Şi, dacă-L înţelege bine pe Isus, trebuie să pună sub semnul întrebării până şi criteriile pe care le consideră cele mai sigure şi de neatins: convingerile sale religioase. Vrea oare să insinueze că respectarea, chiar şi aşa de riguroasă a religiei ca în cazul său, nu este suficientă pentru a-l face să ajungă în Împărăţia lui Dumnezeu?
Ca fariseu, credea că omul poate să se salveze prin propriile-i eforturi, împlinind legile divine. A afirma că nu întruneşte condiţiile necesare pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, când el deja se vedea în ea, că are nevoie de o existenţă perfect nouă, şi nu de practici noi, pentru a se perfecţiona, că se găseşte în stadiul de embrion, din punct de vedere spiritual, când el îşi imagina că a atins o maturitate respectabilă, nu este oare prea mult?
Nicodim nu înţelege mesajul lui Isus. Propunerea Sa i se pare utopică. Fiecare este produsul trecutului său, al unui mediu familial şi social, al unor circumstanţe şi trăiri unice şi irepetabile, care îl condiţionează într-o mare măsură ca individ. Nimeni nu poate să facă abstracţie de trecutul său şi să pretindă că s-a realizat rupând-o cu totul şi începând de la zero.
Însă Isus insistă. Nici chiar cea mai mare moştenire şi cea mai bună educaţie religioasă nu garantează intrarea în acea sferă a realităţii numită „Împărăţia lui Dumnezeu”. În realitate este vorba pur şi simplu de a accepta ca Dumnezeu să împărăţească în mod deplin în noi. Şi suntem atât de departe de a-I permite lucrul acesta, încât a-l obţine echivalează cu naşterea din nou.
A te naşte „de sus” înseamnă a începe să trăieşti deplin. Pentru că noi, oamenii, suntem fiinţe limitate şi nu ne naştem în mod deplin „vii”. De când venim pe lume, purtăm în noi germenele morţii. A te naşte de sus înseamnă a atinge plinătatea umană, recuperând dimensiunea spirituală pe care am pierdut-o. Înseamnă să ne eliberăm de închistarea care ne orbeşte şi ne face să credem că lumea care ne înconjoară este unica realitate. Înseamnă să deschidem ochii la lumina unei alte existenţe, mai profunde. Înseamnă să descoperim că, legându-ne de Dumnezeu, până şi limitele vieţii noastre pot fi depăşite.
Bunul-simţ al lui Nicodim începe să se clatine în faţa a ceea ce intuieşte. Îi vine însă greu să-şi abandoneze părerile proprii şi să admită că este dezorientat. Lămurirea pe care o cere oscilează între naivitate şi ironie:
— Cum poate cineva să se nască, atunci când este deja bătrân?
Era el oare bătrân? Sau poate considera, chiar şi fără a fi, că era prea târziu pentru a începe din nou?
Totuşi obiecţiile lui nu dovedesc neapărat nepricepere sau rea-voinţă. Sunt fireşti pentru cineva care, intrând în joc, vrea să meargă până la capăt. Pregătirea şi felul său îl împing să verifice soliditatea terenului pe care nu-i este uşor să păşească, înainte de a-şi abandona poziţia.
Nicodim nu înţelege, cu mintea lui omenească, cum poate Dumnezeu să schimbe omul respectându-i libertatea. Lecţia nocturnă a lui Isus îi va demonstra că ideea de a se naşte din nou este mai puţin absurdă decât cea de a încerca să se salveze prin propriile-i eforturi, că avem infinit mai multe garanţii de reuşită dacă, în loc să ne construim viaţa pe baza idealurilor şi forţelor omeneşti, o realizăm după un ideal şi cu o putere „de sus”. Pentru că Dumnezeu nu cere imposibilul, ci propune inimaginabilul.
Naşterea din nou nu este ceva ce ni se cere, ci ceva ce ni se dă. Pentru că nimeni nu poate să vină la existenţă prin sine însuşi. Pentru a te naşte, depinzi întotdeauna de alţii. Experienţa naşterii din nou se aseamănă cu naşterea naturală până acolo încât rareori poate avea loc fără durere. În realitate, nu există niciun adevărat self-made man*. Omul este incapabil să se schimbe fără un ajutor exterior. Pentru a iniţia o viaţă cu adevărat nouă, trebuie mai întâi ca fiecare să devină conştient de nevoia lui de ajutor.
În faţa uimirii lui Nicodim, Isus repetă acelaşi lucru, dar cu alte cuvinte: trebuie să te naşti „din apă şi din Duh”. Pentru un doctor în teologie, menţionarea acestor elemente primordiale (în ebraică, există acelaşi cuvânt care desemnează aerul, vântul, suflarea de viaţă şi duhul), era o aluzie clară la debutul actului creaţiei. Naşterea din nou este o nouă creaţie. Altfel spus, nu este vorba de o acţiune umană, ci de o intervenţie divină.
Isus îi arată că în om există două niveluri de existenţă: unul carnal şi unul spiritual. Fiecare transmite viaţa pe care o posedă. Carnea transmite slaba condiţie umană; duhul, puterea lui Dumnezeu.
De obicei, omul aspiră la prosperitate economică, armonie familială sau prestigiu personal. Rămânând la acest nivel, omul niciodată nu va reuşi să ducă la capăt întregul proiect pe care Dumnezeu îl are pregătit pentru el şi nu va învinge slăbiciunea înnăscută a naturii sale. „Ce este născut din carne este carne şi ce este născut din Duh este duh.” Omul poate să-şi învingă ignoranţa spirituală doar prin puterea divină.
Naşterea din nou presupune a intra într-o nouă realitate, al cărei centru nu este omul. Presupune trecerea de la o viaţă dependentă, restrânsă, limitată în sânul omenirii, la o viaţă proprie, liberă şi deschisă tuturor posibilităţilor fiinţei. Trecerea de la o existenţă antropocentrică (centrată pe om), la una teocentrică (centrată pe Dumnezeu). Trecerea de la o realitate condamnată la moarte, la una menită vieţii.
Surprins de limbajul lui Isus, Nicodim se întreabă cum ar fi posibilă această schimbare. Cu o uşoară ironie, Isus îl ajută să înţeleagă că trebuie să caute noţiunea unei noi vieţi în afara limitelor propriei pregătiri religioase:
— Tu eşti profesor de teologie şi nu ştii asta?
Nicodim avea multe cunoştinţe teologice. Religia era specialitatea sa. Se mişca într-o lume de argumentări teologice, din care ieşea în evidenţă ca învăţat. Dar se pare că ignora ceva elementar. Încă nu învăţase că viaţa spirituală nu depinde de cât de mult cunoaştem despre Dumnezeu, ci de relaţia noastră personală cu El.
— Să nu te mire – a continuat Isus – că insist în a-ţi vorbi de naşterea din nou, fără să aştept să mă înţelegi. Duhul este ca vântul, efectele sale se simt chiar dacă nu este înţeles mecanismul funcţionării sale.