Aşezându-L pe Iisus pe un munte înalt, Satana a făcut ca toate împărăţiile lumii, cu toată slava lor, să treacă în vedere panoramică pe dinaintea Lui. Lumina soarelui strălucea peste oraşe mari cu temple, cu palate de marmură, peste întinse câmpii roditoare şi livezi încărcate de fructe. Urmele răutăţii erau ascunse. Ochii lui Iisus, care în ultima vreme se scăldaseră doar în apăsare şi pustietate, priveau acum la scene de neîntrecută frumuseţe şi îmbelşugare. Atunci s-a auzit şi glasul ispititorului: „Ţie Îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii; căci mie îmi este dată şi o dau oricui voiesc. Dacă dar Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.”
Misiunea lui Hristos putea să fie împlinită numai prin suferinţă. În faţa Lui era o viaţă de tristeţe, de greutăţi şi de lupte şi o moarte de ocară. Trebuia să poarte păcatele lumii întregi. Trebuia să sufere despărţirea de iubirea Tatălui Său. Iată, acum ispititorul se oferea să predea puterea pe care o luase pe nedrept. Hristos Se putea salva de viitorul acela îngrozitor, recunoscând supremaţia lui Satana. Dar, dacă făcea lucrul acesta, ar fi însemnat să renunţe la biruinţă în lupta cea mare. Satana păcătuise în ceruri, căutând să se înalţe mai presus de Fiul lui Dumnezeu. Dacă acum câştiga, însemna că revolta va triumfa.
Când I-a spus lui Hristos că împărăţiile şi slava lumii îi sunt date lui şi el le dă oricui voieşte, Satana a spus adevărul numai în parte şi l-a spus numai pentru a servi cauza lui printr-o nouă înşelăciune. Împărăţia lui Satana era ceea ce el smulsese de la Adam, dar Adam nu era decât reprezentantul Creatorului. Stăpânirea lui nu era independentă. Pământul era al lui Dumnezeu şi El a dat toate lucrurile Fiului Său. Adam trebuia să domnească în calitate de supus al lui Hristos. Adam şi-a cedat stăpânirea, care a trecut în mâinile lui Satana, Hristos a rămas încă împărat de drept. De aceea şi spunea Domnul către Nebucadneţar: „Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui Îi place” (Daniel 4:17). Satana poate exercita stăpânirea smulsă prin înşelăciune numai atât cât îi îngăduie Dumnezeu.
Când I-a oferit lui Hristos împărăţia şi slava lumii, ispititorul a propus de fapt ca Hristos să predea adevăratul Lui drept de a împărăţi asupra lumii şi să aibă stăpânirea ca un supus al lui Satana. O asemenea împărăţie doreau să aibă şi iudeii. Ei doreau împărăţia acestei lumi. Dacă Hristos ar fi voit să le dea o asemenea împărăţie, L-ar fi primit cu mare bucurie. Dar asupra ei zăcea blestemul păcatului, cu toate nenorocirile aduse de el. Hristos i-a spus atunci ispititorului: „Înapoia Mea, Satano! Este scris: «Domnului, Dumnezeului tău, să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.»”
Acela care se revoltase în cer Îi oferea lui Hristos împărăţiile acestei lumi, ca să cumpere omagiul Lui faţă de principiile răutăţii, dar El nu putea fi cumpărat. El venise să întemeieze o împărăţie a neprihănirii şi nu avea de gând să-Şi părăsească planurile. Cu aceeaşi ispită, Satana se apropie de oameni, în faţa cărora are mai mult succes decât în faţa lui Hristos. El le oferă oamenilor împărăţia acestei lumi, cu condiţia să-i recunoască supremaţia. El le cere să jertfească cinstea, să desconsidere conştiinţa şi să se lase stăpâniţi de egoism. Hristos îi invită să caute Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, dar Satana îi urmăreşte şi le spune: „Oricât ar fi de adevărate lucrurile despre viaţa veşnică, dacă vrei să ai succes în lumea aceasta, trebuie să-mi serveşti mie. Eu ţin în mâna mea binele tău. Pot să-ţi dau bogăţii, plăceri, onoruri şi fericire. Ascultă sfatul meu. Nu te lăsa dus de idei ciudate, de cinste sau sacrificiu de sine. Calea ţi-o pregătesc eu.” Astfel sunt rătăciţi foarte mulţi oameni. Ei sunt de acord să trăiască pentru slujirea eului şi Satana este mulţumit. În timp ce-i adoarme cu nădejdea de a pune stăpânire pe lume, el câştigă stăpânirea asupra vieţii lor. Dar el oferă ceva ce nu le poate da şi, în curând, va fi luat şi de la el. În schimb, îi momeşte cu dreptul lor la moştenirea fiilor lui Dumnezeu.
Satana pusese la îndoială faptul că Iisus era Fiul lui Dumnezeu. Dar, când a fost respins, i s-a dat dovada că el nu putea contesta aceasta. Dumnezeirea a străbătut prin corpul omenesc suferind. Satana n-a avut putere să se împotrivească poruncii. Scrâşnind de umilinţă şi ură, a fost silit să se retragă din faţa Răscumpărătorului omenirii. Biruinţa lui Hristos era desăvârşită, la fel cum a fost înfrângerea lui Adam.
Tot aşa şi noi putem să ne împotrivim ispitei şi să-l obligăm pe Satana să plece de la noi. Iisus a câştigat biruinţa prin supunere şi credinţă în Dumnezeu, iar prin apostolul ne spune: „Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă Diavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi” (Iacov 4:7,8). Noi nu ne putem salva singuri din puterea ispititorului. El a biruit omenirea şi, atunci când încercăm să-i stăm împotrivă prin puterile noastre, ajungem cu siguranţă o pradă a vicleniei lui. „Numele Domnului este un turn; cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost” (Proverbele 18:10). Satana tremură şi fuge din faţa celei mai slabe fiinţe care găseşte adăpost în numele acesta puternic.
După ce vrăjmaşul s-a îndepărtat, Iisus a căzut la pământ sfârşit de puteri, cu faţa palidă, ca mort. Îngerii cerului vegheaseră asupra luptei, privind la iubitul lor Conducător care trecea prin suferinţe atât de mari pentru a ne deschide o cale de scăpare. El a suferit încercarea aceasta, mai mare decât vom fi chemaţi să suportăm noi vreodată. Îngerii Îi slujeau acum Fiului lui Dumnezeu, care zăcea ca mort la pământ. A fost întărit cu hrană, mângâiat prin cuvinte pline de iubire din partea Tatălui Său şi prin asigurarea că tot cerul a triumfat prin biruinţa Lui. Recăpătându-Şi puterile, inima Lui mare se îndreaptă plină de iubire către om şi El porneşte mai departe, să termine lucrarea pe care o începuse, cu gândul să nu Se odihnească până când vrăjmaşul nu va fi înfrânt şi neamul omenesc nu va fi răscumpărat.
Noi nu vom putea pricepe niciodată cât a costat răscumpărarea noastră, până nu vom sta în faţa tronului lui Dumnezeu, împreună cu Răscumpărătorul nostru. Când slava locuinţelor veşnice va străluci înaintea ochilor noştri extaziaţi, ne vom aminti că Iisus a părăsit toate acestea pentru noi şi nu numai că S-a exilat din curţile cereşti, dar a riscat să fie înfrânt şi să fie pierdut pentru veşnicie. Atunci ne vom depune coroanele la picioarele Sale şi vom cânta: „Vrednic este Mielul care a fost junghiat să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda” (Apocalipsa 5:12).