Ei au plecat dinaintea soborului şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele Lui.
Fapte 5:41

Ucenicii au predicat în continuare în locul cel mai dificil din lume – Ierusalimul – unde dominau confuzia şi cele mai adânci prejudecăţi. Preoţii şi conducătorii au ascultat uluiţi mărturia plină de curaj a ucenicilor, a căror lucrare era însoţită de semne şi minuni. Un mare număr de credincioşi se alăturau tinerei biserici.

Dar preoţii şi conducătorii, fiindcă nu au reuşit să-i aducă la tăcere pe ucenici, au hotărât să-i arunce în închisoare. Ucenicii au răspuns la toate acuzaţiile printr-o declaraţie simplă: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” (Fapte 5,29) La rândul lor, le-au ripostat acuzatorilor prin acuzaţia că membrii Sinedriului se făceau vinovaţi de răstignirea lui Mesia.

Când au auzit aceste cuvinte, conducătorii s-au înfuriat atât de tare, încât au propus ca ucenicii să fie omorâţi la fel ca Isus. Dar Gamaliel, „un învăţător al Legii preţuit de tot norodul” (Fapte 5,34), şi-a păstrat cumpătul. Le-a atras atenţia ca nu cumva să se trezească luptând împotriva lui Dumnezeu şi i-a sfătuit să îi elibereze pe ucenici şi să aştepte să vadă dacă mica lor mişcare va dispărea de la sine sau va creşte.

„În ce a constat puterea acelora care au suferit în trecut persecuţii pentru Hristos? În unirea cu Dumnezeu, unirea cu Duhul Sfânt, unirea cu Hristos. Ocara şi prigoana i-au despărţit pe mulţi de prieteni pământeşti, dar niciodată de iubirea lui Hristos. Niciodată sufletul încercat de furtună nu este mai iubit de Mântuitorul decât atunci când suferă ocara pentru adevăr. ’Eu îl voi iubi’, spunea Hristos, ’şi Mă voi arăta lui’ (Ioan 14,21). Când din cauza adevărului credinciosul stă la bara tribunalului pământesc, Hristos stă alături de el. Când este închis între zidurile temniţei, Hristos i Se arată şi îi mângâie inima cu iubirea Sa. Când suferă moartea pentru Hristos, Mântuitorul îi spune: Ei pot ucide trupul, dar nu pot vătăma sufletul. ’Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea’ (Ioan 16,33).” (Faptele apostolilor, pag. 85, 86)

Orice împotrivire la lucrarea lui Dumnezeu va eşua în cele din urmă.