Ai terminat de citit capitolul Sărutarea, așa că nu uita să completezi formularul de evaluare: https://forms.gle/iLvDXrGSWVkJU3yz9
După ce trimiți răspunsurile tale, întoarce-te la textul aferent acestei zile din capitolul Visul.
Îți mulțumim că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!
Să n-ai nimic a face cu Neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui.
Matei 27:19
Claudia avusese o noapte foarte grea, cu coșmaruri chinuitoare. Un vis o tulbura: „Ca un pârâiaș, sângele curgea de pe munte. [...] Un miel fără cusur fusese abandonat în voia sorții și era atacat de un grup de lupi [...]. O mulțime de oameni urmărea scena [...]. Claudia Procula [...] era prezentă în rândul mulțimii jubilante. Voia să țipe la lupi ca să-i sperie, dar vocea părea că nu-i iese din gură. [...] Mielul avea privirea ațintită asupra ei, ca și cum ar fi dorit ca ea să-l salveze de acea ucidere nedreaptă. Simțea ca și cum animalul aparținea de ea și fiecare mușcătură o durea în propriul corp. [...] Hainele Claudiei Procula se pătau de roșu, ca pielea animalului ce murea. Voia să scape de acea murdărie care ajunsese să o acopere în întregime și nu putea.”
În acel moment, forfota străzii o trezește în tresăriri de spaimă. Acest coșmar este doar o prevestire rea dintre cele multe pe care le are.
Strigătele din curte pătrund în camera ei și o fac să sară din pat. Încă simte inima bătându-i în piept din cauza visului urât. S-a luminat deja, dar cerul apare acoperit de fumul jertfelor. Uitându-se pe fereastră, aude mulțimea strigând în jurul unui bărbat legat.
Temerile Claudiei Procula se confirmă. Mulțimea L-a târât în fața pretoriului pe Isus, profetul din Galileea. Acel tânăr Rabin care vindeca bolnavii, hrănea săracii și predica iubirea, El era mielul care suferea în fața ei în vis, acea ființă lipsită de apărare care o privea în timp ce era ucisă printre lupi și soldați, cu complicitatea tuturor.
Nu are timp de pierdut. S-ar putea să fie deja prea târziu.
De parcă viața prizonierului ar depinde de ea, trimite repede un sclav cu o tăbliță scrisă pentru prefect, care a coborât în pretoriu foarte devreme.
Fortăreața scânteiază de coifurile, scuturile și sulițele cohortei Cezareea, care a venit ca să asigure ordinea în timpul sărbătorilor.
Pașii grăbiți ai soldaților răsună pe treptele palatului. Un emisar al Sanhedrinului cere acordul procurorului pentru executarea unei condamnări la moarte. Afară se ațâță vocile câtorva fanatici, acompaniate de hărmălaia gloatei dezlănțuite.
Delegații Sanhedrinului refuză să pășească pe pavajul curții neamurilor, pentru a nu se întina în ajunul Paștelui. De aici acel tumult de strigăte și vânzoleala emisarilor traducând mesaje între drum și curie.
Pontius Pilat, încruntat și nemulțumit, a mers să-i întâlnească pe reclamanți, însoțit de suita protocolară, pentru a le asculta plângerile.
— Acest Om este un impostor care Își zice „Mesia”. Un păcătos profanator care Se numește pe Sine Regele lui Israel. Conform legii noastre, El merită moartea.
Isus, legat și cu capul plecat, așteaptă pe pragul palatului, între acuzatorii Săi și tribun. Haina Lui fără cusătură, simplă și albă, pătată deja de sânge, flutură în vântul dimineții și strălucește în soare ca fâlfâirea unui înger.
Pilat Îl interoghează fără tragere de inimă în odaia de judecată și Îl duce înapoi în curtea fortăreței.
— Nu găsesc nicio vină în Omul acesta, insistă oficialul roman. Retrageți-vă! Justiția imperiului nu poate confirma sentința voastră.
Dar iureșul gloatei răsună în camerele palatului ca o furtună cu tunete. Preoții, roșii de furie, se consultă disperați înainte de procesul eșuat. Plebea repetă lozincile clerului, ațâțată de urletele agitatorilor plătiți de Sanhedrin:
— Este vinovat de moarte!
Privirea lui Pilat s-a înăsprit. Un vânt murdar împrăștie peste lithostrotos (curtea interioară pavată) fumul sacrificiilor, care învăluie orașul. De la rangul său de roman iluminat, este dezgustat de barbaria unui cult care cere mii de victime și este iritat de cruzimea acestor prelați, care par să nu fie satisfăcuți încă de acel râu de sânge.
Întorcându-și fața, magistratul vede, în sfârșit, sclavul care dintr-un colț îi face semn pentru a-i prezenta o tăbliță pe care Claudia a scris: „Să n-ai nimic a face cu Neprihănitul acesta; căci astăzi am suferit mult în vis din pricina Lui.”
Liniile cu care era scris mesajul sfâșiaseră stratul de ceară.
Tribunul recitește avertizarea și își fixează privirea asupra lui Isus, acest Om despre care soția sa i-a vorbit în ultima vreme. Presupune că este nevinovat. Furia sa reprimată împotriva acuzatorilor lui Isus este pe cale să explodeze. Dar strategiile lui de a-L elibera eșuează.
Tulburat de mesajul soției sale și pentru a potoli mânia detractorilor, le ordonă lictorilor să aplice prizonierului quaestio per tormenta. Paznicii Îl coboară pe Isus până în colțul porticului unde se află stâlpul flagelării, din care rămâne doar un piedestal mutilat, negru, murdar de sânge vechi. Procuratorul îi cere centurionului de gardă ca soldații să folosească flagellum, un mănunchi de șfichiuri despicate și foarte subțiri, care rup carnea în fâșii și, în cazul în care călăul nu este foarte îndemânatic, se pot înfășura în jurul nervilor și al fibrelor musculare.
— Nimic mai bun care să potolească pofta de sânge a acestei gloate sângeroase, își spune procuratorul cu dezgust.
— Patruzeci minus una. Nu vreau ca acest Om să moară aici.
Și astfel are loc flagelarea prizonierului, în fața ochilor îngroziți ai Claudiei, care continuă să-l implore prin gesturi pe soțul ei să-L elibereze pe Nazarinean.
Când Îl aduc înapoi pe Isus, abia mai poate sta în picioare, scăldat în sânge, înfiorat și convulsionat de durere. Tortura I-a lăsat tot spatele carne vie și I-a spart vasele gingiilor, ale urechilor, ale nasului, ale ochilor...
Tribunul L-a scos pe Prizonier afară, astfel încât toți să-L vadă.
— Ecce Homo!
— Iată Omul! traduce interpretul.
Dimineața urcă spre amiază și soarele strălucește peste sângele proaspăt de pe spatele Lui, care începe să se acopere cu muște.
Dintr-odată, Pilat își amintește ceva și le face o propunere detractorilor Acuzatului:
Esta autem consuetudo vobis ut unum dimittam vobis în Pascha.
Preoții care înțeleg latina tresar de spaimă bănuind că ius aggratiandi l-ar putea elibera pe Isus și încep să provoace un murmur de protest în rândul acoliților lor.
Interpretul traduce cu voce tare:
— Aveți obiceiul să vă eliberez un întemnițat la Paște.
Vuietul protestelor se dezlănțuie.
La semnalul tribunului, câțiva soldați îl aduc din temniță, între îmbrâncituri, pe Baraba, cel mai netrebnic dintre cei condamnați la moarte, într-un miros de sudoare și excremente, între lovituri și gâfâieli. Procuratorul le spune să-l așeze lângă Nazarinean.