Ai terminat de citit capitolul Întâlnirea, așa că nu uita să completezi formularul de evaluare: https://forms.gle/KGupXP4dRA2YChhL6
După ce trimiți răspunsurile tale, întoarce-te la textul aferent acestei zile din capitolul Invitația.
Îți mulțumim că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!
… Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.
Ioan 1:50
Călătorii ajung la Betsaida cu sentimente împărțite. Pe de o parte, sunt fericiți că se întorc acasă. Pe de altă parte, le este greu să se despartă de Învățător, care Își continuă drumul spre Galileea. Împărtășirea timpului cu El a fost o experiență de neuitat, pe care ar dori să o prelungească. Vor reuși oare să-L determine să rămână cu ei, chiar dacă ar fi doar pentru o zi?
Satul îi întâmpină cu îmbrățișarea sa dezinvoltă, cuibărit între lac și dealul pietros, spuzit de cătune și câmpuri mărunte. Printre pârloage, se remarcă unele semănături de un verde fraged. O seamă de chiparoși negri, câțiva roșcovi răsuciți și numeroase tufe de rodii înconjoară terasele. În pacea dimineții, loviturile de sapă ale țăranilor răsună ascuțit între straturi și canalele de apă, ținând ritmul cu hărmălaia pescărușilor.
Călătorii se opresc o clipă în primele livezi ca să bea apă dintr-o fântână veche, cu roată. Se grăbesc să-L prezinte pe Învățător familiilor lor.
Galileeanul este un partener de călătorie captivant. Un spirit liber. Noii Săi ucenici sunt dezorientați de imprevizibilitatea acțiunilor și a spuselor Sale. Modul Său personal de învățare, spre deosebire de cel al învățătorilor din țara Sa, este atât de deschis și de nou, încât fiecare propunere a Lui pare o provocare și chiar un act de protest. Dar, pentru El, libertatea nu este posibilitatea de a acționa după bunul plac, ci posibilitatea de a alege ce este mai bun.
Învățătorul nu aspiră la nimic mai prejos decât să schimbe lumea, transformând oamenii unul câte unul, ca și cum ar încerca să producă un nou tip de ființă umană. Cu toate acestea, nu este nici visător, nici nebun: este la fel de realist ca viața însăși. De aceea le insuflă ucenicilor Săi nedumeriți, pe lângă uimire, încredere și respect.
Prin fiecare cuvânt, El arată clar că a da lecții nu este același lucru cu a fi Învățător. Cărturarii din jurul Său vor întotdeauna să predea; cu El ca Învățător, fiecare dorește întotdeauna să învețe.
Îi surprinde faptul că acceptă ucenici atât de nepregătiți cum sunt ei. Dă de înțeles că „în sufletul unui ignorant există întotdeauna loc pentru o idee măreață”. De aceea, nu Se încrede în cărturarii aroganți, care sunt atât de impregnați de propriile cunoștințe, încât sunt incapabili să învețe ceva nou. Le reproșează că, având cheia cunoașterii, care poate să deschidă ușa Împărăției lui Dumnezeu, nici nu știu cum să o utilizeze, nici nu-i lasă pe alții să o folosească.
De la început, a precizat lămurit că nu este nevoie de spații rezervate pentru a predai lecții sau pentru a-L întâlni pe Dumnezeu. Îi învață oricând și îi face să se simtă aproape de cer chiar acolo unde se află, fie pe drum, fie sub palmierii unei grădini, printre migdali și măslini sau în mijlocul muntelui.
În drumul spre acasă, Andrei și Ioan își exprimă dorința arzătoare de a-L urma cu normă întreagă pe Învățătorul atât de special.
Școala Sa este una cu intrare liberă, deschisă tuturor. Fără săli de clasă sau orar, pentru că în ea se învață mereu și oriunde. Fără alte manuale decât Revelația divină și universul infinit. Fără mai multe examinări și teste decât cele pe care le presupune existența. Și fără o diplomă finală, pentru că școala vieții nu are ceremonie de absolvire.
Entuziasmul acestor ucenici este atât de mare, încât nu încetează să împărtășească descoperirea lor cu familia și cu prietenii. Impresionați de personalitatea Învățătorului, dornici să învețe în continuare de la El, acești tineri neobosiți jubilează față de ceea ce au descoperit în primele lor lecții. Andrei îi transmite bucuria fratelui său Simon și I-l prezintă lui Isus. Vestea se răspândește de la unul la altul și în felul acesta îl întâlnește Isus pe Filip.
La scurt timp după ce îl vede, cu acea privire care pătrunde mult mai profund decât ochii, îi spune:
— Vino după Mine!
Isus pare să nu vadă oamenii așa cum sunt, ci așa cum pot deveni.
Noul ucenic, fascinat de Călăuza sa, aleargă în căutarea prietenului său Natanael, pentru a-i împărtăși bucuria descoperirii. Cu inima bătându-i de emoție, îi comunică vestea:
— Cred că L-am găsit pe Mesia. Acest Învățător nu este un rabin oarecare.
Nerăbdător și dornic ca prietenul său să-L cunoască pe noul Învățător, Filip rezumă într-o singură frază esența tuturor conversațiilor pe care le-au purtat împreună despre Eliberatorul așteptat:
— Trebuie să fie Trimisul lui Dumnezeu, Cel făgăduit de profeți. Numele Lui este Isus, adică „Mântuitor”, deși oamenii Îl cunosc drept „Nazarineanul”, pentru că este fiul lui Iosif, tâmplarul din Nazaret.
Dar prietenul său Natanael, cu franchețea lui neaoșă, răspunde cu o zeflemea neîncrezătoare:
— Un alt Mesia? Nu crezi că avem deja destule dezamăgiri? Și, în plus, poate ieși ceva bun din Nazaret? Cum poți crede într-un „Mântuitor” galileean? Caută în Scriptură și vei vedea că din Galileea nu s-a ridicat niciun proroc.
Natanael este un idealist, dedicat și serios. Dar chiar și cei mai buni credincioși au prejudecăți și riscă să greșească.
Pe Filip îl dor îndoielile prietenului său, dar nu are argumente prin care să i le risipească. Pentru că ține foarte mult la Natanael, nu intră în dispută cu el pe această temă. Convins de adevărul său, recurge la singurul raționament de necontestat, același pe care Învățătorul îl folosise cu primii Săi ucenici și care, de atunci, a fost principalul argument al campaniei Sale de recrutare:
— Vino și vezi! Ieși de sub smochinul tău și urmează-mă până la El! Convinge-te tu însuți!
Natanael îl urmează cu reținere.
Când Natanael se află în fața lui Isus, este dezamăgit. Înfățișarea și îmbrăcămintea tânărului rabin nu se potrivesc deloc cu ideea pe care el și-o făcuse despre un personaj atât de important ca Mesia. Ba chiar îi este greu să vadă în El un Învățător demn de încredere. Nu vede decât un simplu călător, îmbrăcat ca și ei, în hainele umile ale săracilor.
Dar când Isus îl observă pe Natanael care se apropie cu reținere, afișând scepticism și autosuficiență, îi spune cu un zâmbet provocator:
— Ei bine, dacă ție nu ți-e clar că Eu aș putea fi măcar un bun evreu, Eu te văd cu adevărat un israelit în care nu este niciun vicleșug.
Este ca și cum ai spune:
— Îmi plac sinceritatea și franchețea ta, dar nu te încrede prea mult în aparențe.
Surprins de aceste cuvinte, Natanael exclamă:
— De unde mă cunoști?