Marta şi Maria reprezintă două feluri diferite de a trăi credinţa.
Pe Maria o interesează să stea cu Isus. Prezenţa Sa îi aduce pace şi linişte. Ea ascultă şi învaţă, iar asta o face fericită. Marta, absorbită de munca sa, nu ajunge să descopere această posibilitate. Neliniştită şi preocupată, se plânge şi critică. Propria agitaţie o îndepărtează de Isus şi o face să se supere pe sora ei. În ciuda activităţii intense, nu reuşeşte să-şi disimuleze golul din suflet. Când lipseşte esenţialul, pacea nu este posibilă.
De aceea, cu cât se străduieşte mai mult, cu atât mai mult suferă. Iritarea sa lasă să se întrevadă existenţa unei bariere care blochează întâlnirea cu Isus şi cu ea însăşi. Astfel, în loc să se apropie de El, încearcă să-L evite.
Cum nu-L cunoaşte, crede că ceea ce contează este ceea ce trebuie să facă ea pentru El. Încă nu ştie că mult mai important este ceea ce ar putea face El pentru ea. De aceea, deşi munceşte pentru El, în fond nu-L serveşte, ci Îi comandă. Nu reuşeşte să stabilească o legătură cu El. Centrul interesului Martei nu este oaspetele, ci ea: masa pe care-o pregăteşte, imaginea ei, prestigiul ei. Are nevoie să descopere ceea ce Maria deja a găsit: pacea de a-L avea pe Dumnezeu în centrul vieţii.
De asemenea, o judecă greşit pe sora ei. Nu realizează că şi ea este în slujba lui Isus, dar într-un alt mod. Poate că astăzi nu găteşte, în schimb e dispusă să-şi cheltuiască salariul pe un an doar pentru a-I cumpăra un cadou sau să-L însoţească până la cruce, să-şi rişte viaţa pentru El, urmându-L chiar după moarte.
Fiind conştientă că are multe de învăţat, demonstrează interes pentru ceea ce Învăţătorul îi arată. Puţinul pe care-l cunoaşte despre El a fost suficient ca să-i transforme viaţa. Şi ştie din experienţă că El preferă mai degrabă să dăruiască decât să primească.
În mediul nostru cotidian, Isus vine des să ne viziteze. De multe ori suntem prea ocupaţi cu treburile noastre ca să-L ascultăm – la fel ca Marta. Avem atâtea probleme, atâtea griji, atâtea de făcut, că nu ne rămâne timp pentru a sta cu El.
Poate că, inconştient, ne împotrivim întâlnirii cu El în doi, pentru că intuim că influenţa Sa ar putea fi decisivă. Nu îndrăznim să stăm în faţa Lui cu inima deschisă şi amânăm întâlnirea cu El, refugiindu-ne în spatele unor mii de aşa-zise urgenţe.
Unii, agitaţi ca Marta, se trudesc, înfăptuind chiar opere măreţe, sacrificii dureroase pentru Dumnezeu, fără însă a reuşi să iasă din această stare de nemulţumire. Alţii, ca Maria, au ca prioritate comuniunea cu Isus, iar vieţile lor reflectă pacea Lui.
Bazându-se pe acest pasaj, unii susţin contemplaţia în defavoarea acţiunii. Dar nu despre asta e vorba aici. Isus nu incriminează aici activitatea Martei, nici nu dispreţuieşte interesul ei pentru treburile casnice, El Însuşi găsind plăcere în a găti pentru prietenii săi, chiar şi după înviere. Pur şi simplu o invită să reflecteze asupra priorităţilor vieţii ei.
Pentru a creşte spiritual, pentru ca idealul pe care Dumnezeu ni-l propune să ajungă realitate, sunt multe lucruri importante de făcut, dar unul este indispensabil, acela pe care mulţi dintre noi încă nu l-au încercat: să accepte o întâlnire.
Ne vine greu să credem că Evanghelia este atât de uşoară. Dar aşa este: nu realizările noastre personale sunt importante, ci relaţia noastră cu Isus. Transformată de El, existenţa noastră ordinară devine extraordinară.
Într-o lume care pune valorile materiale mai presus de cele spirituale şi umane, este greu să ai o viaţă împlinită. Suferim de superficialitate. Experienţelor noastre de viaţă le lipsesc calitatea şi intensitatea. În realitate, mulţi dintre noi ne consumăm existenţa, sau trecem prin viaţă, în loc s-o trăim.
Incoerenţa scării noastre de valori se manifestă în mod special în felul cum abordăm educaţia. Suntem absoluţi în ceea ce este relativ şi foarte relativi în ceea ce este absolut. Acordăm multă importanţă lucrurilor secundare, în detrimentul celor esenţiale.
Învăţăm nenumărate date din istorie, matematică, geografie etc., dar nu ne pregătim în mod real pentru a trăi mai bine şi mai fericiţi.
Nivelul de cunoştinţe de astăzi ne-a făcut capabili să controlăm spaţiul exterior al planetei, dar nu şi pe cel interior, al propriei fiinţe. Suntem capabili să controlăm forţele naturii, dar incapabili să guvernăm forţa voinţei proprii; capabili să controlăm energia atomică (?), dar incapabili de a ne controla energia sexuală; capabili de a lăsa lumea fără viaţă, dar incapabili de a ne lăsa de fumat sau de criticat. Am învăţat să învingem forţa gravitaţiei, dar nu şi puterea obiceiului. Ştim să conducem cele mai sofisticate maşini, dar de multe ori nu ştim să ne conducem pe noi înşine. Am învins aproape toate epidemiile, dar n-am reuşit să trecem aproape peste niciuna din prejudecăţile pe care le avem. Putem să stabilim conexiuni extraordinar de complicate în circuite electronice, dar nu putem să stabilim relaţii normale cu membrii propriei familii. Putem să comunicăm cu uşurinţă, într-o secundă, cu cei aflaţi în orice parte a globului, dar suntem incapabili să comunicăm normal cu părinţii, copiii sau cu partenerul de viaţă. Lăsăm să se înţeleagă că suntem creştini, dar trăim fără Hristos.
Poate ca şi Marta, ceea ce avem nevoie cel mai mult este, pur şi simplu, să ne oprim o clipă din multiplele noastre activităţi, în efemera noastră existenţă, şi să alegem partea cea bună, aceea pe care nimeni nu ne-o poate lua, acceptând o întâlnire cu Isus.