Ai terminat de citit capitolul Pe înserate, așa că nu uita să completezi formularul de evaluare: https://forms.gle/txmK31bmHV3ed46w5
După ce trimiți răspunsurile tale, întoarce-te la textul aferent acestei zile din ultimul capitol al cărții Întâlniri - Între prieteni.
Îți mulțumim că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!
Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine...
Ioan 14:3
Vestea se răspândise cu repeziciunea unui fulger. Era ceva de necrezut, dar ei ştiau că este adevărat. Şi nu pentru că ar fi dorit cu ardoare să fie aşa, după cum pretindeau cei care nu credeau, ci pentru că oricine L-ar fi cunoscut cu adevărat ar fi ştiut că trebuie să fie aşa. Isus nu era un produs al imaginaţiei lor; era cea mai autentică realitate. Înviase şi trăia veşnic.
De aceea se întâlniseră în noaptea aceea, în intimitatea camerei de sus, adunaţi în aşteptare, prietenii şi urmaşii Săi, sfidând persecuţia decretată împotriva lor de către aceia care nu doreau ca mărturia Lui să fi fost adevărată şi care continuau să caute argumente şi să pună gărzi în faţa unui mormânt gol.
Cu toţii se aflau acolo pentru că, într-o zi din viaţa lor, după ce pentru prima dată Se făcuse cunoscut oamenilor la Iordan, Îl întâlniseră. Ceea ce îi unea în realitate era prietenia cu Isus. Ţărani, pescari, meşteşugari, gospodine, funcţionari, medici, militari, muncitori, cerşetori, străini. Bogaţi şi săraci. Tineri şi bătrâni. Femei şi bărbaţi. Toţi împreună.
Acolo se afla Iosif din Arimateea împreună cu alţi aristocraţi, preoţi şi intelectuali farisei, excluşi din Sinedriu, excomunicaţi din cauză că au îmbrăţişat noua sectă, decişi să-şi exercite influenţa şi talentele pentru o cauză comună cu apostolii Nazarineanului.
Acolo se afla un centurion roman şi mai mulţi soldaţi care depuseseră armele pentru a se înrola în lupta pentru pace.
Acolo se afla Simon, împreună cu alţi terorişti care reuşiseră să se salveze de închisoare şi de atentate, militând acum, cu mai mult curaj ca niciodată, nu pentru ideile lor patriotice, revoluţionare, ci pentru o libertate fără frontiere şi fără caste, mai amplă decât toate celelalte libertăţi.
Acolo se afla şi Matei, fost colector de impozite, cu tovarăşii lui bancheri, preocupaţi acum nu pentru a-şi mări avuţia, ci pentru a o împărţi şi a-şi convinge foştii clienţi că cea mai rentabilă investiţie este în tezaurul cerului, unde dobânda este asigurată pentru totdeauna.
Acolo se afla, de asemenea, Magdalena, împreună cu alte foste prostituate faimoase, aproape de nerecunoscut, libere şi trăind acum pentru un alt fel de dragoste.
Se aflau acolo chiar şi nişte esenieni, expulzaţi din mânăstirile lor, din cauză că înţeleseseră că Dumnezeu preferă viaţa în locul oricărei forme de mortificare şi părtăşia, în locul oricărei forme de izolare.
Cu toţii se aflau acolo, atât de diferiţi între ei şi totuşi atât de uniţi, pentru că, într-o zi din viaţa lor, avuseseră parte de o mare întâlnire.
Isus îi găsise pentru că ştia să vadă şi să audă. Pentru că, în spatele machiajului strident al unei femei de stradă, a intuit un strigăt de ajutor faţă de care nu a vrut să rămână nepăsător. Pentru că, în spatele argumentelor încăpăţânate ale unui doctor al Legii, a intuit o nesiguranţă profundă şi o dorinţă sinceră de a descoperi adevărul. Pentru că, în tremurul unui om cocoţat într-un copac, a perceput setea spirituală a unui marginalizat care nu mai putea să îndure singurătatea. Pentru că, în reproşurile iritante ale Martei, a ştiut să întrevadă o enormă nevoie de a fi acceptată şi de a găsi o scară de valori coerentă. Pentru că, în spatele curiozităţii intelectuale a unui tânăr elegant, a descoperit neliniştea unei fiinţe neîmplinite, frământată de conflictul dintre interesele sale egoiste şi setea sa după ideal.
Ce s-ar fi întâmplat cu fiecare dintre ei dacă nu L-ar fi întâlnit pe Isus? Ce s-ar fi întâmplat cu Maria Magdalena din Betania? Ar fi fost omorâtă cu pietre de lumea „decentă” din sat sau ar fi terminat într-un bordel, murind în mizeria uitării ori afectată de vreo boală fatală?
Ce s-ar fi întâmplat cu Gadareanul şi cu ceilalţi demonizaţi dacă nu ar fi fost eliberaţi din infernul posedării? Cât timp ar fi fost torturaţi de exorcişti, ajungându-se până la o vânătoare de vrăjitoare care, odată cu arderea pe rug, le-ar fi adus eliberarea finală?
Ce s-ar fi întâmplat cu credinţa şi cu echilibrul tatălui surdomutului, în faţa suferinţei fără leac a unui fiu bolnav?
Ce s-ar fi ales de Nicodim şi de grupul lui dacă n-ar fi găsit, în noaptea căutării, cheia descifrării Scripturilor şi adevăratul sens al religiei? Şi-ar fi păstrat credinţa sau ar fi continuat cu lectura politică a Bibliei, aşteptând soluţia tuturor problemelor umane în dictatura finală a unui
supermesia militar?
Ce s-ar fi întâmplat cu Zacheu, şeful vameşilor, dacă n-ar fi descoperit secretul fericirii? Cât timp ar mai fi înşelat Fiscul şi i-ar mai fi stors pe clienţi, răzbunându-se pentru amărăciunea frustrării sale?
În sfârşit, ce s-ar fi întâmplat cu Ioan, cu Andrei, cu Cleopa şi tovarăşul său şi cu ceilalţi tineri, bogaţi sau săraci, dacă nu ar fi găsit în Isus sensul existenţei lor?
Nimeni n-ar putea spune. Nici măcar ei înşişi. Ce importanţă mai avea acum, când Isus venise în întâmpinarea lor şi dăduse vieţilor lor un nou sens?
Şi nimeni n-ar putea spune nici cum ajunsese Isus, încă o dată, în acea mansardă încărcată de amintiri. La urma urmelor, ce importanţă mai avea? Ceea ce conta era că Isus Se afla acolo cu ei. Şi dacă acesta era o minune, oare nu era o minune şi mai mare că ei se aflau acolo, cu El?
Dar cel mai minunat este faptul că acea ultimă întâlnire cu prietenii Săi ne cuprinde şi pe noi. Pentru că Isus le-a încredinţat misiunea să împartă cu toţi oamenii ceea ce au învăţat la întâlnirile cu El. Şi să ne spună, de asemenea, să-L aşteptăm, pentru că Se va întoarce.
O veste atât de mare nu putea să rămână uitată în memoria prietenilor lui Isus sau în documentele prăfuite ale vreunei arhive. Plini de bucurie şi nerăbdare, alergau să răspândească vestea în cele patru colţuri. Unii în gura mare, alţii prin scris, iar alţii cu preţul vieţii.
Acei bărbaţi şi femei, nici mai credincioşi, nici mai dotaţi decât noi, urmau să sfideze toate riscurile, pentru a ne vorbi de Isus, mânaţi de certitudinea că El Îşi va împlini promisiunea.
El S-a dus, lăsând larg deschisă poarta speranţei, insistând că trebuie să fie menţinută mereu deschisă. Fără multe explicaţii, aşa cum Îi era obiceiul, lăsând să se înţeleagă că Îl interesează mai mult să fie aşteptat decât înţeles. În loc să ne îndemne să privim înapoi, făcându-ne tributari unui trecut de fiecare dată tot mai îndepărtat, a preferat să ne invite să scrutăm orizontul, uniţi în aşteptarea marii zile, de fiecare dată tot mai aproape, în care ne va reuni într-o mare întâlnire de prieteni ce nu va avea sfârşit.
Uniţi, pentru că acolo unde omenirea tinde să instaleze caste, categorii şi ierarhii, El doreşte doar prieteni. Pentru că acolo unde trecerea timpului dă naştere la tradiţii, instituţii şi sisteme, El preferă să menţină un corp, o comunitate şi o familie. Pentru că acolo unde noi suntem predispuşi să aruncăm harpoanele noastre rivale, El ar dori să arunce un singur năvod. Pentru că acolo unde noi suntem tentaţi să lăsăm lucrarea pe seama preoţilor şi a învăţătorilor, El preferă mult mai mult mărturia noastră directă.
Isus a dorit acest lucru, ştiind că, fără intervenţia noastră personală, întâlnirilor din Evanghelie le-ar lipsi mereu emoţia transmiterii în direct. De aceea ne-a lăsat în grijă să le dăm de fiecare dată, voce, inimă şi suflare.
Ultima pagină a Evangheliei va rămâne neterminată atâta timp cât îi va lipsi întâlnirea cu tine.