Ai terminat de citit capitolul La o sărbătoare, așa că nu uita să completezi formularul de evaluare: https://forms.gle/WxYv8JTPL6uuqaUn8
După ce trimiți răspunsurile tale, întoarce-te la textul aferent acestei zile din capitolul La o cină.
Îți mulțumim că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!
Dar iată că mâna vânzătorului Meu este cu Mine la masa aceasta.
Luca 22:21
Luna plină de primăvară luminează din plin masa aşezată. La lumina razelor sale, obiectele capătă o formă diferită, mai reală şi mai profundă. Pâinea pare mai vie, asemenea mâinii care o împarte. Vinul pare mai roşu, mai apropiat culorii sângelui.
Toţi tac la această ciudată cină, bântuită de prevestiri sumbre. Este pentru ultima dată când toţi cei doisprezece se află împreună. Dar ei nu ştiu lucrul acesta. Între şoapte şi tăceri, Isus prelungeşte intimitatea acestei mese speciale. Niciodată nu s-au simţit atât de uniţi, nici atât de ameninţaţi de despărţire. Niciodată n-au apreciat atât de mult tovărăşia Celui pe care acum, pentru prima dată, se tem că-L vor pierde. Isus Îşi priveşte prietenii şi, în mod neaşteptat, le spune:
— Mâna vânzătorului Meu este cu Mine la această masă.
Un fior străbate tot grupul, în timp ce toţi îşi privesc mâinile.
Mâinile lui Natanael: sincere, simple, obişnuite să ia poziţia rugăciunii. Mâini care deja se rugau când Isus l-a văzut pentru prima dată, sub smochin.
Mâinile lui Andrei: puternice, osoase, înăsprite de soare şi de mare. Mâini active, de pescar, de marinar. Mâinile cuiva care doreşte să ajute oriunde şi în orice: să împartă pâinea înmulţită, să-i conducă pe alţii la Hristos.
Mâinile lui Ioan, foarte tinere. Mâini neliniştite, sensibile, pe care nu se văd încă urmele vieţii. Isus le priveşte de aproape, cu dragoste, le simte crispate şi nervoase, de partea Lui. Mâini neexperimentate, care vor comite încă multe greşeli, dar care mai târziu, purificate în focul dragostei pentru Învăţătorul, se vor dedica Evangheliei dragostei şi adevărului.
Mâinile lui Iacov: ferme, cu caracter, strânse în formă de pumn deasupra mesei. Mâini ambiţioase, care vor să se agaţe atât de puternic de binecuvântările lui Dumnezeu, încât au îndrăznit să reclame un loc privilegiat lângă tronul Său. Mâinile curajoase ale primului apostol martir, care ştia din experienţă că „Împărăţia cerurilor se ia cu năvală şi doar cei care dau năvală pun mâna pe ea”.
Privirea se opreşte asupra mâinilor lui Matei. Mâini de scrib, de intelectual, de bancher. Fine, îngrijite, abile. Obişnuite să numere monede, să noteze cu grijă, să calculeze bine. Mâini care într-o zi au abandonat casa de bani pentru pana de scris şi au adus la viaţă cea mai mare evanghelie. Mâini care şi-au pus talentul în slujba lui Isus, îndrăznind să-I spună „da”.
Urmează mâinile lui Petru. Mâini de om căsătorit (oare purta verighetă?). Mâini muncite, poate noduroase, bătătorite din cauza lucrului, impulsive, gata să ameninţe, să lovească dur. Mâini care aveau să gesticuleze în mod exagerat chiar în acea dimineaţă, renegându-L pe Isus, dar care mai târziu, spălate în lacrimile pocăinţei, aveau să fie bătute pe o altă cruce.
Priviţi mâinile lui Simon! Cum erau mâinile lui? Unii îl numeau „Zilotul”, adică „teroristul”. Mâinile unui terorist la masa Domnului? Ajunseseră oare să omoare pe cineva? Alţii îl numeau „Canaanit”, adică partizan, patriot. Mâinile cuiva care ar fi putut ajunge un erou al ţării, dar care a preferat să fie un erou al lui Dumnezeu? Oricum ar fi fost, erau mâinile unuia care avea să rămână credincios principiilor sale până la sfârşit.
Mâinile lui Filip, orăşeanul universal, cel care are multe relaţii, omul de legătură la care se apelează atunci când doreşti să cunoşti pe cineva important sau care, atunci când e nevoie, serveşte de interpret străinilor care-L caută pe Isus. Mâinile celui care totuşi se îndoieşte de posibilităţile sale atunci când trebuie să-şi ia un angajament şi se inhibă în faţa acţiunii. Mâinile celui care ştie să servească lumea, dar care tremură nervoase când cineva vine la el căutând ajutor spiritual. Mâinile celui care a dorit să-L vadă pe Dumnezeu şi, în final, L-a descoperit în Isus.
Mâinile lui Iuda Tadeu, un apostol despre care se ştie foarte puţin. Totuşi, ceea ce ştim spune mult în favoarea spiritului său deschis, doritor ca Isus să fie cunoscut nu doar într-un cerc restrâns de credincioşi, ci în toată lumea. Mâini întinse în spiritul frăţesc şi cordial al toleranţei, al celui care nu vrea să impună, ci să împartă.
Mâinile lui Iacov, fiul lui Alfeu, un apostol despre care nu ştim nimic. Doar numele. Mâinile sale anonime, din mulţime, nu şi-au lăsat amprenta în istorie. Mâinile celui care a trecut imperceptibil, de care nimeni nu-şi aminteşte. Care şi-a împlinit munca sa modestă fără glorie, deşi poate nu fără suferinţă. Mâini care lui Hristos îi erau tot atât de dragi ca şi celelalte.
Mâinile lui Toma, aproape identice cu ale fratelui său geamăn, dar care s-au orientat către un alt destin. Mâinile energice, cu porniri violente, ale celui care acţionează din convingere, dar care nu este uşor de convins. Mâinile realiste, aproape pesimiste, ale celui care este dispus să moară pentru Isus, dar căruia îi este greu să trăiască pentru El. Ale celui care îşi asumă mai degrabă tristeţea decât bucuria. Mâini pregătite pentru gestul sceptic, tăios, negativ: „Nu ştim unde Te duci. Cum putem şti calea?” Mâini ale celui care nu întotdeauna se află cu grupul. Ale celui care lipseşte atunci când ceilalţi Îl văd pe Cel Înviat. Mâinile celui neîncrezător, ale celui care trebuie să vadă ca să creadă, ale celui care trebuie să pipăie ca să accepte. Mâini care, câteva zile mai târziu, se vor vedea forţate să atingă rănile, încă deschise, ale lui Isus şi care, în urma acestei experienţe dureroase, se vor lega în mod ferm de cele ale Învăţătorului său, pe care deja Îl acceptase ca Domn.
— Mâna celui care Mă va vinde este cu Mine la această masă.
O mână ca toate celelalte. Nimic n-o trădează, nici n-o face să pară mai falsă, mai trădătoare decât celelalte. Privind-o, n-ai crede că e hoaţă. Nimeni n-ar zice că e criminală. Nici pe departe nu te-ai gândi că ar fi şi sinucigaşă. O mână pe care nimeni n-ar crede-o în stare să-şi vândă un prieten pentru un preţ aşa de mic.
Mâinile lui Iuda... Oare în penumbra acelei nopţi intime şi tragice, le-am fi văzut mult diferite de ale noastre? Oare mâinile noastre nu au nimic în comun cu ale lui? Oare nu L-au trădat niciodată, nici măcar un pic, pe Isus? „Mâna celui care Mă va vinde” o include, de asemenea, şi pe-a mea, şi pe-a ta?
Acum suntem noi, cei care privim mâinile lui Isus. Mâini puternice, de muncitor. Crăpate din cauza climei şi a lucrului, mâini care au avut unghii negre, tăieturi de fierăstrău, de ascuţiş de secure şi lovituri de ciocan. Mâini curajoase, care au îndrăznit să atingă rănile supurânde ale leproşilor. Mâini drăgăstoase, care au lăsat la o parte predicarea pentru a ridica pe genunchi copiii şi a-i mângâia. Mâini viguroase, care au apucat mâinile morţilor pentru a le reda viaţa. Mâini ferme, care au oferit sprijin celor „trudiţi şi împovăraţi”, ajutându-i să-şi găsească odihna. Mâini generoase, care s-au oferit să spele picioarele ucenicilor şi să-i servească la masă. Mâini care, puţin mai târziu, aveau să fie bătute pe cruce şi zdrobite de absurda cruzime umană. Mâini care astăzi continuă să fie întinse spre noi.
Mâinile noastre cu ale cui seamănă? Cu ale lui Toma, cu ale lui Filip sau cu ale lui Ioan? Poate că au fost agresive ca ale lui Simon sau au furat mai mult decât ale lui Matei ori se vor fi crispat când, poate, am rostit blesteme mai mari decât ale lui Petru.
Nu are importanţă aspectul, nici istoria pe care o au: tinere sau bătrâne, îngrijite sau aspre, abile sau stângace, puternice sau fine, curate sau murdare, cunoscute sau anonime.
Toate sunt invitate de Isus la cina Sa.
Dacă, privindu-ne mâinile, ni se par nedemne, înseamnă că avem nevoie să acceptăm invitaţia Lui. Pentru că nevoia noastră este cea care a motivat această invitaţie. Şi El nu doreşte nimic mai mult decât să reunească într-o zi, la o mare întâlnire, în jurul mesei Sale, toate mâinile noastre.