Ai terminat de citit capitolul Eliberarea, așa că nu uita să completezi formularul de evaluare: https://forms.gle/cNZxhF5FaxEfxP5d6
După ce trimiți răspunsurile tale, întoarce-te la textul aferent acestei zile din capitolul Furtuna.
Îți mulțumim că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!
Doamne, scapă-mă!
Matei 14:30
Amurgul colorează în nuanțe îngrijorătoare cerul înserării. Totul prevestește furtună. Briza obișnuită a mării, cadențată și binefăcătoare, s-a transformat într-o furtună devastatoare și capricioasă. Rafale de vânt se învârtejesc asmuțind marea din ce în ce mai agitată. În timp ce ucenicii se grăbesc să strângă pânzele, ca acestea să nu se rupă, întunecimea se năpustește peste noapte. Orizontul se acoperă cu nori încărcați și valurile lovesc cu furie din ce în ce mai mare șubreda corabie. Curând, fulgerele sfâșie cerul cu scânteieri amenințătoare. În mijlocul strălucirii fulgerelor și al bubuitului tunetelor, o furtună de o violență crescândă izbucnește peste lac. Barca firavă în care călătoresc ucenicii este tot mai hurducăită în mijlocul valurilor.
Tinerii, surprinși de furtună și tremurând de spaimă, strigă la Dumnezeu. Ca buni credincioși în religia părinților lor, încercând să se îndepărteze de cultul naturii, al vecinilor lor păgâni, ei Îl văd mai puțin pe Dumnezeu în forțele Sale benefice precum Îl văd în cele care îi fac să se cutremure de groază. Furtunile, cataclismele, ploile torențiale, cutremurele de pământ, deși rare în acele colțuri de lume, bântuie mințile înfricoșate ale acestor progenituri de sclavi. Pentru ei, puterea Divină nu se manifestă în providența ocrotitoare care își revarsă binecuvântările în ceea ce este mai bun pe pământ, răsplătindu-i cu darurile milostivirii sale, zi după zi, ci în turbionul neobișnuit.
Gândirea poporului lor, marcată de această concepție despre divin, afectează până și percepția lor asupra peisajului și a climei, cea atât de zgârcită cu ploaia. Pentru a iriga solul, locuitorii acestor regiuni aride nu au altă apă decât cea care cade din nori, de parcă aceleași elemente i-ar obliga să-și ridice ochii spre cer, amintindu-le că sunt dependenți de darurile lor pentru a supraviețui. De sus vine ploaia binefăcătoare care împrospătează câmpurile. Dar tot de acolo vine și grindina neașteptată care distruge recolta sau seceta prelungită care o pârjolește.
Deși Învățătorul explică atât de lămurit că Dumnezeu face să răsară soarele Său și peste cei răi, și peste cei buni și dă ploaie și peste cei drepți, și peste cei nedrepți, ucenicii au probleme în a asimila ideea unui Creator imparțial. Aproape fără să-și dea seama, încearcă să-L liniștească pe Domnul oștirilor ca pe un Dumnezeu puternic și gelos, cu siguranță binevoitor și bogat în îndurare, dar și în stare să devasteze și să distrugă, să facă să plouă torențial asupra bietei lor bărci până se va scufunda sau să facă vântul să bată în așa fel încât să-i oblige să vâslească până la mal. Adonai Shevaoth este un Dumnezeu puternic și înțelept, care are motivele Sale pentru a nu împiedica fulgerul să secere catargul care scârțâie sau naufragiul care distruge corabia. Dacă dreptatea Lui nu-i ferește pe ai Săi de accidente, boli, războaie și moarte este pentru că sunt convinși că toate nenorocirile existenței se încadrează într-un plan divin al cărui sens îl ignoră, dar în a cărui existență cred cu tot sufletul.
De aceea, Învățătorul insistă asupra faptului că Dumnezeu nu poate comite nedreptatea de a-i feri pe ai Săi de dezastre, într-o lume în care toți putem fi vinovați și victime ale nenorocirilor noastre. El vrea ca ei să învețe să trăiască într-o lume reală și, deocamdată, nedreaptă. Nu vrea să-i infantilizeze, încurajând lipsa lor de solidaritate cu umanitatea suferindă. El insistă asupra faptului că intervenția divină în favoarea copiilor Săi se exercită la un alt nivel. Tuturor ne-ar plăcea, doar pentru simplul fapt că suntem credincioși, să nu avem probleme. Totuși, furtunile îi afectează și pe cei mai buni copii ai lui Dumnezeu, deoarece El nu face părtinire.
Învățătorul a rămas pe țărm pentru a da drumul noroadelor. Uneori, simte nevoia să le ofere ucenicilor Săi spațiu, pentru a crește fără prezența Sa protectoare. Și El are nevoie să Se bucure în singurătate de momente de răgaz, de tihnă și de liniște. Când poate, Își ia timp pentru odihnă, pentru a reflecta, a medita și a Se ruga, pentru a Se întâlni cu Dumnezeu și cu Sine Însuși. Pentru acest motiv, în acea seară, le-a spus ucenicilor că vrea să rămână singur întru-un loc retras, în timp ce ei vor traversa în corabie lacul spre celălalt mal.
Moartea recentă a lui Ioan Botezătorul L-a afectat profund pe Învățător. Întrezărește, poate pentru prima dată cu tot realismul, soarta care îl așteaptă și pe El. Acum, că misiunea precursoare a tânărului profet s-a încheiat într-un mod atât de curajos din partea lui, dar și de crud din partea ucigașilor săi, decapitat de prostia unui rege capricios și de perfidia unei curtezane, Isus Se gândește la curajul de care vor avea nevoie El și ucenicii Săi pentru a-și îndeplini misiunea într-un mediu la fel de nestatornic și de periculos. De îndată ce El Își va împlini lucrarea, ei vor trebui să realizeze sarcina ambițioasă de a construi, persoană cu persoană, comunitatea noului popor al lui Dumnezeu, la care visează Învățătorul. Observându-i navigând în interiorul lacului în corabia care abia se întrezărește în întuneric sub strălucirea intermitentă a fulgerelor, Învățătorul Se gândește la cât de fragil este acel mic grup de ucenici ai Săi, în mijlocul imensității lumii.
În curând, va trebui să-Și ia rămas-bun de la ei. Ucenicii trebuie să învețe să-și conducă singuri corăbiile printre obstacole, să facă față mărilor agitate ale vieții și să traverseze în siguranță zonele de ceață sau de intemperii. Marea, cu furtunile și cu calmul ei, cu acel du-te-vino constant al valurilor, este o parabolă permanentă a realității vieții, a imprevizibilei instabilități sufletești, a propriilor noastre conflicte personale și a dezacordurilor relaționale. În același timp, această corabie fragilă, vulnerabilă, scuturată încoace și încolo, avansând împotriva vântului și a mareei, uneori purtată de curent sau aflată pe punctul de a naufragia este, de asemenea, o imagine realistă a vieții, zdruncinată de inclemențe neașteptate și de furtuni dureroase: depresii și intemperii personale, furtuni cu tunete în familie, vifornițe la locul de muncă, uragane afective, neguri spirituale. Cu corăbii atât de fragile ca ale noastre, nu este întotdeauna ușor să stăpânești cârma și să supraviețuiești nevătămat până când ajungi într-un port bun.
Înmulțirea minunată a pâinilor și a peștilor, pe care tocmai a înfăptuit-o, Îi amintește de miracolul manei din pustie, în acea perioadă probatorie a nașterii lui Israel, situată între două traversări decisive: trecerea Mării Roșii, care marchează ieșirea de neimaginat din sclavia Egiptului, și trecerea râului Iordan, care marchează intrarea mult visată în Canaanul promis, când israeliții încetează să mai rătăcească prin pustiu și primesc o țară. Ambele evenimente au fost pentru poporul evreu ca un fel de botez. Atât marea, cât și râul sunt, în aceeași măsură, atât bariere, cât și locuri de trecere, spații de viață și pericole de moarte. Cum să simbolizezi mai bine ruperea de trecut și începutul unei noi vieți decât prin traversarea unei porțiuni de mare sau a unui vad? Ființele omenești au nevoie de gesturi specifice care să se adreseze nu doar inteligenței sau voinței, ci și simțurilor noastre. Trebuie să trăim ceva care să rămână întipărit în memoria corpului nostru, pentru totdeauna. De aceea, Învățătorul a adoptat, ca ritual de intrare în poporul lui Dumnezeu ceremonia botezului, acea trecere personală prin ape, ca simbol vizibil al nașterii din nou.
Botezul reprezintă, în cadrul experienței cu Dumnezeu, o piatră de hotar culminantă. Dar trecerea prin apele încercării se poate repeta, într-un mod imprevizibil, de-a lungul întregii vieți.
Furtuna care se abate peste corabia prietenilor Săi începe să-L neliniștească pe Învățător. Din orice loc de plecare spre celălalt țărm al lacului, trecerea ar putea dura aproximativ trei ore pe vreme bună și mare liniștită, ajutați de briză. De data aceasta, târâți fără încetare spre mijlocul lacului, ucenicii ajung la a patra strajă a nopții fără să avanseze. Câțiva dintre ei sunt marinari încercați. Ca pescari experimentați, au făcut tot ceea ce le-a stat în putință pentru a rezista furtunii. Dar acum, doborâți de epuizare, sunt în pragul disperării.