. Cuvintele lui Hristos s-au împlinit. Între moartea Sa şi asediul Ierusalimului, s-au arătat mulţi hristoşi mincinoşi. Dar avertismentele au fost date şi pentru aceia care trăiesc în vremea de azi. Aceleaşi înşelăciuni care au fost înainte de distrugerea Ierusalimului au fost practicate de-a lungul veacurilor şi vor fi practicate din nou.
„Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul nu va fi atunci.” Înainte de distrugerea Ierusalimului, oamenii se luptau pentru supremaţie. Împăraţii erau omorâţi. Aceia despre care se credea că sunt mai aproape de tron erau ucişi. Erau războaie şi veneau veşti de războaie. „Toate aceste lucruri trebuie să se întâmple”, spunea Hristos, „dar sfârşitul [poporului iudeu ca naţiune] tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie, împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.” Hristos a spus că atunci când vor vedea aceste semne, rabinii vor spune că sunt judecăţile trimise de Dumnezeu asupra naţiunilor, pentru că îl ţin în robie pe poporul Său ales. Ei vor declara că acestea sunt semnele venirii lui Mesia. Nu vă înşelaţi: ele sunt începutul judecăţilor Lui. Oamenii nu s-au gândit decât la ei înşişi. Nu s-au pocăit şi nu s-au convertit ca Hristos să-i vindece. Semnele pe care ei le socotesc dovezile eliberării lor din sclavie sunt semnele nimicirii lor.
„Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii.” Toate acestea le-au suferit creştinii. Taţii şi mamele şi-au trădat copiii. Copiii şi-au trădat părinţii. Oamenii i-au dat pe mâna Sinedriului pe prietenii lor. Persecutorii şi-au împlinit scopul, omorându-i pe Ştefan, pe Iacov şi pe alţi creştini.
Prin servii Săi, Dumnezeu le-a dat iudeilor o ultimă ocazie de a se pocăi. El S-a manifestat prin martorii Săi când au fost arestaţi, judecaţi şi închişi. Cu toate acestea, judecătorii i-au condamnat la moarte. Aceşti credincioşi erau oameni de care lumea nu era vrednică şi, omorându-i, iudeii Îl răstigneau din nou pe Fiul lui Dumnezeu. Lucrurile acestea se vor petrece din nou. Autorităţile vor face legi pentru a restrânge libertatea religioasă. Ele îşi vor însuşi un drept pe care numai Dumnezeu îl are. Vor crede că pot constrânge conştiinţa, pe care numai Dumnezeu o poate stăpâni. Au început deja să facă lucrul acesta şi vor continua până vor ajunge la o limită peste care nu vor putea trece. Dumnezeu va interveni pentru poporul Său credincios, care păzeşte poruncile.
De fiecare dată când are loc o persecuţie, cei care sunt martori la ea se hotărăsc fie pentru Hristos, fie împotriva Lui. Aceia care îşi arată simpatia pentru cei condamnaţi pe nedrept dovedesc legătura lor cu Hristos. Alţii nu se simt bine, pentru că principiile adevărului constituie o piedică în calea lor. Mulţi se poticnesc şi cad, depărtându-se de credinţa pe care odată au apărat-o. Aceia care cad de la credinţă în vremuri de încercare, pentru a fi ei în siguranţă, vor aduce mărturie mincinoasă şi îi vor trăda pe fraţii lor. Hristos ne-a avertizat cu privire la aceasta, ca să nu fim surprinşi de puterea nefirească şi crudă a celor care resping lumina.
Hristos le-a dat ucenicilor un semn al prăpădului care avea să vină asupra Ierusalimului şi le-a spus cum să scape: „Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape. Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el şi cei de prin ogoare să nu intre în el. Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce e scris.” Acest avertisment a fost dat ca să se ţină seama de el după patruzeci de ani, la distrugerea Ierusalimului. Creştinii au ţinut seama de avertisment şi niciunul n-a pierit la căderea cetăţii.
„Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat”, a zis Hristos. Acela care a făcut Sabatul nu l-a desfiinţat, ţintuindu-l pe cruce. Sabatul n-a fost anulat şi nu şi-a pierdut valoarea prin moartea Lui. La patruzeci de ani după răstignire, trebuia să fie păstrat încă sfânt. Timp de patruzeci de ani, ucenicii trebuiau să se roage ca fuga lor să nu aibă loc într-o zi de Sabat.
De la distrugerea Ierusalimului, Hristos a trecut repede la un eveniment mai mare, ultimul inel din lanţul istoriei acestui pământ – venirea Fiului lui Dumnezeu în mărire şi slavă. Între aceste două evenimente s-au deschis privirii lui Hristos îndelungate secole de întuneric, secole care, pentru biserica Lui, sunt însemnate cu sânge, lacrimi şi chinuri. Ucenicii nu erau pregătiţi atunci să privească aceste scene, şi Iisus a trecut peste ele, amintindu-le doar pe scurt. „Atunci va fi un necaz aşa de mare”, a zis El, „cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa, dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.” O persecuţie cum lumea nu mai văzuse niciodată trebuia să vină asupra urmaşilor lui Hristos, iar ea urma să dureze mai mult de o mie de ani. Milioane şi milioane de martori credincioşi ai Lui aveau să fie ucişi. Dacă Dumnezeu n-ar fi întins mâna să-l apere pe poporul Său, toţi ar fi pierit. „Dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.”
În continuare, Domnul nostru vorbeşte în cuvinte clare despre a doua venire şi vesteşte pericolele care Îi vor preceda venirea în lume. „Dacă vă va spune cineva: «Iată, Hristosul este aici sau acolo!», să nu-l credeţi. Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi, vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată că v-am spus mai dinainte. Deci, dacă vă vor zice: «Iată-l în pustie», să nu vă duceţi acolo! «Iată-l în odăiţe ascunse», să nu credeţi. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi venirea Fiului omului.” După cum anunţase distrugerea Ierusalimului, Hristos a arătat şi acest semn: „Se vor scula mulţi profeţi mincinoşi şi vor înşela pe mulţi.” Proroci mincinoşi s-au ridicat şi i-au înşelat pe oameni, ducând un mare număr în pustie. Magi şi vrăjitori, susţinând că au puteri miraculoase, i-au atras pe oameni după ei prin pustietățile munţilor. Dar profeţia aceasta a fost dată şi pentru zilele din urmă. Semnul acesta este dat ca o dovadă a celei de a doua veniri. Chiar acum, hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi fac semne şi minuni ca să-i înşele pe ucenicii Lui. Nu auzim strigarea: „Iată-l în pustie”? N-au mers mii de oameni în pustie, sperând să-L găsească pe Hristos? Şi din nenumărate întruniri, în care oamenii pretind că au legătură cu spiritele celor morţi, nu se aduce chemarea: „Iată-L în odăiţe ascunse”? Chiar aceasta este pretenţia spiritismului. Dar ce zice Hristos? „Să nu credeţi. Căci cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi venirea Fiului omului.”
Mântuitorul arată semnele venirii Sale şi, chiar mai mult, fixează timpul când va apărea primul semn. „Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerului vor fi clătinate. Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerului până la cealaltă.”
Hristos a declarat că, la sfârşitul persecuţiei papale, soarele avea să se întunece, iar luna să nu-şi mai dea lumina. Apoi, stelele aveau să cadă din cer. El spune: „De la smochin, învăţaţi pilda lui. Când îi frăgezeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi” (Matei 24:32,33).
Hristos a arătat semnele venirii Lui. El declară că noi putem şti când este aproape, chiar la uşi. El spune despre aceia care văd aceste semne: „Nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla aceste lucruri.” Semnele acestea s-au arătat. Acum ştim cu siguranţă că a doua venire este aproape. „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”, a zis El.