Învățătorul acceptă, de fiecare dată când I se cere, sarcina solemnă de a comenta textul Scripturilor. Pentru cei care Îl ascultă, cuvintele Sale par să lumineze vechile și întunecatele oracole, aducând o lumină nouă asupra vechii revelații divine.
De la începutul slujirii Sale, Învățătorul Își asumă cu bucurie misiunea de a deschide ușa textelor biblice pentru un nou comentariu. Explicațiile Sale sunt atât de definitorii, încât ajunge chiar să afirme, după ce a citit pasajele profetice care îl vesteau pe Mesia:
— Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-ați auzit.
Femeia ascultă, fascinată, explicațiile noului Rabin, atât de inspiratoare, atât de diferite de predicile învechite ale cărturarilor. Învățăturile Lui îi fac bine, de parcă ar vorbi pentru ea.
Sensibil față de cei marginalizați, El are întotdeauna cuvinte de încurajare pentru săraci, pentru bolnavii cronic, pentru persoanele aflate în situații de dependență, pentru infirmi, pentru străinii respinși, pentru copiii neglijați și pentru femeile disprețuite. Spune mereu că Dumnezeu a creat lumea noastră minunată astfel încât toți să putem fi fericiți. Dar între egoismul unora și ideile diabolice adoptate de alții, am reușit să facem din această frumoasă planetă un loc foarte nefericit, mai ales pentru „nimenii” ca ea.
Deodată, femeia își dă seama că Învățătorul, de pe podiumul pe care Se află, o privește. Se cutremură, când simte că persoana ei nu trece neobservată privirii Sale iubitoare. Chiar dacă nimeni nu vrea să o vadă, El o vede.
Și este evident că vede, dincolo de malformația sa, toată amploarea durerii ei; privirea Lui revarsă compasiune față de acea biată victimă a nedreptăților vieții, de parcă i-ar citi pe față gemetele inimii.
Isus observă că această femeie gârbovă, care vine la sinagogă fără nicio obligație, Îi urmărește cuvintele cu un interes deosebit. Deformată, adusă de spate, ce o face să vină până acolo, din moment ce îi este atât de greu să meargă? Cu siguranță, caută compasiunea lui Dumnezeu într-o societate în care nu se bucură de înțelegerea oamenilor. Această femeie se refugiază în casa de rugăciune pentru că simte că Dumnezeu o poate ajuta. Și atunci când cineva Îl caută cu adevărat pe Dumnezeu, Isus îi iese întotdeauna în întâmpinare.
Învățătorul citește pe fețele celor prezenți că, pe lângă femeia infirmă, există și alți încovoiați, unii din cauza durerii, alții din cauza poverilor sau a remușcărilor. Îi vede pe unii care se simt „suciți”, în sensul că totul le merge rău. Sau învinși, depășiți de problemele lor, pe punctul de-a abandona. Împovărați sub sarcini care sunt prea grele și cărora abia le fac față. Predați în lupta lor, epuizați și fără putere. Copleșiți și confuzi de conflictele lor. Mortificați, simțindu-se atât victime, cât și cauză a durerii lor. Amărâți, lipsiți de curaj, neștiind ce să facă. Fiecare cu cocoașa sa, cu încărcătura sa pe spate, îndoit și torturat de propriii demoni, incapabil să-și ridice capul. Atunci, Învățătorul face ceva neobișnuit.
Întrerupe pentru o clipă desfășurarea serviciului de închinare, o privește din nou în ochi pe femeia gârbovă și o cheamă.
De pe estrada pe care se află, sprijinit pe amvonul unde are deschis sulul Scripturii, Isus îi cere femeii să se apropie de El. Deoarece pentru El ea este cineva! De aceea, pătrunde fără ezitare în viața ei ruinată, de „nimeni”, și o invită, chiar acolo, să facă un act de curaj, să ia o decizie simplă și să îndrăznească să fie ea însăși, indiferent de ce spun și gândesc oamenii din jurul ei.
Femeia tremură de emoție, în timp ce se ridică pentru a se prezenta, speriată și confuză, la invitația Învățătorului, care o cheamă să se așeze acolo unde vrea El să fie.
Și ea, parcă atrasă de un magnet puternic, decide, cu mult curaj, să răspundă chemării Sale neobișnuite, întrebându-se care o fi motivul.
— Dacă vrea să mă vindece, așa cum a făcut și cu alți betegi, de ce nu mă vindecă de la distanță? De ce mă face să trec prin spațiul rezervat bărbaților și să urc acolo unde este El, astfel încât toată lumea să mă vadă?
În timp ce se apropie, Isus îi spune, înaintea celor prezenți:
— Femeie, ești dezlegată de neputința ta.
În mod curios, Învățătorul evită să folosească cuvântul „boală” și, mai ales, cuvântul „posesie”. Pentru El, această femeie suferă de o „neputință”, sau de un „rău”, cum traduc alte versiuni, mai grav decât o simplă boală și chiar decât o influență supranaturală. Mai mult, aceasta este singura dată când vorbește despre „libertate” („dezlegare”) pentru a Se referi la o vindecare. În felul acesta, Își exprimă dorința ca femeia să fie liberă (și nu doar sănătoasă). Întrucât ceea ce are ea, acea stare de gârbovire, este ceva mult mai rău decât o boală. El vrea ca femeia să fie liberă de discriminarea și de complexele ei, de tot răul de care suferă.