Dacă refuza să Se pronunţe, ar fi fost acuzat de laşitate sau de inconsecvenţă. Dacă, din contră, intra în conflictul juridic către care îl împingeau oponenţii Săi şi reuşea să-i demaşte, putea să facă să cadă asupra lor acuzaţiile, pentru că acţiunea lor era ilegală. Căci, după Codul Penal în vigoare, se comiteau două ilegalităţi, care concurau în favoarea Sa: prima era că doar soţul făcut de râs avea dreptul să denunţe infidelitatea soţiei sale; a doua era că legea cerea ca atât femeia adulteră, cât şi amantul ei să fie omorâţi cu pietre împreună. Amândouă motivele I-ar fi fost de ajuns pentru a demasca lipsa de valoare şi incompetenţa acuzatorilor Săi, punându-i astfel într-o situaţie dificilă.
Dar Isus nu a ales această victorie uşoară. Deplasând problema la un alt nivel, a optat pentru una mai bună: în loc să apere o idee, va apăra o persoană.
Judecând femeia, fariseii se situau pe o poziţie morală superioară faţă de ea. Dar cum nu aveau autoritatea de a o acuza nici în numele Legii, nici în cel al virtuţii personale, Îi dădeau lui Isus prilejul să transfere problema din planul juridic în cel moral, de unde putea cu uşurinţă să-i surprindă şi să-i încurce fără a fi necesară o implicare juridică.
Legea stabilea că, în uciderea cu pietre, martorii cazului să fie primii care să aplice sentinţa, urmaţi de ceilalţi voluntari, cu condiţia ca asupra lor să nu fi existat suspiciunea vreunei complicităţi şi nici să nu fi comis vreodată tipul de delict care trebuia pedepsit. Astfel, adresându-se celor mai exaltaţi, le-a zis:
— Cel care este fără păcat să arunce primul cu piatra în ea.
Şi, aplecându-se din nou, a continuat să scrie.
O linişte supărătoare s-a aşternut peste grup. Femeia, care se ghemuise într-o clipă aşteptând prima lovitură, se resemnase cu soarta ei, dorind să se termine cât mai repede cu tortura. Tensiunea continua să crească. Iritaţi de muţenia lui Isus, unii dintre ei s-au apropiat să vadă ce scria. Şi ceea ce au văzut a fost suficient ca să-i facă să lase pietrele. Tremurând, unii de ciudă şi ruşine, din cauza celor scrise de Isus, alţii de frica a ceea ce ar fi putut să scrie, toţi s-au grăbit să dispară, lăsându-i singuri pe Judecător şi pe acuzată.
În acest fel neaşteptat, fără să se opună autorităţii legii, fără să se încurce în niciun fel de polemică juridică, doar cu nişte simple cuvinte scrise pe jos, Isus a reuşit să stăvilească răutatea acelor oameni şi să salveze viaţa unei femei.
Când, în sfârşit, S-a ridicat, ea Îl privi uimită, fără să ştie ce o aşteaptă. El îi întinse mâna ajutând-o să se ridice şi îi zise aproape surâzând:
— Unde sunt cei ce te acuză? Nimeni nu te-a condamnat?
Privind în jur, în razele puternice ale dimineţii, şi nevăzând altceva decât pietrele pe marmura pieţei goale, aproape fără să-şi creadă ochilor, a răspuns:
— Nimeni, Doamne.
Atunci Isus i-a spus cuvintele cele mai surprinzătoare pe care le auzise în viaţa ei:
— Du-te şi să nu mai păcătuieşti. Nici Eu nu te condamn.
Obişnuită să fie tratată de bărbaţi ca un obiect şi suferind din cauza răutăţii şi geloziei femeilor, acest „du-te” îi suna foarte familiar.
„Să nu mai păcătuieşti”, de asemenea, auzise de sute de ori, în forme foarte diferite, începând cu reproşurile continue de la ai săi şi terminând cu predicile colerice ale preoţilor.
Dar „Eu nu te condamn” nu i se spusese niciodată. Şi nici nu-i vorbise cineva vreodată pe acel ton.
Pentru prima dată se găsea în faţa cuiva care nici n-o judeca, nici n-o ura şi nici n-o umilea. Cineva căruia îi era milă de ea, care îi înţelegea lupta, credea în pocăinţa ei şi-o ajuta să-i accepte iertarea.
Vocea acelui om răsuna în urechile ei ca o muzică din cer. Era ca un balsam pe rănile ei, ca o chemare la speranţă, ca promisiunea unei noi vieţi. Învăluită în lumina strălucitoare a pieţei albe, se simţea transformată, eliberată, curată, în pace cu Dumnezeu. Fericită, în sfârşit.
Femeia s-a îndepărtat uşor, ştiind că se va întoarce foarte curând şi că niciodată nu se va mai putea separa de Cel care i-a redat demnitatea prin acea singură întâlnire.
Şi astfel, ştiind că orice fiinţă umană are nevoie de mai multă dragoste decât cea pe care o merită, prin simpla metodă a înţelegerii şi a respectului absolut, Isus descoperea comorile ascunse în inimi, unele la fel de dispreţuite ca ale noastre.