Înţelepţii au plecat singuri din Ierusalim. Când au ieşit pe porţi, umbrele nopţii începuseră să cadă, dar, spre marea lor bucurie, au văzut din nou steaua şi au fost conduşi la Betleem. Ei nu primiseră nicio înştiinţare cu privire la starea umilă a lui Iisus, aşa cum le fusese dată păstorilor. După îndelungata lor călătorie, au fost dezamăgiţi de indiferenţa conducătorilor iudei şi au părăsit Ierusalimul cu mai puţină încredere decât aveau atunci când au intrat în cetate. La Betleem, nu au găsit nicio gardă regală staţionată pentru a asigura protecţia Împăratului nou-născut. Niciunul dintre oamenii de vază ai lumii nu era de faţă. Iisus era aşezat într-un staul. Părinţii Săi, ţărani simpli, needucaţi, erau singurii Lui veghetori. Putea Pruncul acesta să fie Cel despre care stă scris că trebuia „să ridice seminţiile lui Iacov” şi „să aducă înapoi rămăşiţele lui Israel”, Cel care trebuia „să fie Lumina neamurilor” şi să ducă „mântuirea până la marginile pământului” (Isaia 49:6)?
„Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat.” Sub înfăţişarea umilă a lui Iisus, au recunoscut prezenţa Divinităţii. Şi-au predat inimile înaintea Lui, ca fiind Mântuitorul lor, apoi şi-au oferit darurile: „aur, smirnă şi tămâie”. Ce credinţă aveau oamenii aceştia! Se putea spune despre înţelepţii aceştia din Răsărit ca despre sutaşul roman de mai târziu: „Nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare” (Matei 8:10).
Aceşti oameni înţelepţi nu înţeleseseră planul lui Irod faţă de Iisus. Atunci când ţinta călătoriei lor a fost atinsă, ei s-au pregătit să se întoarcă la Ierusalim, intenţionând să-l înştiinţeze de succesul lor. Dar, într-un vis, au primit un mesaj divin de a nu mai avea nicio legătură cu el. Evitând Ierusalimul, ei au pornit spre ţara lor pe un alt drum.
Tot aşa şi Iosif a primit înştiinţarea de a fugi în Egipt cu Maria şi Copilul. Îngerul i-a zis: „Rămâi acolo până îţi voi spune eu, căci Irod are să caute Pruncul să-L omoare.” Iosif a ascultat fără întârziere şi, pentru o mai mare siguranţă, a pornit la drum noaptea.
Prin aceşti înţelepţi, Dumnezeu a atras atenţia naţiunii iudaice asupra naşterii Fiului Său. Cercetările lor prin Ierusalim, trezirea interesului din partea oamenilor, chiar şi gelozia lui Irod, care a atras atenţia preoţilor şi rabinilor, le-au îndrumat mintea către profeţiile cu privire la Mesia şi către marele eveniment care tocmai avusese loc.
Satana se străduia din răsputeri să înlăture lumina dumnezeiască din lume şi a folosit cea mai iscusită viclenie pentru a-L distruge pe Mântuitorul. Dar Acela care niciodată nu doarme şi nici nu ațipește a vegheat asupra Preaiubitului Său Fiu. Acela care a făcut să plouă mană din cer pentru Israel şi l-a hrănit pe Ilie în timpul foametei S-a îngrijit de un adăpost într-o ţară păgână pentru Maria şi pruncul Iisus. Şi, prin darurile magilor dintr-o ţară străină, Domnul S-a îngrijit de mijloacele necesare pentru călătoria în Egipt şi pentru şederea în acea ţară străină.
Magii au fost printre primii care I-au urat bun venit Răscumpărătorului. Darul lor a fost primul dar depus la picioarele Sale. Şi, prin acest dar, ce privilegiu de slujire au avut ei! Lui Dumnezeu Îi face plăcere să onoreze darul adus dintr-o inimă plină de iubire, dându-i cea mai înaltă eficienţă în slujirea pentru Sine. Dacă I-am predat lui Iisus inima, atunci vom aduce şi darurile noastre înaintea Lui. Aurul şi argintul nostru, cele mai de preţ bunuri pământeşti pe care le avem, cele mai înalte talente intelectuale şi spirituale vor fi consacrate de bunăvoie Aceluia care ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi.
Irod aştepta cu nerăbdare la Ierusalim întoarcerea înţelepţilor. Pe măsură ce timpul trecea şi ei nu se arătau, el a devenit suspicios. Îndărătnicia manifestată de rabini pentru a arăta locul de naştere al lui Mesia părea să indice faptul că îi înţeleseseră planul şi că magii îl ocoliseră intenţionat. El turba de mânie la acest gând. Iscusinţa lui dăduse greş, rămânându-i doar să recurgă la forţă. El voia să dea un exemplu cu acest Copil-rege. Iudeii aceia îngâmfaţi trebuiau să vadă la ce se puteau aştepta în încercările lor de a instala un domn al lor pe tron.
Imediat au fost trimişi soldaţi la Betleem, cu ordin să-i omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească cu vârsta de la doi ani în jos. Locuinţele liniştite din cetatea lui David au fost martore la scenele acelea îngrozitoare, care, cu şase sute de ani mai înainte, îi fuseseră descoperite profetului. „Un ţipăt s-a auzit în Rama, plângere şi bocet mult: Rahela îşi jelea copiii şi nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau.”
Iudeii îşi aduseseră singuri nenorocirea aceasta asupra lor. Dacă ar fi umblat cu credincioşie şi umilinţă înaintea lui Dumnezeu, El, ca o demonstraţie a puterii Sale, ar fi făcut ca mânia împăratului să fie inofensivă pentru ei. Dar ei înşişi se despărţiseră de Dumnezeu prin păcatele lor şi respinseseră Duhul Sfânt, care era singurul lor scut. Ei nu studiaseră Scripturile cu dorinţa de a se conforma voinţei lui Dumnezeu. Ei căutaseră profeţii care puteau fi interpretate în aşa fel, încât să-i înalţe pe ei înşişi şi să arate că Dumnezeu dispreţuieşte toate celelalte naţiuni. Mândria lor semeaţă era că Mesia avea să vină ca împărat, care să-i biruiască pe vrăjmaşii Lui şi, în mânia Sa, să-i calce în picioare pe păgâni. În felul acesta, au stârnit ura cârmuitorilor lor. Prin faptul că ei prezentaseră greşit misiunea Domnului Hristos, Satana intenţionase să aducă la îndeplinire distrugerea Mântuitorului, dar, în loc de aceasta, răul s-a întors asupra capetelor lor.
Actul acesta de cruzime a fost unul dintre cele din urmă care au întunecat domnia lui Irod. Curând după măcelul pruncilor nevinovaţi, el însuşi a fost constrâns să se plece în faţa acelei osânde pe care nimeni nu o poate înlătura. A murit de o moarte groaznică.
Iosif, care era încă în Egipt, a fost acum înştiinţat de un înger al lui Dumnezeu să se întoarcă în ţara lui Israel. Socotindu-L pe Iisus ca moştenitorul tronului lui David, Iosif dorea să se stabilească în Betleem, dar, aflând că Arhelau domnea în Iudeea, în locul tatălui său, s-a temut ca nu cumva planul tatălui său împotriva lui Hristos să fie adus la îndeplinire de către fiu. Dintre toţi fiii lui Irod, Arhelau îi semăna cel mai mult la caracter. Succesiunea sa la tron fusese deja marcată de o revoltă în Ierusalim şi de omorârea a mii de iudei de către gărzile romane.
Iosif a fost din nou îndrumat spre un loc sigur. S-a întors la Nazaret, unde locuise mai înainte, şi aici a locuit Iisus aproape treizeci de ani, „ca să se împlinească ce fusese vestit prin proroci, că El va fi chemat Nazarinean”. Galileea era sub controlul unui fiu al lui Irod, însă aici era o mai mare amestecătură de locuitori străini decât în Iudeea. De aceea exista un interes mai mic pentru lucrurile care îi priveau în special pe iudei şi era mai puţin probabil ca pretenţiile lui Iisus să stârnească gelozia celor din conducere.
Aşa a fost primit Mântuitorul când a venit pe pământ. Părea că nu este niciun loc de odihnă sau siguranţă pentru Pruncul Răscumpărător. Dumnezeu nu L-a putut lăsa pe preaiubitul Său Fiu pe seama oamenilor nici chiar atunci când Acesta Îşi îndeplinea lucrarea pentru mântuirea lor. El i-a însărcinat pe îngeri să-L însoţească pe Iisus şi să-L apere până când avea să-Şi aducă la îndeplinire misiunea pe pământ şi să moară de mâinile celor pe care venise să-i salveze.