Din fericire, în mila Sa ne ascultă şi ne înţelege în ciuda a ceea ce Îi spunem. Dar, dacă vrem să aprofundăm relaţia noastră cu El, nu putem să ne mulţumim cu repetarea unor pomelnice superficiale. Trebuie să-L rugăm să aibă răbdare şi să ne înveţe să ne rugăm. Pentru că, aşa cum spune Pavel, „nu ştim să ne rugăm cum trebuie” şi avem nevoie de Duhul Sfânt, care să ne ajute să ne rectificăm rugăciunile. Cu cât suntem mai conştienţi de nevoia noastră de a reînvăţa să ne rugăm, cu atât mai sensibili vom fi la vocea Duhului. Iar când o să începem să ne rugăm într-un mod superficial şi negândit, El ne va ajuta să ne schimbăm tonul şi să ne concentrăm. Astfel, rugăciunea noastră va începe să semene cu o conversaţie adevărată cu o Fiinţă inteligentă, care ştie foarte bine, între alte lucruri, ce nevoi au ceilalţi şi de care picior şchiopătăm noi.
Şi rugăciunea nu înseamnă atât a vorbi, cât a asculta. Nu atât a cere, cât a primi. Nu atât a-L chema pe Dumnezeu, cât a răspunde la chemarea Sa.
E păcat că deseori ne limităm la a lansa rapid rugăciunea noastră, fără a aştepta răspunsul Lui.
Ne lăsăm mesajul pe „robotul” cerului şi ne întoarcem imediat la treburile noastre.
Mă tem că de multe ori rugăciunile noastre urmează acest tipar: lansăm chemarea şi până când cineva vine să ne răspundă, noi deja am plecat...
A te ruga înseamnă să te încredinţezi lui Dumnezeu. Nu să încerci să-L manipulezi, nici să-L faci să-şi schimbe planurile, pentru a acţiona după voia ta. A te ruga înseamnă să devii conştient de voinţa Sa şi să te oferi pentru a o împlini.
Rugăciunea care m-a impresionat cel mai mult este cea a unui bătrânel care zicea:
— Doamne, iată, aici este Ion. Aici mă aflu. Fără îndoială, pentru a duce mai departe lucrarea Ta există persoane mai capabile, mai iscusite şi mai de încredere decât mine. Poate că eu nu-Ţi sunt de prea mare folos, dar sunt aici. Învaţă-mă ce pot să fac!
Aceasta începe deja să sune a rugăciune adevărată.
Răspunde Dumnezeu întotdeauna la rugăciunile noastre? Unii spun că aceasta depinde de credinţa, sinceritatea, umilinţa şi disponibilitatea noastră. Eu aş zice totuşi că El ne răspunde mereu, dar ca părinte este prea bun şi inteligent pentru a ne da tot ce-I cerem, chiar dacă Îi cerem cu toată sinceritatea şi forţa necesare. De multe ori ne dă doar ceea ce ne trebuie. Şi de multe ori răspunsul Său este „nu”. Există şi unii care se plâng şi zic:
— Eu m-am rugat de multe ori, dar de foarte puţine ori am primit răspuns.
Nu ştiu dacă a răspuns la toate cererile sau nu. Ceea ce ştiu este că, dacă rămân cereri fără răspuns, cele pe care Dumnezeu ni le face nouă le depăşesc cu mult pe cele pe care noi I le facem Lui. Când ne confruntăm cu o aparentă tăcere a lui Dumnezeu, Isus ne îndeamnă să ne rugăm neîncetat, adică să menţinem relaţia, ştiind că El ne va ajuta să acceptăm realitatea pe care ne-a fost dat s-o trăim şi s-o depăşim. Pentru că a te ruga neîncetat nu înseamnă că Dumnezeu va ceda la capătul unei lungi şi apăsătoare insistenţe din partea noastră, ci înseamnă că putem să-I simţim prezenţa în orice împrejurare: spălând farfuriile, conducând un automobil, muncind sau studiind într-o sală de clasă.
A te ruga neîncetat nu înseamnă că este necesar să închizi ochii sau să te aşezi pe genunchi. Importantă este mai degrabă dispoziţia interioară decât poziţia pleoapelor sau a picioarelor.
A te ruga neîncetat înseamnă pur şi simplu să te menţii deschis dialogului, să fii dispus să-L asculţi şi să fii gata să-I serveşti.
Ca urmare, dacă a te ruga înseamnă să te apropii de Dumnezeu şi să-ţi deschizi inima influenţei Sale, atunci cele mai eficiente momente vor fi întâlnirile noastre cu El, în singurătate.
Unii obiectează, cu o anumită ironie, spunând că, dacă Dumnezeu ştie totul, atunci pentru ce să te rogi?
Din nou reminiscenţe ale ideilor păgâne. Pentru că a te ruga înseamnă mai puţin a informa şi mai mult a împărtăşi. Prin rugăciune aducem nevoile noastre la izvorul tuturor soluţiilor. Conectăm viaţa noastră la Izvorul vieţii, punând dragostea noastră omenească, întotdeauna condiţionată şi egoistă, în singurul cuptor al dragostei necondiţionate şi generoase pentru a fi purificată.
Esenţialul într-o relaţie nu este a monologa înaintea celuilalt, ci a împărtăşi trăirile noastre cu el. Acest lucru este adevărat chiar şi în rugăciunile de mărturisire. Dumnezeu nu ne cere să ne confesăm Lui pentru că are nevoie. Confesiunea este necesară pentru creşterea noastră spirituală; nu doar pentru iertarea şi pacea pe care ne-o aduce, ci pentru că ne oferă ocazia necesară de a ne autoevalua. Deschizându-ne în mod sincer în faţa lui Dumnezeu, meditând la voinţa Sa, vedem mai clar situaţia noastră. Atunci El poate să-Şi exercite influenţa asupra noastră şi să ne ajute să ne depăşim problemele. A te ruga nu înseamnă să meditezi în gol.
Cosmonauţii lansaţi în spaţiu ştiu că este fundamental să rămână în contact cu baza de lansare. Pentru a realiza cel mai mic gest, depind de această legătură. Pierderea contactului înseamnă pur şi simplu dezintegrarea în atmosferă.
Cum în cazul nostru consecinţele unei astfel de rupturi nu se văd imediat, acordăm puţină importanţă păstrării sau pierderii contactului cu centrul energiei universului, baza noastră de lansare şi destinaţia noastră finală. Din această cauză, percepţia noastră spirituală are o rază atât de scurtă şi se dezintegrează atât de uşor.
Ca şi ucenicului din povestirea noastră, poate că multora dintre noi ne-ar conveni să-L căutăm pe Isus şi să-I zicem:
— Învaţă-mă să mă rog! Ajută-mă să trăiesc în relaţie cu Tine! Învaţă-mă să văd cât de mult am nevoie de această întâlnire, de această legătură spirituală pentru a-mi încărca bateriile cu putere, bucurie, dragoste, pentru ca viaţa mea, conectată cu a Ta, să fie de fiecare dată mai plină!