Învățătorul este foarte atent. Nu este un lucru obișnuit să surprinzi un tânăr rugându-se. Tinerii sănătoși vor să treacă mai degrabă drept sceptici decât drept evlavioși. Și lui Isus Îi plac tinerii sinceri și curajoși, de aceea îi mărturisește un mic secret:
— Înainte să te cheme Filip, când erai sub smochin, te-am văzut. Mi-am dat seama imediat ce făceai.
Natanael se înroșește. Modestia îl împiedică să-și expună spiritualitatea. De asemenea, simte că inima lui nu poate ascunde nimic de privirea pătrunzătoare a Învățătorului. Îi este rușine de nechibzuința lui și de prejudecățile nefondate. Acum simte că prietenul său, Filip, ar putea avea dreptate.
Curând după aceea, după ce L-a observat mai îndeaproape pe Isus și a ascultat cuvintele Sale pătrunzătoare, o certitudine ciudată, parcă venită din cer, îi luminează mintea și îl îndeamnă să mărturisească:
— Tu trebuie să fii Fiul lui Dumnezeu, Regele așteptat al lui Israel.
Și Isus îi răspunde radiind, fericit că a găsit un ucenic cu un potențial atât de mare ca acesta:
— Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea. Vă promit că, de acum încolo, dacă știți cum să priviți, veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu urcând și coborând asupra noastră.
Ceea ce echivalează cu a spune: „Prezența Mea vă va pune în contact direct cu Cerul.”
— Vă aduceți aminte de povestea tatălui nostru Iacov? Fugind de amenințările fratelui său, s-a trezit pierdut într-o țară străină, copleșit de neliniște, departe de tot ceea ce iubea. Dar Dumnezeu era acolo, cu el, în mijlocul singurătății lui, pentru că El nu ne părăsește niciodată. Te asigur că astăzi, aici, lângă acest smochin, dacă ți s-ar fi deschis ochii credinței, ai putea vedea, de asemenea, cerul deschis și o cale directă care ne conduce spre tronul universului. Dacă deschideți bine ochii sufletului, „veți vedea că cerurile sunt deschise și că nu se vor închide niciodată”. Orice loc în care este căutat Dumnezeu este un Betel, „casa lui Dumnezeu și poarta cerurilor”.
Natanael, la fel ca Iacov în fuga sa, crede că s-a trezit din toropeala unui vis la o nouă realitate în care divinul, ceea ce pare cel mai inaccesibil, a devenit, datorită Învățătorului, la distanță de o bătaie de inimă. Ecoul cuvintelor fugarului patriarh răsună în interiorul lui:
— Cu adevărat, Domnul este în locul acesta și eu nu am știut.
Și își spune, fără să rostească, ceea ce și-au spus lor înșiși mulți alții dintre cei descoperiți de El: „Hristos m-a văzut sub smochin. Știe mult mai mult despre mine decât eu însumi, mult mai mult decât poate descoperi vreodată psihanaliza.”
Învățătorul are o abilitate rară, aceea de a vedea dincolo de aparențe, de a detecta prezența divinului în om și a cerescului în cotidian. Cu El înveți să vezi lucrurile vechi cu ochi noi și să nu mai privești lucrurile noi cu aceiași ochi vechi. Capacitatea Lui neobișnuită de a iubi Îi permite să întrevadă fluturi strălucitori în cele mai urâte omizi și sfinți admirabili în păcătoșii nevrednici. Pentru că a iubi cu adevărat „înseamnă să vezi frumusețea care există în inima altei persoane”.
Există învățători care predau îndrumându-și elevii ca pe cai: pas cu pas. Majoritatea dintre noi avem nevoie să fim orientați astfel, respectându-ni-se ritmul. Există alții care predau potențând ceea ce găsesc bun în discipol, încurajându-l să avanseze și să crească, pentru că toți învățăm mai bine atunci când suntem încurajați. Noul Învățător învață în ambele moduri: stimulând pașii tuturor și motivându-i pe toți, încurajând cu sinceritate orice progres.
Învățătorul este capabil, de asemenea, să înțeleagă visurile potențialilor săi ucenici. De aceea, poate să-i viseze așa cum nu sunt încă și poate să-Și imagineze realitatea în care ei se pot transforma. El știe că ființa umană crește atunci când știe că cineva își face visuri pentru ea.
Astfel, acești tineri, la fel ca mulți alții care vor veni mai târziu, împărtășind între ei noile perspective pe care întâlnirea cu Isus le aduce în viața lor, extind invitația de a-L urma și fac să crească, treptat, micul lor grup de ucenici. Cu astfel de purtători de cuvânt entuziaști, lucrarea insolitului Învățător se răspândește, acceptând bărbați și femei așa cum sunt, acolo unde sunt, și transformându-i, puțin câte puțin, în ființe noi, pline de posibilități incredibile.
La fel ca Natanael, fiecare avem propriile noastre criterii, unele dintre ele false. Ne este greu să înțelegem că Dumnezeu propune căi diferite de cele pe care le cunoaștem. De aceea, Învățătorul îi deconcertează, cu aparenta Lui simplitate, de la felul lor de a așeza lucrurile.
Cu toții avem tendința să admirăm ceea este extraordinar, marile realizări ale omenirii, marile personaje ale istoriei. În același timp, deoarece este evident că nu toți putem fi primii în toate, și foarte puțini pot face ca iluziile lor de măreție să devină realitate, cei mai mulți dintre noi ne autocondamnăm incluzându-ne în categoria „grămezii”. Această realitate pare să fi activat, în nenumărați oameni, mecanisme de apărare care îi rețin în ceea ce clasicii numeau aurea mediocritas și care ar putea fi tradus ca „apologia acceptabilului”.
În toate societățile, dificultățile economice, ignoranța, nedreptățile vieții, dificultatea de a studia anumite profesii sau de a găsi un loc de muncă interesant subminează optimismul natural al copilăriei și idealismul adolescenței. Pe măsură ce tinerețea trece și viața adultă devine mai complicată, circumstanțele îi conduc pe cei descurajați spre evadare, resemnare sau inhibare, producând, adesea, vieți rutinare, conformiste, dezamăgite, sortite eșecului.
Dintotdeauna, mulți dintre tineri își pierd repede ambițiile cele mai legitime, atât în domeniul studiilor, al muncii sau al succesului personal, cât și în domeniul spiritual, al idealurilor și al valorilor. În toate sectoarele vieții, inerția dominantă este mulțumirea cu rezultate mediocre sau justificarea lor. Nu dau dovadă de dedicare, nu îndrăznesc să încerce nimic nou, și aceasta din comoditate, de frica efortului sau de teama ridicolului, complăcându-se să oscileze între improvizație și descurajare, deși mulți ar putea realiza o realitate extrem de motivantă doar cu puțin efort și cu mai multă voință.
Prin aceasta Se deosebește Isus de ceilalți învățători. Este adevărat că predică un stil de viață simplu și modest, dar trezește aspirații înalte și învață o filozofie profundă a existenței. Persoana Lui iradiază „o putere ascunsă, dar care nu poate să fie în totul acoperită”. Chiar și dușmanii Săi trebuie să recunoască faptul că „niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta”.