De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta.
Fapte 6:3
Biserica primară creştea repede şi era compusă din oameni din clase diferite şi de naţionalităţi diferite. Încă de la început, unii membri ai bisericii, evrei vorbitori de limbă greacă, s-au plâns împotriva membrilor evrei vorbitori de limbă ebraică, declarând că văduvele lor erau neglijate la împărţirea ajutoarelor de toate zilele.
Apostolii au fost înţelepţi şi şi-au dat seama că cei doisprezece nu puteau să rezolve aşa cum se cuvine toate problemele care apăreau în comunitatea aflată în continuă creştere. De aceea, au luat decizia importantă de a transfera asupra altora o parte din poverile conducerii. Convocând biserica, au prezentat un plan pentru alegerea diaconilor care să-şi asume diferite îndatoriri, astfel încât apostolii să îndeplinească nestingheriţi lucrarea de predicare a Evangheliei. Aceşti diaconi urmau să supravegheze anumite ramuri ale lucrării, cum ar fi, identificarea nevoilor individuale şi îngrijirea de bunăstarea financiară generală a bisericii.
Rezultatele benefice ale acestei decizii cu urmări pe termen lung au apărut imediat: „Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă” (Fapte 6,7). Această creştere s-a datorat faptului că apostolii aveau mai mult timp să predice şi, totodată, faptului că cei şapte diaconi aleşi au dat dovadă de zel şi de judecată sănătoasă.
[Dumnezeu] cere ca ordinea şi sistemul să fie respectate în conducerea treburilor bisericii de azi, ca şi în zilele din vechime. El doreşte ca lucrarea Sa să înainteze în mod desăvârşit şi cu exactitate, pentru ca, astfel, să poată pune asupra ei pecetea aprobării Sale. Creştin să fie unit cu creştin, biserică unită cu biserică, mijloacele omeneşti conlucrând cu cele divine, fiecare instrument supunându-se Duhului Sfânt, şi toate împreună pentru a duce lumii vestea bună a harului lui Dumnezeu.” (Faptele apostolilor, pag. 96)
Pentru bunăstarea bisericii locale, sunt necesare diferite daruri. Niciun grup sau individ nu poate avea toate soluţiile sau toate deprinderile de conducere.