Mesajul era clar şi hotărât, aşa că putea fi dat ca răspuns Sinedriului. Cuvintele lui Ioan nu se puteau aplica decât la Cel de atâta vreme făgăduit. Mesia era în mijlocul lor. Plini de uimire, preoţii şi mai-marii începură să privească împrejurul lor, cu speranţa că Îl vor descoperi pe Acela despre care vorbise Ioan. Dar nu L-au putut deosebi din mulţime.
La botez, când Ioan L-a numit pe Iisus „Mielul lui Dumnezeu”, o nouă lumină venise asupra lucrării lui Mesia. Gândul profetului s-a îndreptat spre cuvintele lui Isaia: „Ca un miel pe care-l duci la măcelărie” (Isaia 53:7). În săptămânile următoare, Ioan a cercetat cu un nou interes profeţiile şi învăţăturile cu privire la serviciul jertfelor. El n-a deosebit cu claritate cele două faze ale lucrării lui Hristos – de jertfă care suferă şi de Împărat care biruiește –, dar a văzut că venirea Lui are o mai mare însemnătate decât aceea pe care o înţelegeau preoţii şi poporul. Când L-a văzut pe Iisus în mulţime, la întoarcerea Lui din pustie, Ioan aştepta plin de încredere ca El să facă un semn care să dovedească adevăratul Său caracter. Era nerăbdător să audă o declaraţie din partea Mântuitorului cu privire la misiunea Sa, dar nu s-a rostit niciun cuvânt, nu s-a dat niciun semn. Iisus n-a răspuns la cuvintele prin care Ioan Botezătorul Îl făcea cunoscut, ci S-a amestecat printre ucenicii lui Ioan şi n-a dat niciun semn vizibil al deosebitei Lui lucrări şi n-a luat nicio măsură pentru a Se face cunoscut.
A doua zi, Ioan L-a văzut pe Iisus venind. Învăluit de lumina slavei lui Dumnezeu, profetul a întins mâna, declarând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! El este Acela despre care ziceam: După mine vine un om care este înaintea mea… Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă, ca El să fie cunoscut lui Israel… Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El. Eu nu-L cunoşteam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: «Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.» Şi eu am văzut lucrul acesta şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1:29-34).
Era acesta Hristosul? Plini de teamă şi uimire, oamenii priveau la Acela care fusese declarat ca Fiu al lui Dumnezeu. Ei fuseseră adânc mişcaţi de cuvintele lui Ioan. El le vorbise în numele lui Dumnezeu. Ei îl ascultaseră zi după zi când le mustra păcatele şi în fiecare zi se întărea în ei convingerea că el era trimis de Cer. Dar cine era Acest mai mare ca Ioan Botezătorul? În îmbrăcămintea şi în purtarea Lui nu se vedea nimic după care cineva să-L considere un om de rang mare. După înfăţişare, era un om simplu, îmbrăcat ca ei, în haine umile de om sărac.
În mulţime se găseau câţiva care, la botezul lui Hristos, văzuseră slava lui Dumnezeu şi auziseră glasul Lui. Dar de atunci faţa lui Iisus se schimbase foarte mult. La botez, Îi văzuseră chipul schimbat de lumina cerească; acum – palid, epuizat şi slăbit – a fost recunoscut doar de profetul Ioan.
Dar, în timp ce priveau la El, oamenii au văzut faţa Lui plină de milă dumnezeiască, amestecată cu o putere de care era conştient. Orice privire a ochilor, orice trăsătură a feţei avea pecetea umilinţei şi expresivitatea unei iubiri de nedescris. El părea înconjurat de o atmosferă a influenţei spirituale. În timp ce gesturile Lui erau liniştite şi nepretenţioase, El îi impresiona pe oameni cu simţământul unei puteri ascunse, dar care nu putea să fie în totul acoperită. Acesta să fie Cel aşteptat de veacuri de Israel?
Iisus a venit în umilinţă şi sărăcie ca să ne poată fi atât model, cât şi Mântuitor. Dacă S-ar fi arătat în strălucire împărătească, atunci cum ne-ar fi putut învăţa umilinţa? Cum ar fi putut prezenta adevăruri atât de tăioase ca acelea din Predica de pe Munte? Unde ar mai fi fost nădejdea celor smeriţi în viaţă, dacă Iisus venea să locuiască între oameni ca împărat?
Cu toate acestea, mulţimii i se părea că nu e cu putinţă ca Acela pe care-L arăta Ioan să fie împlinitorul visurilor lor înalte. De aceea, mulţi au fost dezamăgiţi şi foarte încurcaţi.
Cuvintele pe care preoţii şi rabinii ar fi vrut atât de mult să le audă, că Iisus va aşeza iarăşi împărăţia lui Israel, n-au fost rostite. Un asemenea împărat căutaseră şi aşteptaseră ei, un asemenea împărat ar fi fost primit cu braţele deschise. Dar pe unul care voia să aşeze în inima lor o împărăţie a păcii şi a neprihănirii nu voiau să-L primească.
A doua zi, când aproape de el se aflau doi ucenici, Ioan L-a văzut din nou pe Iisus în mijlocul oamenilor. Faţa profetului s-a luminat din nou de slava Celui Nevăzut, când a strigat: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” Cuvintele au mişcat inima ucenicilor. Nu le înţelegeau pe deplin. Ce însemna numele pe care I-l dăduse Ioan – „Mielul lui Dumnezeu”? Ioan nu lămurise.
Lăsându-l pe Ioan, ei s-au dus să-L caute pe Iisus. Unul dintre aceştia doi era Andrei, fratele lui Simon, iar celălalt era Ioan, evanghelistul. Aceştia au fost cei dintâi ucenici ai lui Hristos. Mânaţi de o putere căreia nu i se puteau împotrivi, ei au mers după Iisus – nerăbdători să stea de vorbă cu El şi cu toate acestea îngroziţi şi tăcuţi, pierduţi în grozava întrebare: Este acesta Mesia?
Iisus ştia că ucenicii merg după El. Ei erau primele roade ale lucrării Sale, şi în inima dumnezeiescului Învăţător era bucurie când aceste fiinţe au răspuns harului Său. Cu toate acestea, întorcându-Se, El a întrebat numai atât: „Ce căutaţi?” El voia să le dea prilejul să se întoarcă sau să-şi spună dorinţa.
De un singur lucru îşi dădeau ei seama. O singură persoană umplea gândurile lor. Ei au strigat: „Rabbi, unde locuieşti?” În cele câteva vorbe pe care le puteau schimba pe marginea drumului, ei nu puteau să primească ceea ce doreau. Doreau să fie singuri cu Iisus, să stea la picioarele Lui şi să asculte cuvintele Sale.
„«Veniţi să vedeţi», le-a zis El. S-au dus şi au văzut unde locuia şi, în ziua aceea, au rămas la El.”
Dacă Ioan şi Andrei ar fi avut un spirit necredincios, ca preoţii şi rabinii, n-ar fi ajuns să înveţe la picioarele lui Iisus. Ei ar fi venit la El cu critici, ca să-I judece cuvintele. În felul acesta, mulţi oameni închid poarta în faţa celor mai preţioase ocazii. Dar aceşti primi ucenici n-au procedat aşa. Ei au răspuns chemării adresate de Duhul Sfânt prin predica lui Ioan Botezătorul. Acum au recunoscut glasul Învăţătorului ceresc. Pentru ei, cuvintele lui Iisus erau pline de prospeţime, de adevăr şi de frumuseţe. O lumină dumnezeiască se revărsa asupra învăţăturii din Scripturile Vechiului Testament. Adevărurile atât de cuprinzătoare le apăreau într-o nouă lumină.
Numai căinţa, credinţa şi iubirea ajută unui suflet să poată primi înţelepciune din cer. Credinţa care lucrează prin iubire este cheia cunoştinţei şi oricine iubeşte „cunoaşte pe Dumnezeu” (1 Ioan 4:7).
Ucenicul Ioan era un om plin de râvnă, plin de o adâncă iubire, înflăcărat, şi totuşi contemplativ. El începuse să priceapă slava lui Hristos – nu strălucirea şi puterea lumească, pe care fusese învăţat să le aştepte, ci „o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”, „plin de har şi de adevăr” (Ioan 1:14). El era absorbit de contemplarea acestei teme minunate.
Andrei a căutat să le dea şi altora din bucuria care-i umplea inima. Căutându-l pe fratele său, Simon, i-a strigat: „Noi am găsit pe Mesia.” Simon n-a aşteptat să i se mai spună o dată. Auzise şi el predica lui Ioan Botezătorul şi s-a grăbit să meargă la Mântuitorul. Ochii lui Iisus Hristos s-au oprit asupra lui, citindu-i caracterul şi istoria vieţii. Firea lui impulsivă, inima lui iubitoare şi înţelegătoare, ambiţia lui şi încrederea în sine, istoria căderii lui, pocăinţa, activitatea şi moartea lui de martir, toate acestea le-a citit Mântuitorul şi i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa (care, tălmăcit, înseamnă «Petru»).”
„A doua zi, Iisus a vrut să Se ducă în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis: «Vino după Mine.»” Filip a ascultat porunca şi îndată a devenit lucrător pentru Hristos.
Filip l-a chemat pe Natanael. Acesta din urmă se aflase şi el în mulţime, când Ioan Botezătorul arătase către Iisus ca Miel al lui Dumnezeu. Când a privit la Iisus, Natanael a fost dezamăgit. Se putea ca omul acesta, care purta semnele sărăciei şi muncii, să fie Mesia? Cu toate acestea, Natanael nu se putea hotărî să-L respingă pe Iisus, deoarece cuvintele lui Ioan îi pătrunseseră în inimă.