Ai terminat de citit capitolul Sub coloane, așa că nu uita să completezi formularul de evaluare: https://forms.gle/1MQMgmCaw45n3GRbA
După ce trimiți răspunsurile tale, întoarce-te la textul aferent acestei zile din capitolul Pe înserate.
Îți mulțumim că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!
Rămâi cu noi.
Luca 24:29
Sărbătoarea avusese un sfârşit amar. Se apropia noaptea de duminică. Obosiţi şi tăcuţi, doi călători se întorceau acasă. Printre frânturi de conversaţie întretăiată de propoziţii neterminate, suspine şi tăceri, răzbătea violent realitatea unui fapt insuportabil pe care nu reuşeau nici să-l articuleze, nici să-l ţină sub tăcere.
În drum spre Emaus, Cleopa şi prietenul său nu-şi puteau alunga din minte moartea brutală a iubitului lor Învăţător din după-amiaza zilei de vineri. Ultimele Sale cuvinte, arestarea Sa, condamnarea, tortura şi acel final atroce de la cruce…
Mult mai dureros decât indignarea în faţa morţii unui nevinovat, decât pierderea unei fiinţe dragi, decât teama de a sfârşi şi ei fiind judecaţi era sentimentul de a-şi fi pierdut, dintr-odată, credinţa şi speranţa. Tot ceea ce dăduse sens vieţii lor rămânea în urmă, îngropat sub o lespede dintr-un mic cimitir.
Mai surprinzător decât viaţa acelui Nazarinean fusese deznodământul Său neaşteptat. Dacă învăţăturile Lui dărâmaseră toate dogmele, crucificarea tocmai sfârşise prin a le da peste cap. Acea moarte nu intra în niciun calcul imaginabil. Ei aşteptau un rege invincibil, nu o biată victimă, un martir al iertării.
Acel final, pe cât de infam pe atât de absurd, fără rezistenţă şi fără glorie, nu-l puteau înţelege. Ca trimisul lui Dumnezeu să fie umil, binevoitor cu femeile şi copiii, prieten al celor săraci şi amabil cu duşmanii, cu chiu cu vai putea fi acceptat. Dar ca eliberatorul lui Israel să nu fie capabil să Se elibereze pe Sine însuşi, ca salvatorul să nu facă nimic pentru a se salva, ca Mesia cel promis să fie asasinat ca unul dintre cei mai infami criminali, ca regele aşteptat pentru a elibera poporul de sub jugul duşman să fie executat chiar de romani era deja prea mult ca să mai fie de crezut. Dacă Dumnezeu exista, dacă Lui îi păsa de Israel, atunci era imposibil să consimtă o asemenea cruzime cu Isus din Nazaret.
Fără îndoială că se înşelaseră. Fusese doar o iluzie. O insuportabilă amăgire... Iar acum, când totul se terminase, se întorceau la realitatea lor fără niciun viitor, la golul de dinainte, cu pasul obosit al cuiva care nu mai are forţa să continue, nici grabă să ajungă, pentru că nu vede nimic înaintea lui...
Dintr-odată, o a treia umbră apare pe drum. Un călător singuratic îi ajunge şi li se alătură în călătorie. Străinul nu li se pare cu totul necunoscut, deşi ar fi incapabili să precizeze de ce.
Imediat le câştigă încrederea şi, în modul cel mai natural, îi întreabă:
— Despre ce vorbeaţi, de păreţi aşa de trişti?
Incapabili să vorbească despre altceva, Îl pun la curent cu evenimentele care-i tulbură atât de mult. Noul tovarăş se lasă informat chiar cu riscul de a fi catalogat:
— Tu eşti singurul care a trecut prin Ierusalim şi n-a aflat ce s-a întâmplat în aceste zile în oraş?
Aceşti oameni necăjiţi au multe de povestit. Străinul le ascultă atent povestea. Parcă le înţelege suferinţa, căci nu zice nimic.
Călătorii Îi povestesc câte ceva din durerea şi adevărul amar care îi frământă. Vorbesc despre Isus, admirabilul lor Învăţător, „un profet puternic în cuvinte şi fapte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea poporului”, cum preoţii L-au dat spre condamnare şi moarte, cum L-au crucificat... şi cum a fost îngropat în acel mormânt străin.
— Astăzi se împlinesc deja trei zile...
Timpul are o teribilă putere de eroziune. Trei zile sunt suficiente pentru a submina convingerile şi siguranţa acestor oameni ai credinţei. Dispariţia cadavrului, complicată de ipoteza incredibilă a unei minuni, le-a adâncit şi mai mult confuzia.
— Câteva femei din grupul nostru s-au dus dimineaţă foarte devreme la mormânt şi s-au întors povestind că nişte îngeri le spuseseră că Isus era viu. Unii dintre ai noştri s-au dus imediat şi au găsit mormântul gol, aşa cum au zis femeile. Trupul nu mai era acolo...
De la dureroasa descriere a faptelor, trec la şi mai chinuitoarea confesiune personală:
— Noi am sperat că El va fi eliberatorul Israelului...
Călătorul a aşteptat acel moment, în care inimile sfâşiate să se deschidă încetul cu încetul, fără rezerve, lăsând să se vadă iluziile, frustrarea şi întrebările fără răspuns.
Când tovarăşii săi au terminat tot ce au avut de spus, când i-a simţit deznădăjduiţi şi înfrânţi, Străinul a ştiut că nu le-a mai rămas altceva de făcut decât să asculte. După veştile rele de moarte şi nedreptatea făcută de oameni, a sosit momentul să le dea vestea cea bună a lui Dumnezeu – vestea de viaţă şi de speranţă.
Călătorul are un mesaj din Biblie pentru cei care nu mai cred în nimic. Un mesaj de încurajare care le luminează dintr-odată ochii, schimbându-le percepţia asupra realităţii.
În cuvintele Sale familiare şi în acelaşi timp noi, evenimentele din ajun încep să capete conotaţii neaşteptate. Crima nedemnă este mai mult decât o crimă. Victima, mai mult decât o victimă. Sacrificiul, mai mult decât un sacrificiu. Iar în minţile lor întunecate de umbra crucii, o lumină puternică începe să lumineze.
Vechile profeţii se transformă într-o promisiune nouă. Istoria de neacceptat devine o mărturie de necombătut. În perspectiva planului divin, tragedia, scandalul, crucea, mormântul gol capătă conotaţii nebănuite. În lumina profeţiilor, figura lui Isus din Nazaret capătă conturul eliberatorului aşteptat.
— Nu s-a zis că Mesia trebuie să sufere toate acestea ca să intre în slava Sa?
Ei Îl ascultă consimţind fără replică. Ceva în interiorul lor le spune că Străinul are dreptate, că Dumnezeu nu putea să-i dezamăgească şi, din străfundul fiinţei lor, credinţa renaşte ca un izvor nestăvilit, împingând la suprafaţă speranţa.
Pe buzele Lui, textele arhicunoscute capătă un sens atât de clar, încât acum se miră că nu au fost în stare să le înţeleagă de prima dată. Mesia cel neînţeles, respins şi crucificat de ai Săi era profetizat în Scripturi. Întrupându-Se şi trăind teribila experienţă a robului suferind
descris de profeţi, Salvatorul promis deschide într-un fel misterios, prin intermediul martiriului Său, o poartă de salvare pentru lume.