Ai terminat de citit capitolul Ispitirea, așa că nu uita să completezi formularul de evaluare: https://forms.gle/UUZA9B2eNrEsUZLq6
După ce trimiți răspunsurile tale, întoarce-te la textul aferent acestei zile din capitolul Întâlnirea.
Îți mulțumim că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!
Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos.
1 Corinteni 11:1
Liniștea serii coboară peste povârnișul văii. Umbrele își revarsă îmbrățișarea peste răscrucea vadului și urcă domol pe versanții abrupți. Scârțâitul cicadelor începe să se stingă iar din iazuri; din spatele leandrilor înfloriți, orăcăitul broaștelor se înalță în tonuri clare.
Încetul cu încetul, behăiturile tremurânde ale turmelor care se retrag la stânele lor se îndepărtează tot mai mult. Din tufișurile de muri și de mirți vin zumzete de albine, ocupate cu rămășițele dulci ale ultimelor fructe de pădure. Jos, dincolo de murmurul stufărișului și al zăvoiului plin de papirus și de trestie, șerpuiește Iordanul, mâlos și verde.
Doi tineri așteaptă nerăbdători, la răscrucea drumului, sub răcoarea firavă a sălciilor.
Au ajuns în acest loc mistic urmându-i pe mulți alți căutători ai lui Dumnezeu. S-ar părea că, în adâncul acestei depresiuni impregnate de istorie, cea mai profundă din lume, în golul lăsat de orașele lovite de focul divin, doare mai mult îndepărtarea de cer și, în consecință, se simte mai pregnant nostalgia apropierii de el.
Din observatorul lor precar, călătorii pot vedea, cățărată pe ultima stâncă a deșertului, mănăstirea pe care esenienii au construit-o acolo, cu fața către Marea Moartă, pentru a păstra întotdeauna, în văzul călugărilor, efectele blestemate ale păcatului și pentru a se îndepărta de el prin ritualurile lor ascetice.
Dacă Andrei și prietenul său s-ar hotărî, ar putea să bată la poarta mănăstirii în acea după-amiază și să ceară să se alăture comunității, cedând proaspetelor tentații. Un novice de aceeași vârstă cu ei, înfășurat cu mândrie în tunica sa albă, le preamărise, cu o încruntare aspră și o căutătură învăpăiată, virtuțile purificatoare ale spiritualității monahale:
— Pentru a scăpa de rău trebuie să ne retragem din lume. Nu există mântuire posibilă în Israel. Nu ascultați clerul său apostat: vă înșală. Noi suntem rămășița credincioasă, cei care trăim sfințenia pe care judecata divină o cere. Adevărul nu îl au învățătorii voștri corupți. Doar Dreptul Învățător îl predă. Păstrarea preceptelor Sale este singura modalitate de a intra în Împărăția lui Dumnezeu.
Tânărul părea foarte convins. Dar în Împărăția lui Dumnezeu se poate ajunge doar renunțând la riscurile vieții în societate? A fugi de pericol nu este un act de lașitate? Prietenii lor, zeloții, cu care se întâlneau uneori în clandestinitate, aproape insistau în aspectul contrar:
— Noi trebuie să impunem și să construim Împărăția lui Dumnezeu rupând, după cum este nevoie, jugul opresorului idolatru. Trebuie să luptăm cu propriile noastre mâini, cu toată puterea noastră și chiar cu sângele nostru, dacă este necesar, împotriva dușmanilor Dumnezeului Oștirilor, dacă vrem ca Mesia să vină și să ne elibereze de Roma și de toate relele.
Prietenii lor zeloți erau, de asemenea, foarte sinceri și fanatici, dar curajoși până la sacrificiu. Unul dintre ei murise ca martir, crucificat ca terorist, cu puțin timp în urmă.
Pe cine să urmeze? Aceasta este marea întrebare care chinuie mințile idealiste ale tinerilor călători. Ce cale duce la mântuire? Cea a luptei până la moarte împotriva adversarilor lui Dumnezeu sau cea a izolării de lume?
— Dilemă stupidă, spun cu semeție saducheii. Cerul este doar pentru Dumnezeu. Pentru muritori, nu există altă „împărăție” decât ce pot prinde acum cu mâinile lor. Cel Atotputernic împarte binecuvântări și pedepse în această viață pentru că nu există alta. Recompensează sau sancționează conform voinței Sale suverane, fără ca noi să știm în orice moment motivul deciziilor Sale.
La care fariseii argumentează:
— Erezie gravă. Tora lasă de înțeles foarte clar calea de urmat: Dumnezeu mântuiește prin respectarea Legii Sale. Dreptatea divină se va revela inexorabil în judecata viitoare asupra conduitei tale din această viață. Faptele tale te salvează sau te condamnă. După moartea inevitabilă, Judecătorul suprem decide dacă balanța faptelor tale bune, a rugăciunilor, a posturilor și a milosteniilor tale depășește greutatea păcatelor tale.
Dezorientați, la această răscruce de drumuri, tinerii nu știu în ce direcție să meargă. De aceea au călătorit de departe până aici, la vadul Betabara, conduși de nedumerirea lor și de setea lor de absolut, pentru a-l asculta personal pe noul profet. Împinși de mesajul lui, au răspuns chemării:
— Pocăiți-vă, pentru că Împărăția cerurilor este aproape, și arătați prin roadele voastre convertirea inimii! Lăsați-L pe Dumnezeu să vă curețe de trecutul vostru, pentru a renaște, prin botez, la o viață nouă. Doar Dumnezeu ne poate salva de noi înșine și ne poate transforma prin puterea Lui. Eu vă botez cu apă, pentru a marca nașterea din nou, dar Cel care vine după mine este Cel care vă poate cufunda în atmosfera Duhului.
Chiar de pe buzele lui au auzit-o. Pentru a-și potoli setea spirituală, călătorii neobosiți trebuie să urmeze cursul după un nou ghid, iar acesta nu este Botezătorul.
— Ești tu Mesia cel așteptat? îl întrebaseră oponenții săi.
— Nu, nu sunt. Eu sunt doar o voce care strigă în pustie pentru a-I pregăti calea. Învățătorul care va veni este Călăuzitorul vostru. Mai mult decât atât, este Mielul lui Dumnezeu care fusese vestit, Singurul în stare să salveze lumea de păcatele ei și să deschidă tuturor porțile cerului.
Indiciul nu pare foarte clar, dar călătorii știu deja că soluția pentru ceea ce caută nu este acolo, în Vadul Iordanului, nici în chiliile din Qumran, nici în Templul din Ierusalim, nici în pichetele asasinilor, nici în sălile de clasă ale învățătorilor Legii. Calea de urmat va fi marcată de Mântuitorul promis.
Neliniștea lor se aprinde atunci când profetul le semnalează în depărtare, cu dreapta lui uscățivă, un Călător care coboară versantul muntelui:
— În sfârșit, uite că vine. Este El. Urmați-L oriunde vă conduce!
Copleșiți de emoție, tinerii Îi taie calea, nerăbdători să-L întâlnească. Acel Om, care se apropie fluierând, cu fața ascuțită, arsă de soare, este Învățătorul pe care trebuie să-L urmeze.
Dar pelerinul nu știe că este așteptat și Își continuă drumul, fără să Se oprească.