Ai terminat de citit capitolul 6 – „I-am văzut steaua”, așa că nu uita să completezi formularul de evaluare: https://forms.gle/Ub69HaNdMabCKvpW9
După ce trimiți răspunsurile tale, întoarce-te la textul aferent acestei zile, capitolul 7 – Ca un copil.
Ne bucurăm că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!
Iisus Și-a petrecut copilăria şi tinereţea într-un sătuc de munte. Nu exista loc pe pământ care nu ar fi fost onorat prin prezenţa Sa. Palatele regilor s-ar fi bucurat de privilegiul de a-L primi ca oaspete. Dar El a trecut pe lângă casele bogate, pe lângă curţile împărăteşti şi vestitele lăcaşuri ale ştiinţei, ca să-Şi stabilească locuinţa în modestul şi dispreţuitul Nazaret.
Semnificații minunate se desprind din scurtul raport biblic cu privire la copilăria şi tinereţea Sa: „Iar Pruncul creştea şi Se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El.” În lumina strălucitoare a înfăţişării Tatălui Său, „Iisus creştea în înţelepciune, în statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor” (Luca 2:52). Mintea Sa era activă şi pătrunzătoare, cu o gândire şi o înţelepciune ce depăşeau vârsta Sa. Pe lângă acestea, caracterul Său era armonios. Puterile minţii şi ale corpului se dezvoltau treptat, urmând legile naturale ale copilăriei.
În copilărie, Iisus a dat dovadă de o drăgălăşenie deosebită în purtare. Mâinile Sale binevoitoare erau întotdeauna gata să-i ajute pe alţii. El avea o răbdare pe care nimic nu o putea tulbura şi o credincioşie care niciodată nu sacrifica integritatea. Deşi era neclintit ca o stâncă în privinţa principiilor, viaţa Sa manifesta gingăşia unei amabilităţi lipsite de egoism.
Mama Domnului Iisus urmărea cu multă seriozitate dezvoltarea puterilor Lui şi vedea în caracterul Lui chipul desăvârşirii. Cu mare bucurie căuta să încurajeze mintea Lui ageră şi receptivă. Prin Duhul Sfânt, ea primea înţelepciune ca să conlucreze cu fiinţele cereşti la creşterea acestui Copil, care Îl putea recunoaşte numai pe Dumnezeu ca Tată al Său.
Încă din timpuri foarte vechi, credincioşii din Israel acordaseră multă grijă educaţiei tineretului. Domnul dăduse îndrumări ca, din pruncie, copiii să fie învăţaţi despre bunătatea şi măreţia Sa, aşa cum se descoperea mai ales în Legea Sa şi cum se vedea în viaţa poporului Israel. Cântarea, rugăciunea şi învăţăturile din Sfintele Scripturi trebuiau să fie adaptate pentru mintea de copil. Taţii şi mamele trebuiau să-şi înveţe copiii că Legea lui Dumnezeu este expresia caracterului Său şi că, atunci când primesc principiile Legii în inimă, chipul lui Dumnezeu se întipăreşte în mintea şi sufletul lor. O mare parte din învăţătură era dată oral; dar tinerii învăţau să şi citească scrierile ebraice, iar sulurile de pergament ale Scripturilor Vechiului Testament erau deschise pentru studiul lor.
În zilele Domnului Hristos, oraşul sau cetatea care nu se îngrijea de educaţia religioasă a tinerilor era socotită ca fiind sub blestemul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, învăţătura se ocupa mai mult de forme. Tradiţia înlocuise în mare parte Sfintele Scripturi. Adevărata educaţie i-ar fi determinat pe tineri „să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind” (Faptele 17:27). Dar învăţătorii iudei acordau atenţie lucrurilor care priveau ceremoniile. Mintea era încărcată de învăţături care nu-i erau de folos celui care le primea şi care nu vor fi recunoscute de şcoala mai înaltă din curţile cereşti. Experienţa care se obţine printr-o acceptare personală a Cuvântului lui Dumnezeu nu avea loc în sistemul lor de educaţie. Absorbiţi de cele din afară, elevii nu găseau momente de linişte pe care să le petreacă singuri cu Dumnezeu. Ei nu auzeau glasul Lui vorbind inimii lor. În căutarea lor după cunoştinţă, se îndepărtau de Izvorul înţelepciunii. Lucrurile de seamă ale slujirii lui Dumnezeu erau neglijate. Principiile Legii erau întunecate. Ceea ce se considera ca fiind educaţie superioară era cea mai mare piedică în calea realei dezvoltări. Prin educaţia dată de rabini, puterile tinerilor erau înăbuşite. Minţile lor deveneau confuze şi înguste.
Copilul Iisus nu a învăţat la şcolile sinagogilor. Mama Lui I-a fost primul învăţător omenesc. Din gura ei şi din scrierile profeţilor, El a învăţat despre lucrurile cereşti. Chiar cuvintele pe care El Însuşi i le spusese lui Moise pentru Israel le învăţa acum, stând pe genunchii mamei Sale. Trecând de la vârsta copilăriei la aceea a tinereţii, El nu a studiat la şcolile rabinilor – nu avea nevoie să obţină educaţia din astfel de izvoare, deoarece Dumnezeu era învăţătorul Său.
Întrebarea pusă în timpul lucrării Mântuitorului: „Cum are omul acesta învăţătură, căci n-a învăţat niciodată?” nu arată că Iisus nu ştia să citească, ci numai faptul că El nu primise o educaţie rabinică (Ioan 7:15). El Şi-a obţinut cunoştinţa aşa cum o putem obţine şi noi. Cunoaşterea profundă a Sfintelor Scripturi arată câtă stăruinţă a depus El în anii copilăriei Sale pentru studierea Cuvântului lui Dumnezeu. În faţa Lui se desfăşura şi marea bibliotecă a lucrurilor create de Dumnezeu. El, care făcuse toate lucrurile, studia acum învăţăturile pe care mâna Sa le scrisese pe pământ, pe apă şi pe bolta cerului. Departe de căile nesfinte ale lumii, El a adunat comori de ştiinţă din natură. El a studiat viaţa plantelor, viaţa animalelor şi viaţa omului. Chiar din primii ani ai vieţii Sale, a fost stăpânit de o singură ţintă: să trăiască pentru a-i face pe alţii fericiţi. Pentru lucrul acesta, El a găsit resurse în natură. În timp ce studia viaţa plantelor şi viaţa animalelor, noi idei de căi şi mijloace Îi veneau în minte. El putea mereu să scoată ilustraţii din lucrurile văzute, prin care să prezinte Cuvântul viu al lui Dumnezeu. Parabolele, prin care Îi plăcea să-Şi predea lecţiile despre adevăr, în timpul slujirii Sale, arată cât de deschisă era mintea Sa faţă de influenţele naturii şi cu cât interes adunase El învăţăturile spirituale din lucrurile vieţii de toate zilele.
În felul acesta, I s-a dezvăluit lui Iisus importanţa Cuvântului şi lucrărilor lui Dumnezeu, în timp ce El Se străduia să înţeleagă cauza lucrurilor. El era ajutat de fiinţe cereşti şi cultiva gânduri şi legături sfinte. De la prima scânteiere de inteligenţă, El a crescut neîncetat în har spiritual şi în cunoaşterea adevărului.
Fiecare copil poate dobândi cunoştinţe aşa cum a dobândit Iisus. Atunci când căutăm să-L cunoaştem pe Tatăl ceresc din Cuvântul Său, îngerii se vor apropia de noi, mintea ne va fi întărită, iar caracterul nostru va fi înălţat şi înnobilat. Trebuie să ne asemănăm tot mai mult cu Mântuitorul nostru. Iar când privim frumuseţea şi măreţia din natură, inima noastră începe să-L caute pe Dumnezeu. În timp ce spiritul este umplut de respect, sufletul este reînviorat prin intrarea în legătură cu Cel Veşnic, prin lucrările Sale. Comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune dezvoltă facultăţile intelectuale şi morale, iar puterile spirituale se întăresc atunci când cultivăm gânduri asupra lucrurilor spirituale.
Viaţa Domnului Iisus a fost trăită în deplină armonie cu Dumnezeu. Cât a fost copil, El a gândit şi a vorbit ca un copil, dar nicio urmă de păcat nu a întinat chipul lui Dumnezeu din El. Cu toate acestea, n-a fost scutit de ispite. Locuitorii din Nazaret erau proverbiali din cauza stricăciunii lor. Proasta reputaţie, pentru care erau în general cunoscuţi, se vede din întrebarea lui Natanael: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” (Ioan 1:46). Iisus a fost pus în locuri unde caracterul Său avea să fie probat. Era necesar ca El să vegheze necontenit pentru a-Şi păstra curăţia. A fost supus tuturor luptelor pe care trebuie să le ducem şi noi, ca să ne fie o pildă în copilărie, tinereţe şi maturitate.
Satana era neobosit în eforturile lui de a-L birui pe Copilul din Nazaret. Din primii ani ai vieţii Sale, Iisus a fost apărat de îngeri cereşti, dar, cu toate acestea, viaţa Sa a fost o continuă luptă împotriva puterilor întunericului. Faptul că ar putea exista pe pământ o viaţă nepângărită de păcat era un afront şi o groază pentru prinţul întunericului. El nu a lăsat nefolosit niciun mijloc de a-L prinde în cursă pe Iisus. Niciun copil al oamenilor nu va fi vreodată chemat să trăiască o viaţă sfântă în mijlocul unei lupte atât de înverşunate cu ispita cum a avut Mântuitorul nostru.