Ai terminat de citit capitolul 27 – „Poţi să mă curăţeşti”, așa că nu uita să completezi formularul de evaluare: https://forms.gle/xyMEPcBRFsWMkFun6
După ce trimiți răspunsurile tale, întoarce-te la textul aferent acestei zile, capitolul 28 – Levi-Matei.
Ne bucurăm că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!
Dintre toţi slujbaşii romani ai Palestinei, cei mai nesuferiţi erau vameşii. Faptul că birurile erau impuse de o putere străină era întotdeauna un prilej de iritare pentru iudei, deoarece le amintea de pierderea independenţei lor. Afară de aceasta, cei care adunau birurile nu se mulţumeau să fie numai agenţi ai opresiunii romane; ei căutau ca, prin înşelăciune, să se îmbogăţească pe spinarea oamenilor. Un iudeu care primea această slujbă de la romani era privit ca unul care a trădat onoarea neamului său. El era dispreţuit ca un apostat şi aşezat pe cea mai de jos treaptă a societăţii.
Din clasa aceasta făcea parte Levi-Matei, care, după cei patru ucenici de la Ghenezaret, a fost următorul chemat în slujba lui Hristos. Fariseii îl judecaseră pe Matei după ocupaţia lui, dar Iisus a văzut în omul acesta o inimă deschisă pentru a primi adevărul. Matei ascultase învăţăturile Mântuitorului. Când Spiritul convingător al lui Dumnezeu îi descoperise păcătoşenia, el a dorit să caute ajutor la Hristos, dar fusese obişnuit cu purtarea exclusivistă a rabinilor şi nu se aşteptase ca marele Învăţător să-l ia în seamă.
Într-o zi, stând la masa lui, la vamă, Matei L-a văzut pe Iisus apropiindu-Se. Mare i-a fost uimirea când L-a auzit spunându-i: „Vino după Mine!”
Matei „a lăsat totul, s-a sculat şi a mers după El”. N-a fost nicio ezitare, nicio îndoială, niciun gând legat de faptul că el urma să schimbe ocupaţia lui bănoasă cu sărăcia şi greutăţile. Îi era de ajuns că avea să fie împreună cu Iisus, că putea asculta cuvintele Lui şi că se putea uni cu El în lucrare.
Aşa se întâmplase şi cu ucenicii chemaţi mai înainte. Când Iisus i-a invitat să-L urmeze, Petru şi tovarăşii lui şi-au lăsat îndată corăbiile şi plasele lor. Unii dintre aceşti ucenici aveau prieteni care depindeau de sprijinul lor, dar, când au primit chemarea Mântuitorului, n-au ezitat şi n-au întrebat: „Cum voi trăi şi cum îmi voi întreţine familia?” Ei au ascultat chemarea şi, mai târziu, când Iisus i-a întrebat: „Când v-am trimis fără pungă, fără traistă şi fără încălţăminte, aţi dus voi lipsă de ceva?”, ei au răspuns: „De nimic” (Luca 22:35).
Pentru Matei, în bogăţia lui, ca şi pentru Andrei şi Petru, în sărăcia lor, a venit aceeaşi încercare; fiecare dintre ei s-a consacrat la fel. În clipa succesului, când plasele erau pline de peşti şi când pornirile vieţii vechi erau foarte puternice, Iisus i-a chemat pe acești ucenici de la mare să părăsească totul pentru lucrarea Evangheliei. În felul acesta este încercat fiecare suflet, pentru a dovedi dacă dorinţa pentru bunurile trecătoare e mai tare decât dorinţa după comuniune cu Hristos.
Principiile au întotdeauna cerinţe severe. Niciun om nu poate să aibă succes în serviciul lui Dumnezeu, dacă nu e cu toată inima la lucru şi dacă nu socoteşte toate lucrurile ca pe o pierdere pentru a ajunge la înalta cunoaştere a lui Hristos. Niciun om care îşi face rezerve nu poate fi ucenic al lui Hristos, cu atât mai puţin colaborator al Lui. Când un om preţuieşte mântuirea cea mare, atunci jertfirea de sine care s-a manifestat în viaţa lui Hristos se va vedea şi în viaţa lui. Oricare ar fi drumul pe care El îi conduce, ei vor fi bucuroşi să-L urmeze.
Chemarea lui Matei de a fi unul dintre ucenicii lui Hristos a dat naştere la o mare mânie. Faptul că un învăţător al credinţei a ales un vameş pentru a fi unul dintre ajutoarele lui apropiate echivala cu o jignire la adresa obiceiurilor religioase, sociale şi naţionale. Făcând apel la prejudecăţile poporului, fariseii sperau să schimbe curentul sentimentelor poporului împotriva lui Iisus.
Între vameşi se crease un interes foarte mare. Inimile lor erau atrase către Învăţătorul divin. În bucuria noii sale situaţii de ucenic al Domnului, Matei dorea să-L prezinte pe Iisus şi foştilor lui colegi. Ca urmare, el a dat o masă mare la el acasă, unde şi-a adunat rudele şi prietenii. Nu numai că între ei se găseau vameşi, dar erau şi alţii cu o purtare îndoielnică şi care erau dispreţuiţi de vecinii lor mai evlavioşi.
Masa aceea a fost dată în onoarea lui Iisus şi El nu a stat la îndoială dacă să primească această invitaţie amabilă. Ştia că lucrul acesta va jigni partida fariseilor şi Îl va compromite în faţa oamenilor, dar acţiunile Lui nu erau influenţate de considerente politice. Pentru El, lucrurile exterioare nu aveau nicio valoare. Ceea ce Îi mişca inima era un suflet însetat după apa vieţii.
Iisus a stat ca un oaspete onorat la masa vameşilor, arătând, prin simpatie şi amabilitate, că recunoştea demnitatea fiinţei umane, iar oamenii doreau să devină vrednici de încrederea Lui. Cuvintele Sale cădeau cu putere binecuvântată şi dătătoare de viaţă asupra inimii lor însetate. Noi imbolduri erau deşteptate şi aceşti renegați ai societăţii îşi dădeau seama că este cu putinţă să trăiască o viaţă nouă.
La adunări ca acestea, nu puţini au fost mişcaţi de învăţătura Mântuitorului, dar aceştia L-au mărturisit numai după înălţare. Când S-a revărsat Duhul Sfânt şi trei mii de oameni s-au convertit într-o zi, între ei se găseau mulţi care auziseră adevărul prima dată la masa vameşilor, iar unii dintre ei au ajuns vestitori ai Evangheliei. Chiar pentru Matei, pilda dată de Iisus la masă a fost o învăţătură neştearsă. Vameşul dispreţuit a devenit unul dintre cei mai devotaţi evanghelişti, urmându-L îndeaproape pe Mântuitorul în lucrarea Lui.
Când au auzit că Iisus Se află la masa dată de Matei, rabinii au folosit ocazia pentru a-L acuza. Dar ei au ales să lucreze prin ucenici. Trezindu-le prejudecăţile, sperau să-i înstrăineze de Domnul. Ei foloseau tactica de a-L acuza pe Hristos faţă de ucenici şi pe ucenici faţă de Hristos, îndreptându-şi săgeţile acolo unde puteau să rănească mai rău. Aceasta este calea prin care a lucrat Satana chiar de la despărţirea de cer şi toţi aceia care încearcă să dea naştere la neînţelegeri şi înstrăinare sunt stăpâniţi de spiritul lui.
„Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?” întrebau rabinii invidioşi.
Iisus n-a aşteptat răspunsul ucenicilor la această învinuire, ci a replicat El Însuşi: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă!» Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” Fariseii pretindeau că sunt sănătoşi în ce priveşte spiritul şi că n-au nevoie de medic, în timp ce socoteau că vameşii şi neamurile mor din cauza bolilor sufletului. Prin urmare, nu era lucrarea Lui ca Medic să meargă la aceia care aveau nevoie de ajutorul Său?
Deşi aveau gânduri înalte despre ei înşişi, fariseii erau de fapt într-o stare mai rea decât a acelora pe care îi dispreţuiau. Vameşii erau mai puţin stăpâniţi de bigotism şi mulţumire de sine şi, din cauza aceasta, erau mai deschişi faţă de influenţa adevărului. Iisus le-a zis rabinilor: „Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă!»” În felul acesta a arătat că, deşi pretindeau că sunt propovăduitorii Cuvântului lui Dumnezeu, ei nu cunoşteau deloc spiritul lui.
Pentru o vreme, fariseii au fost aduşi la tăcere, dar numai pentru a deveni şi mai hotărâţi în vrăjmăşia lor. Ei i-au căutat pe ucenicii lui Ioan Botezătorul şi au încercat să-i aţâţe împotriva Mântuitorului. Fariseii aceştia nu primiseră lucrarea lui Ioan Botezătorul. Ei vorbiseră cu dispreţ despre viaţa lui abstinentă, despre obiceiurile lui simple, despre îmbrăcămintea lui aspră şi îl declaraseră fanatic. Pentru că le demascase făţărnicia, ei se împotriviseră cuvintelor lui şi începuseră să ridice poporul împotriva lui. Duhul lui Dumnezeu mişcase inima acestor batjocoritori, convingându-i de păcat, dar ei respinseseră sfatul lui Dumnezeu şi declaraseră că Ioan era stăpânit de un demon.
Când Iisus a venit şi S-a amestecat cu oamenii, mâncând şi bând la mesele lor, L-au acuzat că bea şi mănâncă. Dar tocmai aceia care acuzau erau ei înşişi vinovaţi. După cum Dumnezeu este înfăţişat în culori negative de către Satana, care Îi pune în seamă atributele lui, tot aşa şi trimişii Domnului au fost prezentaţi greşit de aceşti oameni nelegiuiţi.
Fariseii nu voiau să ia în consideraţie faptul că Iisus mânca împreună cu vameşii şi cu păcătoşii pentru a le aduce lumina cerului acelora care erau în întuneric. Ei nu voiau să vadă că fiecare cuvânt dat de Învăţătorul divin era o sămânţă vie, care ar putea să încolţească şi să aducă roade pentru slava lui Dumnezeu. Ei se hotărâseră să nu primească lumina şi, cu toate că se împotriviseră lucrării lui Ioan Botezătorul, erau acum gata să caute prietenia ucenicilor lui, sperând să-şi asigure colaborarea acestora împotriva lui Iisus. Ei Îl reprezentau pe Iisus ca distrugând vechile tradiţii şi puneau în contrast evlavia aspră a lui Ioan Botezătorul cu felul în care Iisus mânca împreună cu vameşii şi cu păcătoşii.
Ucenicii lui Ioan erau în vremea aceasta într-o mare întristare. Era tocmai înainte de a merge la Iisus cu solia de la Ioan. Învăţătorul iubit era în închisoare, şi ei îşi petreceau zilele în jale. Iisus nu încerca să-l elibereze pe Ioan, ba dădea impresia că aruncă dispreţ asupra învăţăturii lui. Dacă Ioan fusese trimis de Dumnezeu, pentru ce trăiau Iisus şi ucenicii Lui o viaţă atât de deosebită?
Ucenicii lui Ioan nu înţelegeau clar lucrarea lui Hristos. Gândeau că acuzaţiile fariseilor trebuie să aibă temei. Ei ţineau multe dintre rânduielile date de rabini şi chiar sperau să fie îndreptăţiţi prin faptele legii. Postul era practicat de iudei ca fiind o faptă de merit şi cei mai stăruitori dintre ei posteau de două ori pe săptămână. Fariseii şi ucenicii lui Ioan tocmai posteau, când cei din urmă au venit la Iisus cu întrebarea: „De ce noi şi fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc deloc?”
Iisus le-a răspuns cu multă bunătate. El n-a încercat să le corecteze concepţia greşită cu privire la post, ci numai să-i lămurească în ceea ce priveşte lucrarea Sa. Şi El a făcut lucrul acesta folosindu-Se de aceeaşi imagine de care se folosise Ioan Botezătorul când L-a mărturisit pe Iisus. Ioan spusese: „Cine are mireasă este mire, dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui şi această bucurie, care este a mea, este deplină” (Ioan 3:29). Nu se putea ca ucenicii lui Ioan să nu-şi aducă aminte de cuvintele învăţătorului lor atunci când Iisus, folosind aceeaşi ilustraţie, le-a zis: „Oare puteţi face pe nuntaşi să postească în timpul cât mirele este cu ei?”