Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos şi şi-a dat sufletul. O mare frică i-a apucat pe toţi cei ce ascultau aceste lucruri.
Fapte 5:5
O mare parte din primii credincioşi au fost imediat despărţiţi de familiile şi prietenii lor, de către iudeii zeloşi şi mânioşi, fiind astfel necesar să se ia măsuri pentru hrănirea şi adăpostirea lor. Credincioşii erau „o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.” (Fapte 4,32)
Purtarea lui Anania şi a Safirei venea într-un contrast izbitor cu acest spirit dominant de bunăvoinţă. La fel ca şi ceilalţi, aceşti ucenici declaraţi avuseseră privilegiul de a auzi Evanghelia; fuseseră de faţă la evenimentele dramatice din Ziua Cincizecimii. Sub convingerea profundă dată de Duhul Sfânt, cei doi se angajaseră înaintea Domnului să ofere bisericii suma obţinută din vânzarea unei anumite proprietăţi. Ulterior însă s-au lăsat pradă lăcomiei, au regretat promisiunea făcută şi au considerat că s-au grăbit. După ce au analizat situaţia, au luat hotărârea de a nu se ţine de promisiune şi a păstra pentru ei o mare parte din sumă.
Dumnezeu urăşte făţărnicia şi falsitatea. Duhul Sfânt i-a descoperit lui Petru această înşelătorie, iar el i-a confruntat pe Anania şi pe Safira cu fapta lor. Demascarea s-a încheiat cu moartea celor doi. În înţelepciunea lui Dumnezeu, această confruntare a fost necesară pentru a feri tânăra biserică de decădere. Prin ea, biserica creştină din toate timpurile a fost avertizată să evite prefăcătoria şi ipocrizia.
„Însă inimile oamenilor se împietresc prin egoism şi, asemenea lui Anania şi Safirei, unii sunt ispitiţi să reţină o parte din sumă, pretinzând în acelaşi timp că împlinesc cerinţele lui Dumnezeu. Mulţi risipesc banii pentru satisfacţii egoiste. Bărbaţi şi femei ţin seama de plăcerile lor şi-şi satisfac gusturile, în timp ce lui Dumnezeu Îi aduc, aproape obligaţi, un dar micşorat. Ei uită că, într-o zi, Dumnezeu va cere o strictă socoteală de felul în care au fost folosite bunurile Sale şi nu va mai accepta puţinul pe care ei îl aduc în vistierie, cum n-a primit nici darul lui Anania şi al Safirei.” (Faptele apostolilor, pag. 75)
Dumnezeu îl primeşte pe cel care dăruieşte cu bucurie şi de bunăvoie. Promisiunile făcute faţă de Dumnezeu ar trebui împlinite.