Ai terminat de citit capitolul Cina, așa că nu uita să completezi formularul de evaluare: https://forms.gle/zmqB4477wJPiXCaL6
După ce trimiți răspunsurile tale, întoarce-te la textul aferent acestei zile din capitolul Fuga.
Îți mulțumim că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!
Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit.
Marcu 14:50
Neputând să adoarmă, după acea seară plină de presentimente, băiatul se foiește în pat. Atunci când Învățătorul a sosit și l-a salutat, i s-a părut că este mai trist ca niciodată. Și-ar fi dorit să sărbătorească împreună cu El, alături de ucenicii Lui, acea cină de Paște, dar a trebuit să rămână cu familia în altă cameră.
Întâlnirea a fost aproape clandestină, deoarece, după spusele tatălui său, prietenii Învățătorului sunt îngrijorați de turnura pe care au luat-o lucrurile în rândul dușmanilor Săi. Convorbirile auzite în ultima vreme între noile prietene ale mamei sale l-au umplut de neliniște:
— Nu știm ce se poate întâmpla. Isus îi are pe unii împotriva Lui. Dar se întâmplă ceva și, deși doar o parte dintre cei din mulțime sunt suficient de tineri, de încrezători, de disperați sau de nesăbuiți pentru a-L aclama pe Yeshua, mulți sunt suficient de curioși să-L urmeze și să vadă ce se va întâmpla în continuare.
În urechile lui, încă răsună cuvintele pe care Iosif din Arimateea și Nicodim, înalți magistrați ai Sinedriului, spuneau că le-au auzit rostite de Caiafa, marele-preot:
— Este de preferat să piară un om decât să se piardă un oraș întreg.
Și mulți știu că Omul condamnat premeditat la moarte este tocmai Învățătorul, pe care el Îl admiră atât de mult. Ar fi fost liniștit să știe că în seara aceea avea să sărbătorească Paștele în camera de sus a casei lui. Totuși, văzând că era casa unui oficial roman, se gândise că este în siguranță acolo. Dar acum, după cină, l-a urmărit de la fereastra lui și L-a văzut ieșind cu capul în jos, ca și cum ar fi purtat o mare povară, înconjurat în tăcere de ucenici Săi, mergând primejdios spre Ghetsimani.
Băiatul nu mai suportă. Se apleacă din nou peste balcon și se asigură că aleea din spate este pustie. Și, înfășurându-se în cearșaf, așa cum fac romanii cu toga, coboară scările care duc spre curte, ascunzându-se în spatele zorelelor agățătoare.
Luna enormă, aflată în pleniluniu, coboară încet din zenit, făcând mai întunecate umbrele în care băiatul încearcă să se ascundă. Stelele licăresc în claritatea rece a nopții și pe drumul din apropiere nu mai răsună ecourile caravanelor. Din canalele de scurgere ale Templului, o miasmă vagă de sânge și de excremente ale nenumăratelor vite sacrificate în acea seară coboară alene. Taberele de pelerini dorm în tăcere, dar din uliță încă ajunge până la el un murmur de psalmi.
Cunoaște bine cărarea care coboară până la câmpuri, pustie la această oră, între garduri și chiparoși, până se înfundă în vechea livadă de măslini. Cândva a coborât-o, urmându-l pe Învățător, pentru a o însoți pe mama lui până în livada în care îi place să se retragă pentru a se ruga. Dintre crengile măslinilor, acum în floare, pătrunde hohotitul unei bufnițe.
Noaptea devine din ce în ce mai rece. Muntele Măslinilor strălucește cu o limpezime argintie sub luna plină. Chiar și stelele, goale și înfrigurate, tremură în întuneric.
Picioarele lui în sandalele ușoare se udă de prima rouă a ierbii. Tânărul recunoaște parfumul dulce al finicului strivit care crește pe marginile cărării, sub protecția malurilor abrupte.
Liniștea acestei nopți plină de prevestiri este sfâșiată de lătratul câinilor de la gospodăriile învecinate, iar băiatul se înspăimântă până și de trosnitul ramurilor care se rup în calea lui sau când îi lovesc fața. Pe colinele din împrejurimi, s-au stins ultimele focuri ale pelerinilor din corturi și un nor ușor de fum mirosind a seu, se ridică peste acoperișuri și se anină de crenelurile Templului, tivite în albastru.
Ajuns în grădină, tânărul scrutează întunericul, căutând prezența Învățătorului și a ucenicilor Săi în spatele tufișurilor și al rugilor. O caută între umbre de parcă ar fi pierdut-o sau de parcă s-ar teme să n-o piardă. Dar o tăcere neobișnuită domnește în Ghetsimani. Ciulindu-și urechile, crede că distinge un murmur printre copaci și trece tiptil împrejmuirea. Peste profilul cerului nopții întrezărește, în cele din urmă, o siluetă care înaintează singură spre un grup de bărbați care dorm pe mantiile lor. Învățătorul Se cutremură de tulburare în fața a ceea ce Îl așteaptă. Caută prezența prietenilor Lui și îi îmbrățișează suspinând.
— Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte. Am nevoie să vă rugați împreună cu Mine.
Marcu aproape că se târăște, zdrelindu-și mâinile și genunchii de pietre și de ciulini, pentru a se apropia mai mult de Învățător. Când Îl aude gemând, pieptul îi este străpuns de o împunsătură de durere și își apasă cearșaful mirosind a lavandă peste inimă, pentru a-i înăbuși zvâcnirile care îi răsună în tâmple și aproape că-l împiedică să audă.
Învățătorul Se îndepărtează din nou singur, copleșit, până când cade în genunchi, parcă plângând cu suspine. Tânărul Îl urmează înfiorat. Un nor pogorât, scăpat ca un monstru din adâncurile Gheenei, a orbit luna și a stins lumina nopții.