Străfundul privirilor lor descoperă aceeaşi insatisfacţie şi lupte asemănătoare. Toţi ar vrea să-şi depăşească mediocritatea, nereuşitele, acea rutină amară în care se târăsc, fără să ştie de ce. Au venit căutând alinare şi speranţă, pentru că presimt că a trăi ar putea să însemne ceva mai mult decât a munci sau a şoma, a suferi sau a te distra. Se află aici pentru că doresc să găsească ceea ce le lipseşte. Au venit pe malul Iordanului pentru a auzi cuvântul lui Dumnezeu din gura profetului...
Când Botezătorul apare deasupra stâncilor, o linişte plină de aşteptare se aşterne peste cei prezenţi. Strălucirea din privirea sa este cea a unui sol al lui Dumnezeu. Singurul fiu al unui venerabil preot a renunţat la viaţa uşoară din Templu pentru a-şi urma riscanta vocaţie. Cuvântul pe care Duhul i-l spune în deşert, el îl proclamă înaintea mulţimii cu toată forţa tinereţii sale.
Ioan este conştiinţa autentică şi neinfluenţabilă a aceluia care nu se teme de nimeni şi de nimic: nici de guvern, nici de cler, nici de popor. Condamnă deopotrivă şi viciile josnice ale plebei, şi crimele ascunse ale celor puternici. Deţine elocvenţa irezistibilă a cuiva care proclamă adevărul. Mesajul său este clar, simplu şi direct: „Dumnezeu va veni. Împărăţia lui Mesia se apropie. Pregătiţi-vă pentru a-L primi.”
Ioan este un suflet puternic, dar sensibil în faţa suferinţei şi nedreptăţii, indignat şi plin de milă în acelaşi timp. Cuvintele sale îi mustră pe unii şi îi încurajează pe alţii. În mesajul său nu se simte pesimismul amar din strigătul păsărilor de noapte. Mai mult decât un reformator, Botezătorul este un mesager al speranţei.
Citându-l pe profetul Isaia, Ioan îi compară pe ascultătorii săi cu deşertul care-i înconjoară: un ogor înţelenit care trebuie lucrat pentru a se transforma într-un câmp roditor, sau într-un drum netezit „pentru Cel care urmează să vină”. Pentru că Domnul Se apropie precum gospodarul care merge „să-şi strângă grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc” sau precum un rege care vine în vizită la slujitorii săi, cărora li se spune: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările”, pentru a-L putea primi.
Mesajul său pătrunde necontenit în conştiinţa ascultătorilor, până acolo încât tulbură indiferenţa unora, irită fanatismul altora şi stârneşte nelinişte spirituală în alţii, care se întreabă:
— Cum ne va găsi Mesia când va veni? Vom fi grâu sau pleavă, drum pietros sau cărare netedă?
Deţinătorilor de putere, refractari în faţa oricărui tip de reformă, le va zice:
— Pui de năpârci, să nu credeţi că funcţiile voastre, ştiinţa voastră sau poziţia voastră religioasă vă vor putea proteja. Securea a fost deja înfiptă la rădăcina pomilor şi cel care nu aduce rod, oricât de mare ar fi, va fi tăiat.
Vocea dură a profetului devine blândă în faţa fiinţelor sărmane şi răsună printre pietre ca un strigăt de eliberare. Cei dispreţuiţi de „lumea bună”, conştienţi de nevoia lor, sunt primii care reacţionează.
— Ce să facem? întreabă vameşii.
— Lăsaţi dorinţa de înavuţire! Nu cereţi mai mult decât este drept! Descoperiţi solidaritatea!
— Ce trebuie să facem? întreabă militarii, care ştiu până unde poate corupe puterea.
— Renunţaţi la violenţă! Nu abuzaţi de forţă! Trăiţi în împreună-simţire cu ceilalţi!
— Ce trebuie să facem? continuă să întrebe lumea.
— Nu mai fiţi egoişti! Împărţiţi cu cei ce nu au nimic! Fiţi generoşi!
Vocea puternică continuă să vibreze în aer:
— Pocăiţi-vă! Schimbaţi direcţia! Opriţi-vă din ocolirea pustiei şi mergeţi odată spre pământul promis, după Salvatorul care este gata să sosească. Şi cum toţi suntem atinşi de rău, avem nevoie să ne curăţim. Botezul simbolizează curăţirea. Dacă vreţi să refaceţi armonia dintre voi şi Dumnezeu, veniţi în apă.
Ioan a terminat de vorbit. În linişte, coboară până în mijlocul râului. Unii simt cum în inima lor se aprinde o nouă flacără şi intuiesc că viaţa şi speranţa vor să renască.
După un moment de reculegere, un soldat îşi lasă armele pe pământ şi intră în Iordan. Îl urmează apoi un vameş. După el, două femei. În continuare, nişte tineri se apropie de mal, dar, în clipa aceea, ceva îi reţine...
În faţa lor, un bărbat tânăr, pe care nu l-au văzut sosind, îşi dezbracă tunica. După musculatura umerilor şi a braţelor sale, putea fi luat drept atlet sau dulgher. Însă are ceva ieşit din comun, care atrage puternic atenţia. Faţa Sa tânără, brăzdată de vânt, reflectă atâta pace, arată puterea şi nobleţea unui caracter pe care nu l-au mai văzut la nimeni până acum şi care îl eclipsează chiar şi pe Ioan Botezătorul. Prezenţa Sa inspiră admiraţie şi respect, ca şi când ar iradia o atmosferă supranaturală.
Toate privirile se aţintesc spre ciudatul necunoscut. Însuşi Ioan rămâne nemişcat. Văzând că înaintează spre el, Îl opreşte. A descoperit cine este: Isus din Nazaret. Şi exclamă:
— Iată-L pe Mesia cel aşteptat, Mântuitorul lumii. Pe El să-L urmaţi, nu pe mine.
Botezătorul este nedumerit, pentru că Isus continuă să Se apropie:
— Eu am nevoie să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Eu botez doar cu apă, Tu poţi să ne botezi cu Duhul Sfânt.
Dar Isus Se află deja în mijlocul râului.
— Da, Ioan. Deşi nu înţelegi, şi Eu vreau să fiu botezat. Astăzi şi pentru Mine începe o nouă etapă, cea mai importantă din viaţa Mea.
Cu mâna tremurândă, Ioan Îl scufundă. Ridicându-Se la suprafaţă, Isus rămâne un moment în meditaţie. Apa străluceşte în jurul Său ca luminată de o rază din cer. Norii se întredeschid, lăsând loc unui torent de lumină. Un tunet rupe tăcerea şi se aude o voce care zice:
— Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.
Ieşind din apă şi trecând pe lângă ei, unii au simţit că Isus îi privea, că prin gestul Său îi invita să-şi refacă vieţile, că intrase în Iordan din solidaritate cu ei şi că Se rugase pentru ei.
Mai târziu, când urmând exemplul Său, aveau să trăiască experienţa botezului, încă rememorau scena cu cerul deschis şi auzeau vocea lui Dumnezeu, care li Se adresa şi lor:
— Tu eşti fiul meu iubit. În tine Îmi găsesc plăcerea.
Deşi, ieşind din râu, Isus S-a îndepărtat pierzându-Se în zare, au presimţit că El va fi Învăţătorul pe care-L căutau şi că nimic nu va umple golul lăsat de El, până când nu-L vor găsi din nou.
„A doua zi, Isus a vrut să Se ducă în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis: «Vino după Mine!» Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei şi a lui Petru. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: «Noi am găsit pe Acela despre care au scris Moise, în Lege, şi prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif». Natanael i-a zis: «Poate ieşi ceva bun din Nazaret?» «Vino şi vezi!»”
Ioan 1:43-46