Ai terminat de citit capitolul 15 – La nunta din Cana, așa că nu uita să completezi formularul de evaluare: https://forms.gle/F9f13FswLoGTrcu26
După ce trimiți răspunsurile tale, întoarce-te la textul aferent acestei zile, capitolul 16 – În templul Său.
Ne bucurăm că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!
„După aceea, s-a coborât la Capernaum împreună cu mama, fraţii şi ucenicii Lui; şi acolo n-au rămas multe zile. Paştele iudeilor era aproape şi Iisus S-a suit la Ierusalim.”
În timpul acestei călătorii, Iisus S-a alăturat uneia dintre marile cete care mergeau spre capitală. El nu făcuse încă publică misiunea Sa şi S-a amestecat printre oameni fără să fie observat. În aceste ocazii, venirea lui Mesia, către care fusese îndreptată atenţia tuturor prin lucrarea lui Ioan Botezătorul, era adesea subiect de discuţie. Se vorbea despre speranța măreţiei naţionale cu un entuziasm înflăcărat. Iisus ştia că această speranță avea să fie dezamăgită, deoarece era întemeiată pe o interpretare greşită a Scripturilor. Cu toată seriozitatea, El lămurea profeţiile şi căuta să-i facă pe oameni să cerceteze mai de aproape Cuvântul lui Dumnezeu.
Mai-marii iudeilor îi învăţaseră pe oameni că la Ierusalim aveau să fie învăţaţi să se închine lui Dumnezeu. Aici se adunau în timpul Săptămânii Paştelui mulţi oameni, venind din toate părţile Palestinei şi chiar din ţări depărtate. Curţile templului erau pline de o mulţime amestecată. Mulţi nu puteau aduce cu ei animalele pentru jertfele care aveau să fie prezentate ca simbol al Marelui Sacrificiu. Pentru a veni în ajutorul lor, se vindeau şi se cumpărau aceste animale în curtea din afara templului. Aici se adunau toate clasele de oameni, ca să-şi cumpere animalele pentru jertfe. Aici se schimbau toţi banii străini în bani ai templului.
Fiecare iudeu trebuia să plătească în fiecare an o jumătate de siclu „pentru răscumpărarea sufletului”, şi banii astfel adunaţi erau folosiţi pentru întreţinerea templului (Exodul 30:12-16). Pe lângă aceasta, se aduceau sume mari ca daruri de bunăvoie, pentru a fi depuse în tezaurul templului. Se cerea ca toţi banii străini să fie schimbaţi în siclul templului, care era primit pentru slujba de la sanctuar. Schimbarea banilor dădea loc la fraude şi înşelăciune şi se transformase într-un comerţ dezgustător, care era un izvor de câştig pentru preoţi.
Vânzătorii cereau preţuri grozav de mari pentru animalele vândute şi îşi împărţeau câştigurile cu preoţii şi conducătorii, care, astfel, se îmbogăţeau pe seama credincioşilor. Închinătorii fuseseră învăţaţi să creadă că, dacă nu oferă jertfe, binecuvântarea lui Dumnezeu nu va veni asupra copiilor şi ţarinilor lor. În felul acesta se putea obţine un preţ mai mare pentru animale, deoarece, după ce parcurseseră atâta drum, oamenii nu s-ar fi întors acasă fără să fi îndeplinit faptele pioase pentru care veniseră.
La Paşte, se aduceau foarte multe jertfe şi vânzările la templu erau foarte mari. Din cauza aceasta, mişcarea şi zgomotul dădeau impresia că acolo ar fi mai degrabă un târg de vite decât un templu sfânt al lui Dumnezeu. Se auzeau târguieli în gura mare, mugete de vite, behăit de oi, gângurit de porumbei, amestecate cu zornăitul banilor şi cu certuri mânioase. Atât de mare era confuzia, încât închinătorii erau tulburaţi, iar cuvintele înălţate către Cel Preaînalt se înecau în tumultul care stăpânea templul. Iudeii erau foarte mândri de evlavia lor. Se bucurau de templul lor şi priveau ca hulă orice cuvânt care s-ar fi spus în defavoarea lui. Ei erau foarte riguroşi în îndeplinirea ceremoniilor de acolo, dar iubirea de bani biruise scrupulele. Nici nu le trecea prin minte cât de mult se rătăciseră de la scopul pe care-l urmărise Dumnezeu prin instituirea serviciului divin la început.
Când Domnul Se coborâse pe muntele Sinai, locul a fost sfinţit prin prezenţa Lui. Moise primise poruncă să pună anumite îngrădiri împrejurul muntelui şi să-l sfinţească, şi cuvântul Domnului a fost auzit avertizând: „Să nu cumva să vă suiţi pe munte sau să vă atingeţi de poalele lui. Oricine se va atinge de munte va fi pedepsit cu moartea. Nicio mână să nu se atingă de el, ci pe oricine se va atinge să-l omoare cu pietre sau să-l străpungă cu săgeţi; dobitoc sau om nu va trăi” (Exodul 19:12,13). În felul acesta, s-a dat învăţătura că orice loc în care Se descoperă Dumnezeu cu prezenţa Lui este un loc sfânt. Şi împrejurimile Templului lui Dumnezeu trebuiau considerate ca fiind sfinte. Dar, în goana după câştig, toate acestea se pierduseră din vedere.
Preoţii şi conducătorii poporului erau chemaţi ca reprezentanţi ai lui Dumnezeu faţă de neamul lor şi ar fi trebuit să corecteze abuzurile din curtea templului. Ar fi trebuit să le dea oamenilor un exemplu de cinste şi de milă. În loc să caute câştigul lor, ar fi trebuit să cerceteze situaţia şi nevoile credincioşilor şi să fie gata să-i ajute pe aceia care nu erau în stare să cumpere jertfele cerute. Dar ei n-au făcut lucrul acesta. Avariţia le împietrise inima.
La sărbătoarea aceasta veneau oameni suferinzi, săraci şi nenorociţi. Erau acolo orbi, schilozi şi surzi. Unii erau aduşi pe paturile lor. Mulţi dintre ei erau prea săraci ca să poată cumpăra măcar cel mai umil dar pentru Domnul, prea săraci ca să poată cumpăra măcar hrana cu care să-şi astâmpere foamea. Oamenii aceştia erau foarte întristaţi din cauza cerinţelor preoţimii. Preoţii se făleau cu evlavia lor şi pretindeau că sunt păzitorii poporului, dar nu aveau nici milă, nici iubire. În zadar cereau săracii şi bolnavii muribunzi să li se dea un ajutor cât de mic. Suferinţele lor nu trezeau milă în inima preoţilor.
Când a intrat în templu, Iisus a văzut tot ce se petrecea acolo. A văzut tranzacţiile necinstite. A văzut durerea săracilor, care credeau că fără jertfire de sânge nu puteau obţine iertare de păcate. El a văzut curtea din afară a templului transformată într-un loc de negustorie nesfântă. Cuprinsul locului sfânt ajunsese un imens târg.
Hristos a văzut că trebuie să se facă ceva. I se cerea poporului să îndeplinească numeroase ceremonii, dar nu i se dădea învăţătură ca să înţeleagă însemnătatea lor. Oamenii aduceau jertfe fără să priceapă că ele erau numai un simbol al Jertfei desăvârşite. Iar lângă ei, necunoscut şi neonorat, Se afla Acela care era simbolizat de întregul lor ritual. El dăduse îndrumări cu privire la jertfe. Înţelegea valoarea lor simbolică şi acum vedea că sunt rău îndeplinite şi greşit înţelese. Închinarea spirituală aproape dispăruse. Nu exista nicio legătură între preoţi şi conducători şi Dumnezeul lor. Lucrarea lui Hristos trebuia să aducă o închinare cu totul deosebită.
În timp ce stătea pe treptele curţii templului, cu o privire cercetătoare, Hristos cuprinde scena din faţa Lui. Privirea Sa profetică priveşte în viitor şi vede nu numai peste ani, ci şi peste secole. El vede cum preoţii şi conducătorii urmau să-i îndepărteze pe nevoiaşi de la dreptul lor şi să împiedice predicarea Evangheliei la cei săraci. Vede cum iubirea lui Dumnezeu urmează să fie ascunsă de la păcătoşi, iar oamenii să facă negoţ cu harul Lui. În timp ce priveşte aceste scene, indignarea, autoritatea şi puterea se zugrăvesc pe chipul Lui. Atenţia oamenilor este atrasă către El. Ochii celor angajaţi în negustoria lor nesfântă sunt pironiţi asupra feţei Lui. Ei nu pot să-şi desprindă privirea de la El. Simt că Omul acesta le citeşte ascunzişurile inimii şi le descoperă toate gândurile. Unii încearcă să-şi ascundă faţa, ca şi cum faptele lor rele le-ar fi fost scrise pe frunte, şi să scape de ochii aceia cercetători.
Larma se stinge. Strigătele negustorilor şi ale târguielilor încetează. Tăcerea devine dureroasă. Adunarea este stăpânită de un sentiment de groază. Tuturor li se pare că se află în faţa judecăţii lui Dumnezeu, ca să dea seamă de faptele lor. Privesc la Hristos şi văd cum dumnezeirea străbate prin veşmântul naturii umane. Maiestatea cerului stă aşa cum va sta Judecătorul în zilele din urmă – fără nimbul de slavă de care va fi înconjurat atunci, dar cu aceeaşi putere de a citi în inimă. Ochii Lui scrutează pe deasupra mulţimii, cercetând pe fiecare în parte. Statura Lui se înalţă cu o demnitate stăpânitoare asupra lor, în timp ce o lumină dumnezeiască Îi luminează faţa. El vorbeşte, şi glasul Lui lămurit şi răsunător – acelaşi care a proclamat pe muntele Sinai Legea pe care preoţii şi mai-marii o călcau – se aude lovind arcadele templului: „Ridicaţi acestea de aici şi nu faceţi din Casa Tatălui Meu o casă de negustorie.”