„Care dintr-aceşti trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” „Cel ce şi-a făcut milă cu el”, a răspuns învăţătorul Legii. „Du-te de fă şi tu la fel”, i-a zis Isus.
Luca 10:36,37
Un învăţător al Legii L-a întrebat pe Isus: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” (vezi Luca 10,25) În răspunsul Său, Isus a subliniat ascultarea de poruncile lui Dumnezeu. El a prezentat întotdeauna Legea ca pe un tot unitar de origine divină, declarând că este imposibil să călcăm o poruncă şi să le păzim pe celelalte, fiindcă toate conţin acelaşi principiu.
Ca răspuns la a doua întrebare a învăţătorului Legii: „Şi cine este aproapele meu?”, Isus a prezentat o parabolă: parabola samariteanului milos. Prin ea, Hristos ne-a învăţat că aproapele nostru este oricine, sunt toţi cei care au nevoie de ajutorul nostru. Aproapele nostru nu este numai cel care face parte din biserica noastră. Nu este numai cel care aparţine aceleiaşi rase şi clase sociale, care este de aceeaşi culoare şi naţionalitate cu noi. Aproapele nostru este orice suflet care a fost lovit şi rănit de vrăjmaş.
Prin această lecţie, Hristos a prezentat principiile Legii într-un mod direct şi convingător, demascând prejudecăţile ascultătorilor Săi evrei şi indispoziţia de a respecta principiile date de Dumnezeu în Legea Sa. Cuvintele Sale erau atât de clare şi de exacte încât nu puteau fi contestate.
Asemenea evreilor din vremea lui Hristos, mulţi creştini de astăzi consideră că dragostea faţă de aproapele este o problemă relativ neimportantă. Însă potrivit acestei parabole, ea este extrem de importantă pentru Dumnezeu. Iubirea faţă de semeni – şi manifestarea acestei iubiri – contează pentru mântuirea noastră.
„Sfinţirea sufletului prin lucrarea Duhului Sfânt este sădirea naturii Domnului Hristos în natura umană. Religia Evangheliei înseamnă prezenţa Domnului Hristos în viaţa omului, ca un principiu viu şi activ. Înseamnă harul lui Hristos manifestat în caracter şi exprimat în fapte bune. Principiile Evangheliei nu pot fi separate de niciun domeniu al vieţii practice. Fiecare ramură a experienţei şi lucrării creştine trebuie să constituie o reprezentare a vieţii Domnului Hristos.” (Parabolele Domnului Hristos, pag. 384)
Un exemplu bun va face mai mult bine lumii decât orice declaraţie de credinţă.