Gadara – ţinut semipăgân – era o ţară a demonilor. Isus ţine seama de lucrul acesta şi, în loc să dea lecţii de teologie – de demonologie sau de antidemonologie –, se coboară la nivelul interlocutorilor săi. Începe de la ideile lor, chiar dacă o face numai pentru a le combate. Căci pentru El, importante nu sunt credinţele, ci persoanele. Ceea ce-L interesează nu este natura sau capacitatea de interferenţă a demonilor. El vrea să-i elibereze pe oameni de ei. Şi de frica de ei.
Mai mult, în acord cu punctul de vedere biblic, conform căruia răul este întotdeauna de origine diabolică, se poate spune că orice persoană dominată de vreo formă a răului este, într-un anumit sens, posedată. Ca urmare, deşi cazuri de demonizaţi cum este cel de care ne ocupăm nu există în mod obişnuit în societatea noastră, trebuie să recunoaştem că oameni „posedaţi”, într-un fel sau altul, întâlnim mult mai frecvent decât s-ar părea la prima vedere.
Astăzi este atât de uşor, sau chiar mai uşor decât atunci, să fii victima unor spirite devastatoare cum ar fi violenţa, avariţia, nedreptatea sau indiferenţa şi tot aşa până la o legiune întreagă. Duhuri necurate care ne împing spre locuri singuratice sau pline de lume şi păcat, după caz, într-un fel puţin vizibil, subtil, ne pot înlănţui şi ne pot târî pe marginea prăpastiei. Duhuri rele care, dacă în cazul nostru personal nu ajung să fie o legiune, sunt totuşi, fără îndoială, mai numeroase decât am crede. Legiuni infernale duc la distrugere mulţimi crescânde de oameni chinuiţi, căzuţi sau vagabondând printre prăpăstiile şi cimitirele Gadarelor noastre moderne.
În realitate, toţi ştim ce înseamnă să fii posedat de rău într-una din miile sale forme. Toţi am simţit pe propria piele biciul Diavolului opresor, mereu la pândă. Poate într-un moment de luciditate, între lupte, înfrângeri şi descurajări, întrevedem o rază de speranţă. Dar de fiecare dată când Cineva Se apropie de malul Gadarului nostru personal, ne găseşte întotdeauna, ca şi pe gadarean, puţin goi, puţin posedaţi, jumătate victime, jumătate complici ai vreunui tiran. Lezaţi în amorul propriu, proiectăm asupra Lui starea noastră de neacceptare de sine şi, din adâncul deznădejdii pe care-o simţim, strigăm şi noi:
— Ce am eu cu Tine, Isuse? Lasă-mă în pace!
Am vrea să ne eliberăm singuri. Din cauza aceasta suntem la fel de neputincioşi ca şi gadareanul.
Din fericire, Cel veşnic interesat de problemele şi luptele noastre veghează asupra noastră, suferă cu noi şi aşteaptă doar să-i cerem – chiar dacă o facem într-un mod atât de greoi şi oscilant ca demonizatul – ca să ne vină în ajutor.
— Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară.
Imediat ce Isus intervine, în viaţa demonizatului se produce o schimbare. Imaginea următoare este a unui bărbat liniştit, îmbrăcat, aşezat la picioarele noului său Învăţător, ascultând cuvintele Lui.
O fiinţă nouă, transformată, pentru că acolo unde este Dumnezeu nu există opresiuni. El ne acceptă aşa cum suntem, dar ne iubeşte prea mult ca să ne lase aşa. Şi, contrar a ceea ce cred unii, nu e nevoie să fim buni ca să ne dea harul Său. Ceea ce e necesar este acceptarea harului Său ca să ajungem buni.
Există în noi un enorm potenţial pe care îl ignorăm. Temutul demonizat din Gadara se va transforma în primul misionar creştin din Decapole. Nimeni nu poate să spună ce vom putea ajunge peste câţiva ani sau peste câteva minute, pentru că singurele limite ale puterii lui Dumnezeu sunt cele pe care le punem noi, cu rezistenţa noastră, sau cu ceea ce numim libertatea noastră şi care deseori este inerţia sclaviei noastre.
O mare schimbare nu trece niciodată neobservată, nici măcar în Gadara. Evanghelia redă în legătură cu aceasta un detaliu curios. Pe coasta muntoasă care domina plaja, păştea o turmă de porci. Deşi pentru iudei aceste animale erau necurate, unii ţărani profitau de cererea clientelei păgâne din zonă şi se dedicau negoţului cu porcine. Cum caracteristica Diavolului este să facă rău, pentru a reuşi să întoarcă minunea eliberării demonizatului împotriva lui Isus şi să stârnească ostilitatea celor din ţară, „legiunea” are diavoleasca idee de a intra în porci şi de a-i năpusti în mare.
Povestea nu explică de ce Isus a fost de acord cu un sfârşit pe cât de păgubos, din punct de vedere economic, pe atât de neobişnuit de comic. Poate că a dorit să profite de el pentru a demonstra că, în ciuda faptului că „în fiecare fiinţă umană dormitează un porc”, El apreciază persoana mai presus de orice considerent, în special financiar. În felul acesta, îl reaşază pe fiecare la locul său: gadareanul – stăpân pe el însuşi, iar demonii – cu porcii. Intră însă în conflict cu interesele lezate. Când porcarii văd ce se întâmplă cu turma lor, nu-I cer lui Isus să mai rămână pentru a-i vindeca şi pe alţi bolnavi din regiune, ci Îi cer să plece cât mai repede de acolo. Interesele economice îi preocupă mai mult decât drepturile omului.
Când influenţa divină intervine în viaţa noastră şi ne transformă, cei care ne înconjoară observă. Totuşi nu toţi reacţionează bine. Oricât de dureros ar fi, de obicei sunt unii care reacţionează rău. Neciopliţii, care nici nu ne susţin, nici nu ne admiră, preferă să „pască porcii”.
Când un alcoolic sau un toxicoman obţine victoria asupra viciului său, apropiaţii săi sar de bucurie. Dar nu şi cei care-i furnizau băutură sau droguri, nici foştii tovarăşi de pahar, care vor continua să îi ofere un şpriţ sau o doză.
Din nefericire, este destul de avantajos să te îmbogăţeşti „păscând” fiinţele umane pe care profitorii acestei lumi îi coboară nu la nivelul animalelor, ci la un nivel inuman. Să ne gândim numai la fabuloasele câştiguri rezultate în urma traficului de droguri şi de arme.
Cel mai rău este că toţi riscăm să îngroşăm rândurile celor care „pasc porcii” sau ale celor care „sunt păscuţi”.
Ori ne eliberăm de consumul exagerat, ori contribuim la creşterea bogăţiilor unora, pe spatele celor săraci şi grăbim contaminarea şi sfârşitul planetei în dauna calităţii vieţii sau a supravieţuirii noastre.
Ori ne eliberăm de lanţurile dependenţei de orice fel, ori contribuim la prosperitatea unor neruşinaţi în detrimentul sănătăţii sau al demnităţii noastre.
Ori ne eliberăm, ori continuăm ca şi până acum. Dar în acest război este dificil să rămâi pe teren neutru. De o parte se află Eliberatorul, iar de cealaltă, cei care pasc porcii. Între ei, cei bine hrăniţi, bine îmbrăcaţi, care, în dreapta lor judecată, se tem în faţa furiei – manifestată prin urlete sau stinsă – a tuturor celor posedaţi şi marginalizaţi de societatea care i-a creat.
Povestirea se termină cu scena în care Isus urcă în barcă pentru a-şi continua călătoria, iar gadareanul Îl roagă să-l ia cu El. E uşor să ne imaginăm ce simţea acesta faţă de Cel care tocmai i-a redat libertatea şi echilibrul. Însă Isus i-a zis:
— Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce a făcut Domnul pentru tine şi cum a avut îndurare faţă de tine.
Răspunsul ar putea părea dur dacă nu L-am cunoaşte pe Isus şi n-am şti, din experienţă, că nu întotdeauna este uşor să-L urmezi. Toţi preferăm să ne sprijinim pe cineva decât să înfruntăm singuri cruda realitate. Dar Isus nu are în această lume turnuri de scăpare. Preferă colaborarea celor care riscă pentru a-i scoate pe alţii din mizerie, în locul siguranţei celor care se izolează pentru a-şi trăi cât mai bine viaţa sfântă. Isus a predicat un stil de viaţă frăţesc şi solidar, care nu se poate reduce la dimensiunea verticală a relaţiei noastre cu Dumnezeu, ci include şi dimensiunea orizontală a relaţiei cu semenii noştri.
Cu acest sentiment de fraternitate recent descoperit sau de-abia intuit şi cu acea nouă forţă care-i umplea fiinţa, gadareanul s-a întors în ţinutul său şi a început să alerge ca să nu se mai uite înapoi, ca să nu plângă şi să nu strige de bucurie.
Acum era un om liber. Peste noaptea şi furtuna sa, se iviseră zorile unei noi zile. Acel Isus care intervenise în viaţa sa în acea dimineaţă şi care acum pleca cu barca avea să-l inspire mereu în viaţă. Pentru că era sigur că, dacă el ar fi fost singurul nebun, singurul posedat din această lume, Isus ar fi venit să-l salveze.