Dar planurile pe care aceşti rabini căutau atât de zelos să le pună în aplicare porniseră din alt sfat decât cel al Sinedriului. După insuccesul de a-L birui pe Hristos în pustie, Satana şi-a combinat forţele pentru a I se împotrivi în lucrare şi, dacă ar fi fost cu putinţă, să o zădărnicească. Ceea ce nu izbutise prin eforturi directe şi personale se hotărâse să facă prin vicleşug. Îndată ce s-a retras din lupta dusă în pustie, el a mers în sfatul îngerilor căzuţi şi a făcut planuri amănunţite de a orbi şi mai departe mintea poporului iudeu, pentru ca oamenii să nu-L recunoască pe Răscumpărătorul lor. El plănuise să lucreze prin agenţii săi omeneşti din lumea religioasă, umplându-i cu ura lui împotriva Apărătorului adevărului. El avea să-i determine să-L lepede pe Hristos şi să-I facă viaţa cât mai amară cu putinţă, nădăjduind să-L descurajeze în lucrarea Lui. Astfel, conducătorii lui Israel s-au făcut unelte ale lui Satana, luptând împotriva Mântuitorului.
Iisus venise să „vestească o lege mare şi minunată”. El nu urmărea să scadă autoritatea Legii, ci să o mărească. Scriptura zice: „El nu va slăbi, nici nu Se va lăsa până va aşeza dreptatea pe pământ” (Isaia 42:21,4). El venise pentru a elibera Sabatul de cerinţele care-l împovărau, care făcuseră din el un blestem, în loc de binecuvântare.
Din motivul acesta a ales El ca în Sabat să facă lucrarea de vindecare la Betesda. El ar fi putut să-l vindece pe bolnav în oricare din zilele săptămânii sau ar fi putut să-l vindece fără să-i spună să-şi ducă patul. Dar aceasta nu i-ar fi dat ocazia pe care o dorea. Fiecare faptă a lui Hristos pe pământ avea la bază un scop înţelept. Tot ce făcea era important în sine, precum şi prin învăţătura pe care o dădea. Dintre nenorociţii de la scăldătoare, El a ales cazul cel mai grav ca să exercite asupra lui puterea Sa vindecătoare şi i-a poruncit omului să-şi ducă patul prin oraş, ca să vestească lucrarea mare săvârşită asupra lui. Lucrarea aceasta a stârnit discuţii cu privire la ce anume era îngăduit să se facă în Sabat şi a dat ocazie ca El să denunţe restricţiile impuse de iudei cu privire la ziua Domnului şi să declare fără valoare tradiţiile lor.
Iisus a declarat că lucrarea de a-i vindeca pe cei bolnavi era în armonie cu legea cu privire la Sabat. Era în armonie cu lucrarea îngerilor lui Dumnezeu, care urcă la cer fără încetare şi coboară pentru a da ajutor omenirii suferinde. Iisus a spus: „Tatăl Meu lucrează până acum, şi Eu de asemenea lucrez.” Toate zilele sunt ale lui Dumnezeu, ca să realizeze în timpul lor planurile Lui pentru neamul omenesc. Dacă felul iudeilor de a interpreta Legea era corect, atunci era greşit Iehova, a cărui lucrare ajută şi ţine orice vieţuitoare din prima clipă de când au fost puse temeliile pământului, atunci Acela care a zis despre lucrarea Lui că e bună şi a instituit Sabatul pentru a comemora terminarea ei trebuia să-Şi facă lucrul în răstimpuri şi să oprească mişcarea nesfârşită a universului.
Să oprească Dumnezeu soarele din lucrarea lui în Sabat, să nu mai trimită razele lui blânde ca să încălzească pământul şi să hrănească vegetaţia? Să oprească sistemele lumilor în ziua aceasta sfântă? Să poruncească El apelor să se oprească şi să nu mai ude câmpurile şi pădurile şi să spună valurilor mării să se oprească din mişcarea lor neîncetată? Grâul şi porumbul să se oprească din creştere, iar strugurii în pârg să îşi întârzie coacerea? Pomii şi florile să nu mai dea muguri şi să nu mai înflorească în Sabat?
În cazul acesta, oamenii n-ar mai avea nimic din roadele pământului sau din binecuvântările care fac viaţa plăcută. Natura trebuie să-şi continue mersul ei neschimbat! Dacă Dumnezeu Şi-ar opri mâna pentru o clipă, omul ar cădea şi ar muri. Şi omul are o lucrare de făcut în ziua aceasta. Nevoile vieţii trebuie satisfăcute, bolnavii trebuie îngrijiţi, lipsurile celor în nevoie trebuie împlinite. Acela care neglijează să-i ajute în Sabat pe suferinzi nu va fi socotit fără vină. Sfânta zi de odihnă a Domnului a fost făcută pentru om şi faptele de milă sunt în armonie desăvârşită cu scopul urmărit prin ea. Dumnezeu nu doreşte ca făpturile Lui să sufere nici măcar o oră fie în Sabat, fie în altă zi, dacă acea suferinţă poate să fie îndepărtată.
Cererile adresate lui Dumnezeu în ziua de Sabat sunt mult mai numeroase ca în alte zile. În ziua aceasta, copiii Săi părăsesc lucrurile lor obişnuite şi petrec timpul în meditaţie şi rugăciune. Ei cer îndurarea lui Dumnezeu mai mult în Sabat decât în alte zile. Ei cer atenţia Lui deosebită. Ei imploră binecuvântările Lui alese. Dumnezeu nu aşteaptă întâi să treacă Sabatul, ca numai după aceea să le îndeplinească cererile. Lucrarea Cerului nu încetează niciodată şi nici oamenii n-ar trebui să înceteze să facă bine. Sabatul nu are ca scop să fie un timp de inactivitate. Legea opreşte lucrările pământeşti în ziua Domnului: munca pentru câştigarea hranei trebuie să înceteze, nicio osteneală pentru plăcere sau profit lumesc nu este îngăduită în această zi, ci, după cum Dumnezeu a încetat lucrarea creaţiei, S-a odihnit în Sabat şi l-a binecuvântat, tot aşa şi omul trebuie să părăsească ocupaţiile de toate zilele şi să închine orele acelea sfinte odihnei sănătoase, închinării şi faptelor sfinte. Lucrarea lui Hristos de vindecare a bolnavilor era în armonie desăvârşită cu Legea. Ea făcea ca Sabatul să fie onorat.
Iisus afirma că are drepturi egale cu Dumnezeu, făcând o lucrare la fel de sfântă şi de acelaşi caracter cu a Tatălui din cer. Dar fariseii s-au aprins şi mai mult. După vederile lor, El nu călcase numai Legea, ci, zicând că Dumnezeu este Tatăl Său, Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu (Ioan 5:18).
Toţi iudeii Îl numeau pe Dumnezeu Tatăl lor, de aceea n-ar fi trebuit să se mânie atât de rău când Hristos a spus că şi El era în aceeaşi legătură cu Dumnezeu. Dar ei L-au acuzat de hulă, zicând că El pretinde lucrul acesta în înţelesul cel mai înalt.
Aceşti adversari ai lui Hristos n-aveau argumente cu care să întâmpine adevărurile prezentate de El conştiinţei lor. Ei puteau doar să citeze obiceiurile şi tradiţiile lor, iar acestea păreau slabe şi serbede când erau comparate cu argumentele aduse de Iisus din Cuvântul lui Dumnezeu şi din nesfârşita mişcare a naturii. Dacă rabinii ar fi dorit cât de puţin să primească lumina, ar fi fost convinşi că Iisus rostea adevărul. Dar ei au ocolit cele spuse de Iisus cu privire la Sabat şi au căutat să stârnească mânia împotriva Lui, deoarece pretindea că este egal cu Dumnezeu. Furia conducătorilor nu cunoştea margini. Dacă nu s-ar fi temut de popor, preoţii şi rabinii L-ar fi ucis pe Iisus pe loc. Dar poporul ţinea la El. Mulţi recunoşteau în Iisus pe prietenul care le vindecase bolile şi-i mângâiase în întristările lor şi ei considerau ca fiind bună vindecarea făcută la Betesda. Astfel, pentru o vreme, conducătorii au fost obligaţi să-şi înfrâneze ura.
Iisus a respins acuzaţia de hulă. Autoritatea Mea, a spus El, pentru a face lucrările de care Mă acuzaţi, provine din faptul că sunt Fiul lui Dumnezeu, una cu El în natură, în voinţă şi în scop. În toate lucrările Sale de creaţie şi călăuzire, Eu conlucrez cu Dumnezeu. „Fiul nu poate face nimic de la Sine, El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând.” Preoţii şi rabinii găseau o vină Fiului lui Dumnezeu tocmai pentru că făcea lucrarea pentru împlinirea căreia fusese trimis în lume. Prin păcatele lor, ei se despărţiseră de Dumnezeu şi, în îngâmfarea lor, lucrau independent de El. Se simţeau în stare să facă totul singuri şi nu-şi dădeau seama că au nevoie de o înţelepciune mai înaltă, care să-i îndrume la lucru. Dar Fiul lui Dumnezeu era supus voinţei Tatălui şi dependent de puterea Lui. Atât de mult Se golise Iisus de Sine, încât nu făcea planuri pentru El. Accepta planurile pe care Dumnezeu Tatăl le făcea pentru El şi I le dezvăluia în fiecare zi. Tot aşa ar trebui să fim şi noi dependenţi de Dumnezeu, astfel încât viaţa noastră să fie o împlinire a voinţei Sale.
Când era aproape să construiască sanctuarul ca locuinţă pentru Dumnezeu, Moise a fost îndrumat să facă toate lucrurile după modelul care i se arătase pe munte. Moise era plin de zel pentru lucrarea lui Dumnezeu şi avea la îndemână oamenii cei mai talentaţi şi mai iscusiţi pentru a pune în practică îndrumările lui. Cu toate acestea, el nu trebuia să facă nici măcar un clopoţel, o rodie, un ciucure, vreo podoabă, o perdea sau un vas al sanctuarului, altfel decât după modelul ce-i fusese arătat. Dumnezeu l-a chemat pe munte şi i-a descoperit lucrurile cereşti. Domnul l-a acoperit cu slava Lui, ca să poată vedea modelul, şi după acesta s-au făcut toate lucrurile. Aşa şi lui Israel, din care voia să facă locuinţa Lui, i-a descoperit strălucitul Lui ideal cu privire la caracter. Modelul a fost arătat pe munte, când s-a dat Legea pe Sinai şi când Domnul a trecut prin faţa lui Moise, proclamând: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul” (Exodul 34:6,7).
Israel alesese propriile căi. El nu clădise după model, dar Hristos, adevăratul templu pentru sălăşluirea lui Dumnezeu, Şi-a modelat fiecare amănunt al vieţii Sale pe pământ după idealul dumnezeiesc. El a zis: „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule, şi Legea Ta este în fundul inimii Mele” (Psalmii 40:8). Tot aşa şi caracterele noastre trebuie să fie clădite ca „un locaş al lui Dumnezeu prin Duhul” (Efeseni 2:22). Noi trebuie să facem totul după exemplul dat chiar de Acela care „a suferit pentru noi şi ne-a lăsat o pildă, ca să călcăm pe urmele Lui” (Evrei 8:5; 1 Petru 2:21).
Cuvintele lui Hristos ne învaţă că ar trebui să ne considerăm legaţi cu totul de Dumnezeu, Tatăl nostru din cer. Oricare ne-ar fi poziţia, suntem dependenţi de Dumnezeu, care ţine soarta tuturor în mâinile Sale. El ne-a dat o lucrare de făcut şi ne-a înzestrat cu puteri şi cu mijloace pentru această lucrare. Atâta vreme cât ne supunem voinţa lui Dumnezeu şi ne încredem în tăria şi înţelepciunea Lui, vom fi călăuziţi pe căi sigure, pentru a împlini partea pe care o avem în marele Său plan. Dar acela care se încrede în înţelepciunea şi în puterea proprie se desparte de Dumnezeu. În loc să lucreze în armonie cu Hristos, el împlineşte planul vrăjmaşului lui Dumnezeu şi al omului.