Ai terminat de citit capitolul 5 – Consacrarea, așa că nu uita să completezi formularul de evaluare: https://forms.gle/w26F6tSBLuuansNF6
După ce trimiți răspunsurile tale, întoarce-te la textul aferent acestei zile, capitolul 6 – „I-am văzut steaua”.
Ne bucurăm că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!
După ce S-a născut Iisus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim şi au întrebat: «Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.»”
Aceşti înţelepţi din Răsărit erau filosofi. Ei aparţineau unei clase mari şi influente, care cuprindea oameni de viţă nobilă şi care deţinea o mare parte din bogăţia şi ştiinţa naţiunii lor. Printre aceştia, erau mulţi care îi înşelau pe cei creduli. Alţii însă, care erau sinceri, studiau descoperirile lui Dumnezeu din natură şi erau onoraţi pentru integritatea şi înţelepciunea lor. Un astfel de caracter aveau şi înţelepţii care au venit la Iisus.
Lumina lui Dumnezeu a strălucit întotdeauna în mijlocul întunecimii păgânismului. Atunci când au studiat cerurile înstelate şi au căutat să pătrundă taina ascunsă în căile lor luminoase, aceşti magi au contemplat gloria Creatorului. Căutând să înţeleagă mai bine, ei s-au îndreptat spre Scripturile evreilor. În ţara lor, scrierile profetice care preziceau venirea unui învăţător divin au fost păstrate ca o comoară. Şi Balaam era considerat mag, deşi, cândva, fusese profet al lui Dumnezeu. Inspirat de Duhul Sfânt, el prorocise despre prosperitatea lui Israel şi arătarea lui Mesia, iar prorociile lui trecuseră prin tradiţie de la generaţie la generaţie. Dar, în Vechiul Testament, venirea Mântuitorului era mai clar descoperită. Magii au aflat cu bucurie că venirea Sa era aproape şi că lumea întreagă avea să fie plină de cunoaşterea slavei Domnului.
În acea noapte, când slava lui Dumnezeu se revărsa pe dealurile Betleemului, magii au văzut pe ceruri o lumină misterioasă. Când lumina s-a stins, o stea luminoasă a apărut şi zăbovea pe cer. Nu era nici stea fixă, nici planetă, şi fenomenul a trezit cel mai viu interes. Acea stea era o grupă îndepărtată de îngeri luminoşi, dar magii nu ştiau lucrul acesta. Cu toate acestea, ei simţeau că steaua are pentru ei o deosebită însemnătate. Ei i-au consultat pe preoţi şi pe filosofi şi au cercetat sulurile vechilor cronici. Profeţia lui Balaam glăsuia astfel: „O stea răsare din Iacov. Un toiag de cârmuire se ridică din Israel” (Numeri 24:17). Să fi fost această stea neobişnuită trimisă ca un prevestitor al Celui Făgăduit? Magii au întâmpinat cu bucurie lumina adevărului trimis din cer. Acum, ea se revărsa asupra lor în raze tot mai strălucitoare. Prin vise, au fost îndrumaţi să meargă să-L caute pe Prinţul nou-născut.
După cum, prin credinţă, Avraam a plecat la chemarea lui Dumnezeu, „fără să ştie unde se duce” (Evrei 11:8), după cum, prin credinţă, Israel a urmat stâlpul de nor către țara făgăduită, tot aşa şi aceşti străini au plecat să-L găsească pe Mântuitorul promis. Orientul avea din abundenţă lucruri preţioase şi magii n-au pornit la drum cu mâna goală. Era obiceiul ca prinţilor sau altor personalităţi de seamă să li se ofere daruri, ca un act de omagiu, şi astfel cele mai valoroase daruri pe care acea ţară le putea oferi au fost aduse ca o jertfă de închinare înaintea Aceluia în care aveau să fie binecuvântate toate neamurile pământului. Era necesar să călătorească noaptea, pentru a nu pierde steaua din vedere; iar călătorii foloseau timpul repetând prorociile tradiţionale şi vestirile profetice cu privire la Acela pe care ei Îl căutau. La fiecare popas, cercetau profeţiile şi li se întărea convingerea că sunt conduşi de Dumnezeu. Pe lângă faptul că aveau steaua în faţa lor, ca un semn exterior, aveau şi dovada lăuntrică din partea Duhului Sfânt care lucra asupra inimii lor şi le insufla speranţă. Călătoria, deşi lungă, era fericită pentru ei.
Au ajuns în ţara lui Israel, unde au coborât Muntele Măslinilor, având Ierusalimul în faţă, când, deodată, steaua care îi condusese pe drumul lor obositor se opri deasupra templului, iar, după un timp, dispăru dinaintea privirii lor. Cu paşi energici, au pornit mai departe, nădăjduind cu încredere ca naşterea lui Mesia să fie vestită cu fericire de orice limbă. Dar cercetările lor sunt zadarnice. Intrând în cetatea sfântă, ei s-au îndreptat spre templu. Spre surprinderea lor, nu găsesc pe nimeni care să ştie ceva despre Împăratul nou-născut. Întrebările lor nu produc nicio expresie de bucurie, ci mai degrabă de surprindere, de teamă şi de dispreţ.
Preoţii povestesc tradiţii. Ei îşi înalţă în slăvi religia şi sfinţenia, în timp ce pe greci şi pe romani îi denunţă ca fiind păgâni şi păcătoşii păcătoşilor. Aceşti înţelepţi nu sunt idolatri şi, în faţa lui Dumnezeu, sunt cu mult mai presus decât aşa-zişii Săi închinători; cu toate acestea, sunt priviţi de iudei ca păgâni. Nici chiar cei rânduiţi ca păstrători ai Scrierilor Sfinte nu primesc cu simpatie întrebările lor arzătoare.
Sosirea magilor a fost repede știută de tot Ierusalimul. Pelerinajul lor ciudat a produs în mijlocul oamenilor o frământare care a ajuns până la palatul împăratului Irod. Vicleanul edomit a fost tulburat de vestea unui posibil rival. Nenumărate crime îi mânjiseră drumul până la tron. Fiind de sânge străin, era urât de poporul peste care domnea. Singura lui siguranţă era protecţia Romei. Dar acest nou Prinţ avea o pretenţie mai mare. Căci El Se născuse pentru a conduce împărăţia.
Irod bănuia că preoţii complotează cu străinii, pentru a declanşa o revoltă populară ca să-l dea jos de pe tron. Cu toate acestea, el şi-a ascuns neîncrederea, hotărât fiind să le zădărnicească planurile prin iscusinţa lui mai rafinată. Convocând adunarea preoţilor de seamă şi a cărturarilor, i-a întrebat despre învăţătura din cărţile lor sfinte cu privire la locul naşterii lui Mesia.
Această întrebare, pusă de uzurpatorul tronului şi făcută la cererea străinilor, a stârnit îngâmfarea învăţătorilor iudei. Indiferenţa cu care căutau prin cărţile profeţilor l-a exasperat pe tiranul gelos. El gândea că ei încearcă să ascundă cunoştinţele pe care le aveau în această privinţă. Cu o autoritate pe care ei nu îndrăzneau să o desconsidere, el le-a ordonat să facă o cercetare amănunţită şi să declare locul de naştere al Împăratului aşteptat de ei. „În Betleemul din Iudeea”, i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin prorocul:
Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi păstorul poporului Meu, Israel.”
Irod îi invită apoi pe magi la o întrevedere secretă. Un uragan de mânie şi teamă vuia în inima sa, dar își păstra o înfăţişare liniştită şi îi primi pe străini foarte curtenitor. El întrebă despre timpul când se arătase steaua, făcându-se că salută cu bucurie vestea naşterii lui Hristos. El îi rugă stăruitor pe vizitatorii săi: „Duceţi-vă şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, când Îl veţi găsi, daţi-mi şi mie de ştire, ca să vin şi eu să mă închin Lui.” Zicând aşa, el le-a dat voie să-şi continue drumul spre Betleem.
Preoţii şi bătrânii din Ierusalim nu erau atât de necunoscători cu privire la naşterea lui Hristos cum se arătau. Vestea despre vizita îngerilor la păstori fusese dusă la Ierusalim, dar rabinii o socotiseră ca fiind neimportantă pentru a se ocupa de ea. Ei înşişi L-ar fi putut găsi pe Iisus şi ar fi putut fi gata să-i conducă pe magi la locul Lui de naştere, dar, în loc să se petreacă lucrurile în felul acesta, înţelepţii aceştia au venit să le atragă atenţia asupra naşterii lui Mesia. „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor?” au zis ei. „Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.”
În aceste împrejurări, îngâmfarea şi invidia au închis uşa în faţa luminii. Dacă s-ar fi dat ascultare veştilor aduse de păstori şi de magi, acest fapt i-ar fi pus pe preoţi şi pe rabini într-o poziţie deloc de invidiat, dovedind falsitatea pretenţiei lor că sunt exponenţii adevărului lui Dumnezeu. Aceşti învăţători erudiţi n-au fost dispuşi să se plece pentru a fi îndrumaţi de aceia pe care ei îi numeau păgâni. Nu se putea, ziceau ei, ca Dumnezeu să-i fi dat pe ei la o parte şi să comunice cu păstori inculţi sau cu neamuri necircumcise. Ei s-au hotărât să-şi arate dispreţul pentru veştile care l-au agitat pe împăratul Irod şi tot Ierusalimul. Nu voiau nici măcar să meargă la Betleem, pentru a vedea dacă lucrurile erau așa. Şi i-au determinat pe oameni să considere orice interes manifestat pentru Iisus ca o agitaţie fanatică. De aici a început lepădarea lui Hristos de către preoţi şi rabini. Din acest moment, îngâmfarea şi încăpăţânarea lor s-au transformat într-o ură înverşunată împotriva Mântuitorului. În timp ce Dumnezeu deschidea uşa în faţa neevreilor, conducătorii iudei închideau uşa pentru ei înşişi.