Hristos vine pe nori cu mare slavă. Va fi însoţit de o mulţime de îngeri strălucitori. El va veni să-i trezească pe cei morţi şi să-i glorifice pe sfinţii cei vii din mărire în mărire. El va veni să-i onoreze pe aceia care L-au iubit şi au păzit poruncile Sale, pentru a-i lua la Sine. El nu i-a uitat nici pe ei, nici făgăduinţele Lui. Legătura familiei se va reface. Când privim în urmă, la morţii noştri, ne putem gândi la dimineaţa în care trâmbiţa lui Dumnezeu va suna, când „morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi” (1 Corinteni 15:52). Încă puţin, şi îl vom vedea pe Împărat în frumuseţea Lui. Încă puţin, şi El va şterge orice lacrimă din ochii noştri. Încă puţin, şi El ne va înfăţişa „fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale” (Iuda 24). De aceea, când a dat semnele venirii Sale, El a zis: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.”
Cu toate acestea, Hristos nu a descoperit ziua şi ceasul venirii Sale. Le-a spus clar ucenicilor că nici El nu le poate spune ziua sau ceasul celei de-a doua veniri. Dacă ar fi fost liber să le descopere lucrul acesta, de ce trebuia să-i mai îndemne să păstreze o atitudine de continuă aşteptare? Sunt unii care pretind că ştiu exact ziua venirii Domnului. Cu multă sârguinţă, ei caută să descrie viitorul. Dar Domnul i-a avertizat în ce situaţie se află. Momentul exact al celei de-a doua veniri a Fiului omului este o taină a lui Dumnezeu.
Hristos vorbeşte mai departe, arătând starea lumii la venirea Lui. „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.” Hristos nu ne prezintă un mileniu temporal, o mie de ani în care urmează să se pregătească toţi pentru veşnicie. El ne spune că, după cum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi când va veni Fiul omului.
Cum a fost în zilele lui Noe? „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (Geneza 6:5). Locuitorii lumii dinainte de potop se îndepărtaseră de Iehova, refuzând să împlinească voinţa Lui sfântă. Ei se lăsau conduşi de plăsmuirile minţii lor nesfinţite şi de idei pervertite. Tocmai din cauza stricăciunii lor au fost distruşi. Şi astăzi, lumea este pornită pe aceeaşi cale. Nimic, niciun semn încurajator nu anunţă un mileniu de slavă. Călcătorii Legii lui Dumnezeu umplu pământul de nelegiuiri. Pariurile, cursele, jocurile de noroc, risipa, practicile desfrânate, patimile neîmblânzite umplu rapid lumea de violenţă.
În profeţia despre distrugerea Ierusalimului, Hristos a spus: „Din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar, cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.” Profeţia aceasta se va împlini din nou. Nelegiuirea copleşitoare din zilele acelea îşi găseşte corespondentul în această generaţie. La fel stau lucrurile şi cu profeţia cu privire la predicarea Evangheliei. Înainte de căderea Ierusalimului, Pavel, scriind inspirat de Duhul Sfânt, a declarat că Evanghelia se predicase „oricărei fiinţe de sub cer” (Coloseni 1:23). Tot astfel şi acum, înainte de venirea Fiului omului, Evanghelia veşnică se va predica „oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod” (Apocalipsa 14:6,14). Dumnezeu „a rânduit o zi în care să judece lumea” (Faptele 17:31). Domnul Hristos ne spune cum vom putea recunoaşte apropierea acelei zile. El nu ne spune că toată lumea va fi convertită, ci că „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.” Stă în puterea noastră să grăbim venirea Domnului, vestind lumii Evanghelia. Noi nu trebuie doar să aşteptăm, ci şi să grăbim venirea zilei Domnului (2 Petru 3:12). Dacă biserica lui Hristos şi-ar fi făcut lucrarea rânduită de Domnul, lumea ar fi fost deja avertizată, iar Domnul Iisus ar fi venit pe pământ cu putere şi slavă mare.
După ce a arătat semnele venirii Sale, Hristos a spus: „Când veţi vedea că se împlinesc aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.” „Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă.” Dumnezeu i-a avertizat întotdeauna pe oameni despre judecăţile care trebuiau să vină. Cei care au crezut în soliile Lui pentru vremea lor şi şi-au trăit credinţa ascultând de poruncile Lui, au scăpat de judecăţile care au venit asupra celor neascultători şi necredincioşi. Lui Noe i s-a spus: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta, căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea.” Noe a ascultat şi a fost salvat. Lui Lot i s-a trimis vestea: „Sculaţi-vă, ieşiţi din locul acesta, căci Domnul are să nimicească cetatea” (Geneza 7:1; 19:14). Lot s-a lăsat ocrotit de trimişii cerului şi a fost salvat. Tot astfel le-a fost dat ucenicilor Domnului un avertisment despre distrugerea Ierusalimului. Aceia care au căutat să vadă semnul pierzării apropiate şi au fugit din cetate au scăpat de distrugere. Tot aşa ni se dă şi nouă o avertizare despre a doua venire a lui Hristos şi despre prăpădul care trebuie să vină asupra lumii. Toţi aceia care iau seama la avertizare vor fi salvaţi.
Pentru că nu ştim timpul exact al venirii Lui, ni se dă sfatul să veghem. „Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea Lui” (Luca 12:37). Aceia care aşteaptă venirea Domnului nu lenevesc. Aşteptarea venirii lui Hristos are ca scop să-i facă pe oameni să se teamă de Domnul şi de judecăţile Lui asupra neascultării. Ea trebuie să le deschidă ochii faţă de păcatul cel mare al respingerii darurilor milei Sale. Aceia care veghează în vederea venirii Domnului îşi curăţă sufletele prin ascultare de adevăr. Şi împletesc cu vegherea atentă o activitate plină de zel. Pentru că ştiu că Domnul este la uşă, zelul lor este înviorat şi ei colaborează cu fiinţele cereşti în lucrarea pentru salvarea sufletelor. Aceştia sunt slujitorii credincioşi şi înţelepţi, care le dau celor din casa Domnului „partea lor de hrană la timpul cuvenit” (Luca 12:42). Ei vestesc adevărul care este de folos în vremea aceasta. După cum Enoh, Noe, Avraam şi Moise au vestit adevărul, fiecare pentru vremea lui, tot astfel şi slujitorii lui Hristos dau acum o avertizare deosebită pentru generaţia lor.
Dar Hristos scoate în evidenţă încă o clasă: „Dacă este un rob rău, care zice în inima lui: «Stăpânul meu zăboveşte să vină!» Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie.”
Robul cel rău zice în inima lui: „Domnul meu zăboveşte să vină!” El nu spune că Hristos nu va veni. Nu ia în râs ideea celei de-a doua veniri a Lui. Dar în inimă, prin purtarea şi cuvintele lui, el declară că venirea Domnului întârzie. El izgoneşte din mintea altora convingerea că Domnul vine în curând. Influenţa lui îi duce pe oameni la o amânare neglijentă şi sfidătoare în comportarea lor. Ei sunt întăriţi în viaţa lumească şi în nepăsare. Pasiuni fireşti şi gânduri stricate pun stăpânire pe mintea lui. Servul cel rău mănâncă şi bea cu beţivii, se uneşte cu lumea în căutarea de plăceri. El îi bate pe cei ce sunt împreună-slujitori cu el, acuzându-i şi calomniindu-i pe cei care sunt credincioşi faţă de Domnul lor. El se asociază cu lumea. Cu cât se aseamănă mai mult cu ea, cu atât înaintează în nelegiuire. Este o asociere groaznică. Împreună cu lumea, el este prins în laţ. „Stăpânul robului aceluia va veni în ceasul pe care nu-l ştie, îl va tăia în două şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor.”
„Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine” (Apocalipsa 3:3). Venirea lui Hristos va fi o surpriză pentru învăţătorii mincinoşi. Ei zic: „Pace şi linişte.” La fel ca preoţii şi învăţătorii dinaintea căderii Ierusalimului, ei caută ca biserica să se bucure de prosperitate şi slavă. Interpretează semnele timpului ca preînchipuind lucrul acesta. Dar ce zice Cuvântul Inspiraţiei? „O prăpădenie neaşteptată va veni peste ei” (1 Tesaloniceni 5:3). Asupra tuturor acelora care locuiesc pe faţa pământului, asupra tuturor acelora care fac din lumea aceasta locuinţa lor, ziua Domnului va fi ca o capcană. Ea vine ca un hoţ, pe furiş.
Lumea, plină de răzvrătire şi plăceri nelegiuite, a adormit în siguranţa firească. Oamenii consideră că venirea Domnului este departe. Ei râd de avertismente. Cu îngâmfare, se spune: „Toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii.” „Mâine vom face tot ca azi, ba încă şi mai rău!” (2 Petru 3:4; Isaia 56:12). Ne vom afunda şi mai mult în iubirea de plăceri. Dar Hristos zice: „Iată, Eu vin ca un hoţ” (Apocalipsa 16:15). Tocmai în timpul când lumea întreabă în batjocură: „Unde este făgăduinţa venirii Lui?”, se împlinesc semnele. Când se strigă „pace şi linişte”, vine deodată distrugerea. Când batjocoritorul, cel care leapădă adevărul, a devenit îndrăzneţ, când oamenii caută să câştige bani fără să ţină seama de principii, când cercetătorul caută cunoştinţe de tot felul, dar numai din Biblie nu, Hristos vine ca un hoţ.
Totul se agită în lume. Semnele timpului sunt de rău augur. Evenimentele gata să izbucnească îşi aruncă deja umbrele. Spiritul lui Dumnezeu Se retrage de pe pământ şi nenorociri după nenorociri vin pe apă şi pe uscat. Au loc furtuni mari, cutremure de pământ, incendii, inundaţii, crime de tot felul. Cine poate citi viitorul? Unde este siguranţa? Siguranţa nu este în nimic din cele pământeşti sau omeneşti. Oamenii se grupează rapid sub steagul pe care şi l-au ales. Cu nelinişte, aşteaptă şi urmăresc mişcările conducătorilor lor. Sunt însă şi unii care aşteaptă, veghează şi lucrează pentru arătarea Domnului nostru. O altă clasă se aliază sub conducerea primului mare apostat. Puţini sunt aceia care cred din toată inima şi din tot sufletul că avem de evitat un iad şi că avem de câştigat un cer.
Criza se furişează asupra noastră. Soarele străluceşte pe cer, urmându-şi cursul obişnuit, şi cerurile încă mai spun slava lui Dumnezeu. Oamenii încă mai mănâncă şi beau, sădesc şi zidesc, se căsătoresc şi aranjează căsătorii. Negustorii încă mai cumpără şi mai vând. Oamenii încă se mai aruncă unii asupra altora, luptându-se pentru locul cel mai de frunte. Iubitorii de plăceri încă se mai duc cu grămada la distracții, la curse, la jocuri de noroc. Deşi se manifestă cea mai mare agitaţie, ceasul de probă este aproape să se încheie şi fiecare caz este pe punctul de a fi hotărât pentru veşnicie. Satana vede că timpul lui este scurt. El şi-a pus toţi agenţii la lucru pentru ca oamenii să fie amăgiţi, înşelaţi, ocupaţi şi vrăjiţi, până când va trece ziua cercetării şi uşa milei se va închide pentru totdeauna.
Cu solemnitate, străbătând veacurile, vin până la noi cuvintele de avertizare, rostite de Domnul pe Muntele Măslinilor: „Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia şi, astfel, ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.” „Vegheaţi dar în tot timpul şi rugaţi-vă ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.”