Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-L asculte. Şi fariseii şi cărturarii cârteau şi ziceau: „Omul acesta primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.”
Luca 15:1,.2
Rabinii erau foarte supăraţi pentru că vameşii şi păcătoşii se adunau în jurul lui Isus şi ascultau cuvintele Lui cu totul captivaţi. Aceşti oameni nu veneau niciodată la sinagogă şi manifestau numai dispreţ faţă de conducătorii religioşi. Dar le plăcea să stea în preajma lui Isus şi profitau de orice ocazie ca să Îl asculte vorbind. Prin urmare, rabinii argumentau că, dacă Isus ar fi cu adevărat învăţătorul spiritual care pretindea că este, atunci s-ar purta faţă de aceşti oameni fără căpătâi cu indiferenţa pe care o meritau. „Omul acesta primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei”, spuneau ei în batjocură. Nu voiau decât să-L critice prin aceste cuvinte, însă Isus le-a primit ca pe un compliment. „Aveţi dreptate”, a răspuns El, „Eu îi primesc pe păcătoşi!” După aceea a povestit trei parabole ca să arate că misiunea Sa pe pământ era aceea de a-i primi pe păcătoşi.
În parabola păstorului, Isus a subliniat ideea că, dacă ar fi existat chiar şi numai o singură oaie pierdută, El ar fi murit pentru ea, fiindcă oaia rătăcită nu ar fi putut să găsească singură drumul înapoi spre staul. Dumnezeu ia întotdeauna iniţiativa de a-i căuta pe păcătoşii pierduţi.
În parabola banului pierdut, Isus vorbeşte despre cei pierduţi în păcat care nu-şi dau seama de starea în care se află. Dumnezeu va recupera aceste persoane afectate de păcat şi va reface chipul Său în ele.
A treia parabolă – cea a fiului pierdut – ne vorbeşte despre dragostea nepieritoare a Tatălui faţă de copiii Săi care L-au părăsit. Tatăl nu încetează nicio clipă să Îşi caute copilul pierdut. Iar când păcătosul se întoarce, Tatăl îl primeşte cu bucurie.
„Multe suflete merg spre ruină, deoarece nicio mână nu este întinsă pentru a le salva. Poate că aceia care greşesc par nepăsători şi aspri, dar, dacă ar fi beneficiat de aceleaşi avantaje pe care le-au avut alţii, ar fi manifestat mult mai multă nobleţe sufletească şi o aplecare mai mare pentru slujire. […] Îngerii plâng în timp ce ochii oamenilor sunt lipsiţi de lacrimi şi inima lor este fără compasiune.” (Parabolele Domnului Hristos, pag. 191, 192)
Toate resursele cerului sunt puse la dispoziţia acelora care lucrează pentru salvarea celor pierduţi.