Ai terminat de citit capitolul 49 – La Sărbătoarea Corturilor, așa că nu uita să completezi formularul de evaluare: https://forms.gle/k77PdocZz5JjMwWo9
După ce trimiți răspunsurile tale, întoarce-te la textul aferent acestei zile, capitolul 50 – Printre curse.
Ne bucurăm că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!
Tot timpul cât a stat la Ierusalim în cursul praznicului, Iisus a fost pândit de iscoade. În fiecare zi, căutau mijloace de a-L aduce la tăcere. Preoţii şi conducătorii căutau să-L prindă în cursă. Au făcut planul de a-L opri prin violenţă. Dar aceasta nu era totul. Doreau să-L umilească pe acest Învăţător galileean în faţa poporului.
În prima zi a participării Sale la sărbătoare, conducătorii veniseră la El, întrebându-L cu ce putere învaţă. Doreau să întoarcă atenţia oamenilor de la El la problema dreptului Său de a învăţa şi, în acelaşi timp, la importanţa şi autoritatea lor.
„Învăţătura Mea nu este a Mea”, a zis El, „ci a Celui ce M-a trimis pe Mine. Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine” (Ioan 7:16,17). Iisus n-a întâmpinat întrebarea acestor batjocoritori răspunzând cu batjocură, ci prin dezvăluirea adevărului necesar pentru mântuirea sufletului. Înţelegerea şi aprecierea adevărului, a zis El, depind mai mult de inimă decât de minte. Adevărul trebuie primit în suflet; el pretinde supunerea voinţei. Dacă adevărul ar putea să fie supus numai raţiunii, mândria n-ar fi o piedică în calea primirii lui. Dar el trebuie să fie primit prin lucrarea harului în inimă şi primirea lui depinde de lepădarea oricărui păcat pe care ni-l descoperă Duhul lui Dumnezeu. Posibilităţile unui om de a cunoaşte adevărul, oricât de strălucite ar fi, se vor dovedi nefolositoare câtă vreme inima nu se deschide să primească adevărul şi până nu are loc o conştientă lepădare a oricărui obicei şi a oricărei deprinderi potrivnice principiilor lui. Acelora care se predau în felul acesta lui Dumnezeu, cu dorinţa sinceră de a cunoaşte şi împlini voinţa Lui, adevărul li se va descoperi ca fiind puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea lor. Aceştia vor fi în stare să-l deosebească pe acela care vorbeşte din partea lui Dumnezeu, de acela care vorbeşte numai de la sine. Fariseii nu aşezaseră voinţa lor de partea voinţei lui Dumnezeu. Ei nu căutau să cunoască adevărul, ci să găsească vreo scuză pentru a scăpa de el. Hristos a arătat că, din cauza aceasta, ei nu înţelegeau învăţătura Lui.
Apoi a descoperit mijlocul prin care să poată fi deosebit adevăratul învăţător de cel fals: „Cine vorbeşte de la sine caută slava lui însuşi, dar cine caută slava Celui ce l-a trimis, acela este adevărat şi în el nu este strâmbătate” (Ioan 7:18). Acela care caută slava sa vorbeşte numai de la sine. Spiritul preocupării numai pentru sine îşi trădează originea. Dar Hristos căuta slava lui Dumnezeu. El rostea cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta era dovada autorităţii Sale ca Învăţător al adevărului.
Iisus le-a dat rabinilor o dovadă a divinităţii Sale, arătându-le că citeşte în inima lor. De la vindecarea făcută la Betesda, ei au pus la cale moartea Lui. În felul acesta, ei înşişi călcau legea pe care pretindeau că o apără. „Oare nu v-a dat Moise Legea?” a zis El. „Totuşi nimeni din voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă omorâţi?”
Ca o străfulgerare, aceste cuvinte le-au descoperit rabinilor prăpastia ruinei în care erau gata să se prăbuşească. Pentru o clipă, s-au îngrozit. Ei au văzut că se luptă împotriva unei puteri nemărginite. Dar nu voiau să primească avertizarea. Pentru a-şi păstra influenţa asupra poporului, planurile lor criminale trebuiau să rămână ascunse. Abătându-se de la întrebarea lui Iisus, ei au exclamat: „Ai drac. Cine caută să Te omoare?” Ei insinuau că minunile lui Iisus erau venite de la un duh rău.
Iisus n-a ţinut seama de această insinuare. El a trecut mai departe, explicând că lucrarea Sa de vindecare la Betesda era în armonie cu legea Sabatului şi că era îndreptăţită chiar de interpretarea pe care iudeii o dădeau legii. El a zis: „Moise v-a dat porunca privitoare la tăierea împrejur… şi voi tăiaţi împrejur pe om în ziua Sabatului.” După lege, fiecare copil trebuia să fie circumcis în ziua a opta. Dacă timpul prescris cădea în Sabat, ritualul trebuia săvârşit atunci. Cu atât mai mult era în armonie cu spiritul legii să fie „însănătoşit un om în ziua Sabatului”. El le-a atras atenţia, zicând: „Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate.”
Conducătorii au fost aduşi la tăcere şi mulţi din popor ziceau: „Nu este El acela pe care caută ei să-L omoare? Şi totuşi iată că vorbeşte pe faţă şi ei nu-I zic nimic; nu cumva, în adevăr, cei mai mari vor fi cunoscut că El este Hristosul?”
Mulţi dintre ascultătorii lui Hristos, care locuiau în Ierusalim şi care nu erau în necunoştinţă de uneltirile celor mari împotriva Lui, se simţeau atraşi către El cu o putere irezistibilă. Îi stăpânea convingerea că El era Fiul lui Dumnezeu. Dar Satana era gata să strecoare îndoiala şi, pentru aceasta, calea era pregătită chiar de greşitele lor păreri despre Mesia şi venirea Lui. Toţi credeau că Hristos trebuia să Se nască la Betleem, dar că după câtva timp avea să dispară şi că la a doua Lui venire nimeni nu avea să ştie de unde venea. Nu puţini erau aceia care susţineau că Mesia nu avea nicio legătură de rudenie cu neamul omenesc. Deoarece Iisus din Nazaret nu satisfăcea aşteptările poporului în ce priveşte slava lui Mesia, mulţi se alăturau celor care spuneau: „Dar noi ştim de unde este omul acesta; însă când va veni Hristosul, nimeni nu va şti de unde este.”
În timp ce ei pendulau între îndoială şi credinţă, Iisus le-a cunoscut gândurile şi le-a răspuns: „Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde sunt. Eu n-am venit de la Mine Însumi, ci Cel ce M-a trimis este adevărat, şi voi nu-L cunoaşteţi.” Ei pretindeau că ştiu care trebuie să fie obârşia lui Hristos, dar nu ştiau nimic despre ea. Dacă ar fi trăit în deplină armonie cu voinţa lui Dumnezeu, L-ar fi cunoscut pe Fiul Lui când li S-a descoperit.
Ascultătorii ar fi trebuit să înţeleagă cuvintele lui Hristos. Ele erau o repetare clară a celor susţinute de El în faţa Sinedriului cu multe luni înainte, când S-a declarat Fiul lui Dumnezeu. După cum atunci mai-marii au căutat să-L dea la moarte, tot astfel era şi acum, dar erau împiedicaţi de o putere nevăzută, care punea o stavilă furiei lor, zicându-le: „Până aici să mergeţi şi mai departe nu.”
Erau foarte mulţi oameni care credeau în El şi se întrebau: „Când va veni Hristosul, va face mai multe semne decât a făcut omul acesta?” Conducătorii fariseilor, care urmăreau cu nerăbdare mersul lucrurilor, au prins cuvintele de simpatie şoptite de mulţime. Dând fuga la mai-marii preoţilor, au făcut planul să-L aresteze. Totuşi au rânduit să-L prindă când era singur, deoarece se temeau să pună mâna pe El în faţa poporului. Din nou, Iisus a dovedit că le citeşte gândurile. „Mai sunt cu voi puţină vreme”, a zis El, „şi apoi Mă duc la Cel ce M-a trimis. Mă veţi căuta şi nu Mă veţi găsi, şi unde voi fi Eu, voi nu veţi putea veni.” În curând, urma să găsească un refugiu dincolo de atingerea batjocurilor şi a urii lor. El urma să Se înalţe la Tatăl, pentru a fi din nou Cel adorat de îngeri, iar omorâtorii Lui nu puteau să ajungă niciodată acolo.
Batjocoritori, rabinii au zis: „Unde are de gând să se ducă omul acesta, ca să nu-L putem găsi? Doar n-o avea de gând să Se ducă la cei împrăştiaţi printre greci şi să înveţe pe greci?” Ei nici nu visau că, prin cuvintele lor batjocoritoare, descriu misiunea lui Hristos! Toată ziua Îşi întinsese mâinile către un popor neascultător şi batjocoritor, totuşi El avea să fie găsit de cei ce nu-L căutau, să Se descopere unui popor care n-a chemat numele Lui (Romani 10:20,21).
Mulţi dintre cei care se convinseseră că Iisus era Fiul lui Dumnezeu erau duşi în rătăcire de raţionamentul fals al preoţilor şi rabinilor. Învăţătorii aceştia repetaseră cu mare efect profeţiile cu privire la Mesia, că „va împărăţi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, strălucind de slavă în faţa bătrânilor Lui”, că „El va stăpâni de la o mare la alta şi de la Râu până la marginile pământului” (Isaia 24:23; Psalmii 72:8). Apoi au comparat cu dispreţ slava descrisă aici cu înfăţişarea umilă a lui Iisus. Chiar cuvintele profeţiei erau în aşa fel răstălmăcite, încât să susţină rătăcirea. Dacă ar fi cercetat Cuvântul cu sinceritate pentru ei înşişi, oamenii n-ar mai fi fost duşi în rătăcire. Capitolul 61 din Isaia mărturiseşte că Hristos trebuia să facă tocmai lucrarea pe care o făcea. Capitolul 53 arată lepădarea şi suferinţele Sale în lume şi capitolul 59 descrie caracterul preoţilor şi rabinilor.
Dumnezeu nu-i constrânge pe oameni să dea la o parte necredinţa. În faţa lor se află lumina şi întunericul, adevărul şi rătăcirea. Ei singuri trebuie să hotărască ce vor să primească. Mintea omului este înzestrată cu puterea de a deosebi între bine şi rău. Dumnezeu nu vrea ca oamenii să ia hotărâri sub imperiul impulsurilor, ci din cântărirea dovezilor, comparând cu grijă text cu text. Dacă ar fi lăsat la o parte prejudecăţile şi ar fi comparat profeţia scrisă cu faptele care caracterizau viaţa lui Iisus, iudeii ar fi observat o frumoasă armonie între profeţii şi împlinirea lor în viaţa şi activitatea umilului Galileean.
Astăzi, mulţi sunt înşelaţi la fel ca iudeii. Învăţătorii religioşi citesc Biblia în lumina înţelegerii şi tradiţiei proprii, iar oamenii nu cercetează personal Scriptura şi nici nu gândesc personal, ca să ştie ei înșiși care este adevărul, ci îşi predau judecata şi îşi încredinţează sufletul în mâna conducătorilor lor. Predica şi învăţătura din Cuvântul Său sunt un mijloc rânduit de Dumnezeu pentru răspândirea luminii, dar noi trebuie să comparăm cu Scriptura orice învăţătură omenească. Oricine va cerceta Biblia cu rugăciune, dorind să cunoască adevărul ca să poată asculta de el, va primi lumina dumnezeiască. El va înţelege Scripturile. „Dacă cineva vrea să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu” (Ioan 7:17).