Dumnezeu nu le va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?
Luca 18:7,8
În această parabolă, Hristos realizează un contrast izbitor între judecătorul nedrept şi Dumnezeu. Judecătorul a răspuns cererilor văduvei numai datorită insistenţei ei şi fiindcă voia să scape de ea. El nu simţea milă sau compasiune. Scopul parabolei lui Isus este să arate cât de diferită e atitudinea lui Dumnezeu faţă de cei care vin la El cu nevoile lor. Noi nu putem să Îl obosim cu cererile noastre.
Satana este marele nostru duşman. El ne acuză înaintea lui Dumnezeu zi şi noapte (vezi Apoc. 12,10). Încearcă să pună păcatele noastre în lumina cea mai rea. Dar Dumnezeu ne-a invitat să venim la El, atunci când Satana insistă asupra vinovăţiei noastre. El a promis că îl va mustra pe Satana şi ne va elibera. Noi am păcătuit, dar Hristos a luat vinovăţia păcatelor noastre asupra Sa şi ne dăruieşte neprihănirea Sa fără pată. Nu suntem lăsaţi fără apărare în faţa lui Satana. Rugăciunea mişcă mâna atotputernică a lui Dumnezeu în favoarea noastră.
Legăturile dintre cer şi pământ sunt mai strânse decât ne dăm seama. Îngerii trec astăzi printre bărbaţi şi femei la fel ca în vremurile biblice. Aceşti îngeri puternici au fost trimişi ca să aibă grijă de noi şi să coopereze cu eforturile noastre de a trăi pentru Dumnezeu.
„Nimic nu doreşte Domnul Hristos atât de mult cum doreşte să-Şi răscumpere moştenirea de sub stăpânirea lui Satana. Dar înainte de a fi eliberaţi de sub puterea lui care acţionează în afara noastră, trebuie să fim eliberaţi de sub puterea lui care acţionează înăuntrul nostru. Dumnezeu îngăduie încercările, ca să putem fi eliberaţi de tot ce este firesc, de egoism şi de orice trăsături de caracter aspre şi necreştineşti. […] Adesea intrăm în cuptorul încercărilor cu sufletul întunecat de egoism. Dar, dacă rămânem răbdători în încercarea crucială a vieţii noastre, vom ieşi din ea reflectând caracterul divin.” (Parabolele Domnului Hristos, pag. 174, 175)
Dacă ne predăm viaţa Domnului Isus, nu putem fi puşi niciodată într-o situaţie pentru care Dumnezeu să nu aibă o cale de ieşire.