Bine ai venit sau revenit în proiectul O pagină pe zi!

Iată și primul test din această ediție: https://forms.gle/XHAWkcD4ZXWdmaPx6  

După ce trimiți răspunsurile tale, nu uita să citești textul aferent acestei zile din capitolul În noapte.
Îți mulțumim că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!

 

Trebuie să vă naşteţi din nou.
Ioan 3:7

Slabele raze ale lunii încă mai luminau străzile pustii. Înfăşurat în manta, înainta cu precauţie, încercând să treacă neobservat. Viaţa în marele oraş îl învăţase să se ferească chiar şi de umbre. Totuşi prefera riscul întunericului decât ca cineva să descopere cu cine avea să se întâlnească în acea noapte. Doar nerăbdarea care-l încerca era mai puternică decât frica.

Atitudinea unui străin ciudat în timpul sărbătorilor de Paşte îi făcuse o puternică impresie. Simţea nevoia imperioasă de a şti cine este acel necunoscut care îndrăznise să-i scoată afară din templu, cu atâta curaj, pe negustori. În căutările sale, îi ascultase vorbind pe mulţi învăţaţi, dar niciodată nu auzise pe cineva vorbind ca Isus.

Îl fascina şi-l tulbura stilul deosebit al acelui personaj. În mesajul Său nu se percepea semnul distinctiv al vreunei secte sau partide. Nu cunoscuse pe nimeni cu o personalitate atât de independentă, nici atât de convingătoare. Când expunea un subiect, până şi cel mai complicat lucru părea uşor. De unde avea El resurse atât de profunde şi învăţături atât de curate? Ca profesionist, îl intriga secretul tehnicii Lui.

Totuşi ceea ce-l impresiona cel mai mult era magnetismul Său spiritual. Pe lângă El, toţi conducătorii religioşi pe care-i cunoştea, incluzându-se chiar şi pe sine, păreau superficiali, neconvingători, incompetenţi.

Ca un elev privilegiat al şcolilor rabinice, Nicodim petrecuse mult timp pregătindu-se pentru a deveni doctor în drept, cărturar al legii. Ajuns acum în vârful puternicului grup de farisei cu reputaţie în cunoaşterea Scripturilor, membru al Sinedriului, unul dintre conducătorii naţiunii, cu greu ar fi putut aspira la ceva mai mult.

Şi totuşi poziţia pe care o ocupa nu-i dădea satisfacţia aşteptată. Situaţia sa şi cea a poporului îi provocau o stare de rău. Se considera un intelectual cu vederi largi. Inclusiv numele pe care-l purta – „victorie pentru popor” – revela frământările interioare şi rostul pregătirii sale. Însă exista ceva în viaţa lui ce nu putea lămuri. Parcă i-ar fi lipsit o dimensiune. Şi nu putea să vorbească deschis despre aceste sentimente aproape cu nimeni.

Nemulţumit de orientarea conducătorilor Israelului, intuia în Isus talentul reformatorului de care ţara avea nevoie. Acest bărbat părea să aibă ceea ce lui îi lipsea pentru a se realiza pe deplin, ca persoană şi ca lider. Trebuia să afle mai mult despre El. Dorea să ştie cine era şi ce scopuri avea.

Însă a se apropia de Isus era foarte compromiţător. Făcând aceasta, îşi risca reputaţia. Unii dintre prietenii săi, de asemenea, admirau activitatea Galileeanului, dar nu îndrăzneau s-o spună, pentru că noul Învăţător nu era bine văzut în cercurile înalte ale puterii. Pentru moment, era mai bine să nu fii văzut în compania Lui.

Şi pentru ca audienţa să nu pară privată, va vorbi în numele grupului care împărtăşeşte aceleaşi idei ca el.

Însă, odată ajuns la locul întâlnirii, toate reţinerile dispar, descoperindu-se într-un climat de absolută încredere. Mai mult decât un titlu oficial, Tâmplarul din Nazaret are o capacitate superioară, care-l determină pe Nicodim să-L salute cu apelativul de „Rabi” şi să se prezinte înaintea Lui drept cineva care vine să consulte un maestru.

Esenţa conversaţiei lor, fără îndoială foarte profundă, ocupă în Evanghelia după Ioan numai o pagină. În spatele a ceea ce textul transmite şi personajele spun, se poate descoperi ceea ce nu este scris, dar ne-ar plăcea să ştim...

Nicodim nu ştie cum să înceapă. Denunţul lui Isus împotriva negustoriei din Templu nu este cel al unui agitator. Niciun politician n-ar fi îndrăznit aşa ceva. Atitudinea Sa este cea a unui trimis al lui Dumnezeu. Dar, în ce calitate?

— Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.

Dacă Isus ar fi fost fondatorul unei şcoli, s-ar fi simţit măgulit de omagiul adus Lui de către unul dintre personajele cele mai importante din Ierusalim şi, fără îndoială, şi l-ar fi asigurat ca elev. Dar pe Isus Îl interesa mai mult să trezească conştiinţe decât să câştige adepţi. Însă cum Nicodim se prezintă ca elev, El va acţiona ca învăţător. Iar prima Sa lecţie nu va fi cea pe care o cere elevul, ci cea de care are nevoie.

Nicodim a venit la Isus pentru că aştepta venirea lui Mesia şi, odată cu ea, reforma prin care Israel avea să guverneze peste lumea întreagă. Credea că înfiinţarea noii ordini este o responsabilitate umană şi dorea să afle cum se putea grăbi sosirea ei. Isus, venind în întâmpinarea ideilor sale, îi spune fără alte preambuluri:

— Dacă vrei cu adevărat să vezi Împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să te naşti din nou. Schimbarea de care are nevoie lumea ta trebuie să înceapă cu tine.

Nicodim rămâne uimit. Nu înţelege ce-i spune Isus. Că ar trebui să se îndrepte multe lucruri pentru ca lumea să devină mai bună este clar. Cu siguranţă că ceea ce el dorea era o mare schimbare. Dar nu vede nicio legătură între înnoirea dorită şi o schimbare a propriului său fel de a fi. Să o ia de la început? Să se nască din nou? Să se nască „de sus”? Ce-o vrea să spună misteriosul Învăţător?

Ideea renaşterii îl surprinde. O transformare absolută, radicală este, după părerea sa, nu numai imposibilă, dar şi inutilă. Din acest Nicodim onest, sincer, religios chiar nu se mai poate recupera nimic?

Este oare posibil s-o rupi definitiv cu trecutul şi să începi alt drum, cu expectative mai bune? Ar putea el, oare, să ajungă să fie altă persoană, cu alte idealuri, cu alte ţeluri, mult superioare celor pe care le are?